Jo Peters: Arta japoneză de a trăi
„Caută lucrul care îți face inima să cânte și urmează-l fără teamă. Viața este scurtă, prețioasă și mereu în schimbare.”
În eseul „Elogiu Umbrei”, Jun’ichirō Tanizaki sublinia că frumusețea (în estetica japoneză) nu se manifestă întotdeauna într-un mod evident sau strălucitor, fiind asociată, contrar ideilor occidentale, cu imperfecțiunea și elementele subtile.
Cunoscută pentru rafinamentul său și pentru capacitatea de a găsi măreție în cele mai simple gesturi și obiecte, „Arta japoneză de a trăi” nu este doar o filosofie, ci o modalitate de a înțelege și aprecia viața în întreaga ei complexitate.
Astfel, pornind de la o multitudine de concepte de bază din universul nipon, scriitoarea Jo Peters susține, prin volumul său (care poate funcționa și ca un album foto), o realitate îndepărtată de ritmul alert și copleșitor al vieții cotidiene.
Prima idee introdusă este Ikigai (un termen care poate fi tradus prin „rațiunea de a trăi” sau „motivul de a fi”), adică descoperirea acelui lucru prin care se poate construi o viață plină de sens.
Având la bază pasiunile, talentele și valorile care aduc bucurie și satisfacție în existența cuiva, conceptul sugerează că un om care și-a găsit ikigai-ul are puterea de a se simți împlinit în fiecare zi.
Pornind de la intersecția a patru elemente, ce îți place să faci (pasiune), ce te pricepi să faci (talent), ce poți face pentru a ajuta lumea (vocație) și din ce poți câștiga bani (profit), căutarea ikigai-ului este adesea privită ca o călătorie pe întreaga durată a vieții, vorbind nu doar despre satisfacția personală, ci și despre impactul pe care îl putem avea asupra experiențelor celor din jur: „În această viață, esențial pentru fericire este să ai ceva de făcut, ceva de iubit și ceva la care să speri.”
Următoarea idee prezentată este Wabi sabi, un concept estetic și filosofic derivat din budism, care pune accent pe frumusețea imperfecțiunii și simplității (amintind de ceea ce Tanizaki spunea în 1933).
Pentru că wabi se referă la conexiunea omului cu natura (asociată cu liniște și calm), iar sabi exprimă armonia care apare odată cu trecerea timpului, termenul încurajează aprecierea lucrurilor reale și trecătoare, celebrând autenticitatea, profunzimea și acceptarea schimbării.
Legat de acest fenomen este și sentimentul Mono no aware (sau „emoția lucrurilor trecătoare”), adică sensibilitatea față de efemeritatea naturii umane și recunoașterea frumuseții care se naște din momentele și experiențele de scurtă durată. Încorporând și tristețea, el este o recunoaștere a fragilității universului, oferind o profunzime aparte modului în care ne trăim viața.
Foto: Ancient Origins
Continuând cele două idei menționate anterior, Kintsugi este practica japoneză de restaurare a vaselor de ceramică sau porțelan care au fost deteriorate, prin acoperirea fisurilor cu un lac special, amestecat cu pulbere de aur, argint sau platină.
În loc să ascundă sau să ignore defectele, tehnica pune în valoare imperfecțiunile, transformându-le într-o parte esențială a obiectelor readuse astfel la viață (totul devenind o metaforă pentru identitatea umană). În lucrarea sa, Peters ne încurajează să adoptăm acest concept și în ceea ce privește bunurile noastre, care pot avea parte întotdeauna de un nou început: „Reparăm lumea din jur pentru a celebra schimbarea”. O continuare a acestei idei este Obaitori, care spune că fiecare om trebuie să-și prețuiască unicitatea.
Accentuând rolul esențial al naturii în existența umană, scriitoarea vorbește despre Shinrin-yoku, o practică terapeutică care implică petrecerea timpului în mod conștient și deliberat în păduri (sau în spații verzi, cum ar fi grădinile sau parcurile) pentru a beneficia de impactul lor pozitiv asupra sănătății, și despre Komorebi, un cuvânt folosit pentru a descrie efectul vizual al razelor de soare care pătrund printre frunzele copacilor, creând modele luminoase pe sol sau pe alte suprafețe.
Foto: Set of Utensils for the Tea Ceremony, Kubo Shunman/ The Met
Alături de termenii care conturează un anumit stil de viață, un alt aspect important din „Arta japoneză de a trăi” este preocuparea pentru spațiul în care locuim.
Începând cu concepte precum Omotenashi (atenția gazdelor față de oaspeți sau clienți) și IE (locuința japoneză tradițională, devenită un simbol pentru obiceiurile și valorile transmise de la o generație la alta), Peters ne vorbește despre minimalismul japonez, despre Mottainai (un sentiment de regret față de risipa și utilizarea ineficientă a resurselor), despre Tabemono (mâncarea japoneză, considerată o formă de artă, o expresie a culturii și o modalitate de a întări legăturile sociale, capitol completat prin rețete de onigiri, ramen sau mochi) și despre ceremonia ceaiului (Chanoyu), o experiență spirituală bazată pe armonie, respect, puritate și liniște. Toate aceste noțiuni sunt legate prin Igokochi ga yoi, adică „locul în care te afli îți face inima fericită”.
Foto: Glamour Garden
În final, scriitoarea explorează câteva idei care completează spiritul Wabi sabi, printre care se numără Kakeibo, o metodă de întocmire a bugetului și economisire a banilor care are la bază un jurnal folosit în Japonia încă din secolul XX, Ikebana, arta florală care exprimă simboluri și sentimente, Bonsai, practica de cultivare a copacilor în miniatură, și Origami, arta de a plia hârtia în vederea dezvoltării creativității, concentrării și răbdării. Astfel, mesajul este clar și simplu:
„Pentru o viață deplină, găsește momente mici pe care să le prețuiești. Frumusețea nu înflorește pur și simplu, ea trebuie cultivată cu grijă.”
Text de CLAUDIA ALDEA
