Povestea omletei norvegiene
Un desert magnific ia ochii în deliciosul film franțuzesc „Dragoste la foc mic”/ „La Passion de Dodin Bouffant”.
Aceasta nu este o cronică de film. Doar se referă la un preparat ce apare într-un film intrat în cinematografele noastre la sfârșitul lui februarie, Dragoste la foc mic/ La Passion de Dodin Bouffant, al vietnamezului Tràn Anh Hùng.
Ceea ce vedem în film nu e butaforie – în platou, actorii mureau de poftă, cum se întâmplă și cu publicul care salivează pe parcursul proiecției unei producții dedicate marii arte gastronomice franțuzești.
„Omleta” e pur și simplu irezistibilă. „De ce e norvegiană?”, întreabă în film o fetiță ce se va vădi a fi o hărăzită ucenică. „Nu știu”, râde Eugénie (Juliette Binoche), pe care o vedem șprițuind un blat arătos.
Filmul se bazează pe cartea „La vie et la passion de Dodin Bouffant gourmet”, de Marcel Rouff, care l-a inspirat pe regizor. Dar cineastul l-a citit și pe Brillat-Savarin, despre care susține că a fost primul care a scris despre filozofia gastronomiei.
Poate vă amintiți, în articolul „Savarine pentru mine” menționam că „frații Arthur și Auguste Julien, patiseri care au reinventat produsul denumit «baba au rhum», l-au denumit după Jean Anthelme Brillat-Savarin, scriitor și gastronom de renume.
Pionier al cronicii despre savorile culinare ale vieții, Brillat-Savarin și-a împrumutat numele acestei prăjituri delicioase, deoarece știa că «descoperirea unui fel de mâncare aduce omenirii mai multă fericire decât descoperirea unei stele»” – e o replică pe care regizorul o pune în gura altui personaj din „Dragoste la foc mic”.
Aflăm și din acest film că „omleta norvegiană”, osmoza înghețatei cu bezea la cuptor, bazată pe descoperirea că albușul bătut izolează termic, e un „desert științific”.
Și acum, povestea.
Un fizician britanic, dar născut în colonia Massachusetts, Sir Benjamin Thompson, a descoperit că albușul de ou bătut e un excelent izolator termic.
Un anume Balzac (fără legătură cu scriitorul), bucătarul-șef de la Grand Hôtel, a preluat acest experiment științific și, la Expoziția Internațională de la Paris din 1867 – unde pavilionul românesc era condus de Alexandru Odobescu – a lansat desertul de bezea flambată cu înghețată înăuntru.
Franțuzul i-a spus tortului cu miez de înghețată și crustă de bezea fierbinte „omletă norvegiană” pentru că, pe atunci, Thompson trăia în Bavaria. Balzac era un geniu doar în bucătărie, nu și la geografie: credea că Bavaria e în Norvegia.
Ce alcool trebuie să flambeze „omleta” asta dulce?
Francezii știu foarte bine: Grand-Marnier, Cointreau… Americanii au pus rom și bunătatea asta a devenit la ei Baked Alaska – deci, cum ar veni, coaptă.
Mai încoace, adică de la inventarea cuptorului cu microunde, a apărut și reversul: Florida Înghețată, evident, o înghețată cu lichior fierbinte înăuntru. „Omleta norvegiană” e de poveste.
Acum, și de film.
Text de HORIA GHIBUȚIU | OPINII
Citește mai multe articole din EAT & DRINK.
