Am citit pe nerăsuflate “În creștere” de Mihai Mateiu.
A fost o experiență de lectură atât de intensă, încât m-a trimis cu gândul la Sașa Zare și la Karl Ove Knausgård.
Volumul În creștere este compus din doar patru proze scurte dispuse simetric și aflate într-o relație de complementaritate. Primul și al treilea text, debut&post (titlurile primelor două albume ale lui Björk) și o noapte, sunt knausgårdiene și gravitează în jurul antinomiilor adolescenței, când caramaderia este dublată sau anulată de bravadă, când trezirea instinctului sexual coexistă cu emoții irepresibile, când primele beții deschid calea către paradisul artificial, dar și către iadul mahmurelii.
Avioane și trup și suflet completează peisajul acestei vârste cu alte nuanțe, deplasând accentele de la iubire&sexualitate la nevoia de familiaritate, sens și siguranță a băiatului care construiește microavioane într-un interval desprins din curgerea monotonă a vieții.
Am recitit cartea pentru a ajunge la sursele fascinației mele și am identificat trei posibile explicații.
Prima: prospețimea irezistibilă a textelor lui Mihai Mateiu pare să vină dintr-o camuflare subtilă a anxietății influenței. Nu e nimic disonant în aceste texte, nimic moralizator.
A doua: Mihai Mateiu surprinde legătura adolescentului cu alcoolul fără să activeze numai ciclul familiar al păcatului și al ispășirii, al culpabilității și al eliberării.
A treia: adolescența e retrăită ca vârstă a revelațiilor senzoriale, a construcției și reconstrucției permanente a sensului, a luptei interioare epuizante și întremătoare: între iubire și onoare, între dorință și caramaderie, între siguranță și aventură, între plăcerile intelectuale (starea de flux) și cele hedoniste ș.a.
“În creștere” e o fotografie reușită în care se reflectă ceva din tensiunea inefabilă a adolescenței sau o colecție de instantanee indelebile, între care se disting două: o fată cu picioarele goale dansează în întuneric, iar un băiat stă aplecat asupra machetei unui microavion.