Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 24/03/2024
Artă & Cultură

Cum au sărbătorit peste 400 de copii Ora Pământului 2024, în curtea Muzeului de Istorie din Sibiu?

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Cum au sărbătorit peste 400 de copii Ora Pământului 2024, în curtea Muzeului de Istorie din Sibiu? Share Cum au sărbătorit peste 400 de copii Ora Pământului 2024, în curtea Muzeului de Istorie din Sibiu?


Ora Pământului sărbătorită la Muzeul de Istorie Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal!

Sâmbătă, 23 martie, seara, peste 400 de copii din corurile și ansamblurile Cantus Mundi din județul Sibiu sau reunit pentru a marca Ora Pământului 2024 în curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger a Muzeului Național Brukenthal, de pe Strada Mitropoliei nr. 2.

La ora 20:30, aparatele electrice au fost deconectate, lumina a fost stinsă, iar copiii alături de coordonatorii, părinții și prietenii lor au cântat timp de o oră pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta. Repertoriul recitalurilor copiilor face parte din broșura Ora Pământului 2024, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

Alexandru Constantin Chituţă a declarat: “Evenimentul de la Sibiu face parte din manifestarea Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi, aflată la a opta ediție. Peste 10.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi vor marca simultan Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul.

Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi este organizată în an aniversar, la zece ani de la oficializarea Programului Național Cantus Mundi la nivel guvernamental. Copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 77 de localități din România și Republica Moldova. S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 32 de județe, București și Moldova de peste Prut: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și raionul Fălești, Republica Moldova.

Doresc să mulțumesc Corului Național Madrigal Marin Constantin și domnului manager Emil Pantelimon pentru colaborare și prietenie. Muzeul Național Brukenthal are o colaborare extraordinară cu Corul Madrigal iar în cursul acestui an vom avea și alte surprize.

Totodată mulțumesc copiilor, părinților și profesorilor!”

Organizatori: Programul Național Cantus Mundi, Muzeul Național Brukenthal, Opera Comică pentru Copii

***

Ora Pământului, manifestare cunoscută la nivel mondial ca Earth Hour, este un eveniment marca WWF, organizat pentru prima dată în istorie de World Wildlife Fund Australia în capitala Sydney, pe 31 martie 2007. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie. Ediția a 18-a a Orei Pământului are loc sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Cantus Mundi are misiunea să promoveze cântului coral și educația prin muzică pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Programul, care reunește în prezent 2.020 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Cunoscută astăzi drept Casa Altemberger din Sibiu, după numele primului său proprietar, clădirea a fost cumpărată în anul 1545 de magistratura oraşului, devenind sediul Primăriei pentru 400 de ani (până în 1948).

Cele zece unităţi arhitectonice, la care se adaugă turnul de apărare, structurează împreună unul dintre cele mai impresionante ansambluri de arhitectură gotică civilă din România şi chiar din Europa de Sud Est; cea mai veche parte o constituie turnul-locuinţă, construcţia acestuia fiind iniţiată la sfârşitul secolului al XIII-lea. Din anul 2018, în curtea interioară a clădirii se află o serie de busturi din bronz reprezentând personalități marcante ale istoriei naționale, în celebrarea Centenarului Marii Uniri.

În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă.

Foto Daniel Farcașiu-Muzeul Național Brukenthal

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută