Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 20/02/2024
Eat & Drink Film

EXCLUSIV | Chef PIERRE GAGNAIRE despre filmul „Dragoste la foc mic”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii EXCLUSIV | Chef PIERRE GAGNAIRE despre filmul „Dragoste la foc mic” Share EXCLUSIV | Chef PIERRE GAGNAIRE despre filmul „Dragoste la foc mic”
Dragoste la foc mic


Chef PIERRE GAGNAIRE despre filmul „Dragoste la foc mic”

Rafinata dramă culinară romantică Dragoste la foc mic, al cineastului Tràn Anh Hùng, care va avea premiera pe 23 februarie, este o memorabilă adăugire pe lista filmelor dedicate pasiunii pentru gătit, alături de titluri precum Babette’s Feast (Gabriel Axel), Like Water for Chocolate (Alfonso Arau) sau The Hundred-Foot Journey (Lasse Hallstrom), iar pofta pe care o stârnește vederea modului de preparare a mâncării este la fel de mare ca emoţia născută de povestea de dragoste dintre gourmet-ul Dodin Bouffant (Benoît Magimel) și chef-ul Eugénie (Juliette Binoche).

Pentru ca o scenă precum cea de început, de aproape 40 de minute, ce arată pregătirea unei mese într-o bucătărie de ţară, să fie realmente pasionantă prin felul în care ne spune câte ceva despre fiecare personaj, era nevoie de un consultant de specialitate reputat, iar cel care a acceptat provocarea a fost Chef PIERRE GAGNAIRE, 14 stele Michelin, unul dintre pionierii conceptului de Fusion Cuisine.

Prin amabilitatea Independenţa Film, care distribuie Dragoste la foc mic în România, am obţinut în exclusivitate câteva lămuriri chiar de la legendarul chef, a cărui viziune gastronomică s-a materializat în restaurantele deschise în întreaga lume, din Paris și Berlin până în Las Vegas, Riad și Tokio. [I.B.]

“Hùng a venit să mănânce la restaurantul meu pentru prima dată. Era o zi de iarnă și îmi amintesc că i-am servit versiunea mea de pot-au-feu care era atunci în meniu. După toate complimentele, Hung mi-a spus că vrea să facă un film bazat pe personajul Dodin-Bouffant. ‘Un film despre pot-au-feu’, a spus el. ‘Mă vei ajuta?’ Știam deja ce lucrase ca regizor de film – abordarea sa blândă, eleganța lui rară -, iar eu funcționez pe instinct, aşa că am spus cu entuziasm ‘Da!’.

A trecut timpul şi a sosit momentul să trecem la fapte. Nu evaluasem însă amploarea proiectului: erau tone de scene cu mâncare!

Trei zile au fost necesare doar pentru a disipa îndoielile mele și a-mi consolida relația cu Hùng și echipa lui. Am gătit preparatele pe care le alesesem împreună cu Hùng – pot-au-feu, coaste de vițel, salată înăbuşită, celebrul desert cu pere -, iar echipa a filmat. Am fost în totalitate la dispoziția lor.

Dragoste la foc mic

Dragoste la foc mic | foto © Carole Bethuel

La fel ca toţi ceilalţi, am fost o parte integrantă a aventurii, din care au rezultat nişte legături puternice, ce s-au perpetuat ulterior, mai ales cu Juliette [Binoche] și Benoît [Magimel]. Nu aveau la dispoziţie mult timp pe parcursul pregătirilor, dar în scurtele momente de răgaz am lucrat și ne-am distrat împreună: amândoi au acordat o atenție deosebită mişcărilor şi gesturilor pe care le-am arătat. Michel Naves, care îmi este alături de mult timp, s-a ocupat de restul lucrurilor la locaţia de filmare.

Am iubit întotdeauna cinema-ul. Pot aprecia mișcările camerei şi descifrez în ele subtilități, aşa cum cineva savurează un vin bun. Îmi petrec mult timp liber în cinematografe, singurul loc în care eu simt că un film poate fi apreciat cu adevărat.

Sunt gastronomia și cinema-ul conectate în viața mea de zi cu zi?

Nu mă pot abţine să nu văd o conexiune între ele. Ritmurile lor sunt diferite şi la fel de anarhic poate fi cel dintr-un restaurant, pe cât haotic poate fi în cinematografie, dar în ambele discipline, munca în echipă este vitală. Ce ar putea face un regizor fără un director de imagine, fără asistenţi de platou și fără producători? La fel, ce aș putea face eu fără colaboratori, fără sous-chefi… plus că ambele implică aceeași noţiune, cea de regie a tot ce se întâmplă.

Dragoste la foc mic

Benoit Magimel și Pierre Gagnaire pe set | foto © Stephanie Branchu

Pentru că gastronomia – așa cum arată atât de bine Tràn Anh Hùng în filmul său – este asemănătoare cu spectacolul.

Prin modul său de iluminare, designul interior și distribuția sa de personaje, la fiecare servire, sala de mese a restaurantului devine un mic teatru, în care fiecare persoană are un rol de jucat în spectacol. Calitatea unei mese rezidă în mai mult decât în dish-ul pe care îl așezi în fața oaspetelui, succesul său depinde de ingrediente la fel de subtile precum cele dintr-un film.

Dragoste la foc mic

Benoit Magimel, Pierre Gagnaire si Tran Anh Hung pe set | foto © Stephanie Branchu

Uitați-vă la reacțiile emoționale ale prietenilor lui Dodin la masa pe care Eugénie le-a pregătit-o – reacțiile lor la acel vol-au-vent uimitor din punct de vedere vizual (felul meu preferat din film) și bucuria pe care acestea o aduc bucătarului.

Puterea gastronomiei este aceea că unește oamenii, creează legături, inspiră emoții. La fel ca și muzica bună, pictura bună, cinema-ul bun sau literatura bună, te înalță spiritual.

Asta face din gastronomie o artă? O artă majoră? Adesea, eu cred asta. Și dacă ajung să cred asta, are legătură cu cuvintele. Îmi place vocabularul aplicat gastronomiei, dar în afară de câteva lucrări mai timpurii, abia în anii ’80 cei doi bărbați, Christian Millau și Henri Gault, au început cu adevărat să-i aplice cuvinte potrivite.

În THE POT AU FEU [titlul iniţial al filmului – n.r.], Tràn Anh Hùng a fost într-atât de amabil – și de ghiduş – încât să-mi ofere chiar şi un rol. M-a rugat să joc rolul ofițerului culinar al Prințului Eurasiei. A fost distractiv, dar cu siguranță voi primi multe glume din partea colegilor mei de breaslă, având în vedere cât de lungi și pedante erau meniurile mele.

Dragoste la foc mic

Pierre Gagnaire, Benoit Magimel & Juliette Binoche la Cannes

A fost foarte, foarte distractiv, dar asta nu este viața mea. Îmi iubesc prea mult viața adevărată pentru asta… o viață à la Dodin, cu respect pentru trecerea anotimpurilor, cu posibilitatea de a face uneori un pas în spate pentru a avea timp de gândire. Filmul lui Hùng este un imn pentru acea filosofie.”

Pierre GAGNAIRE, regizor gastronomic pentru “Dragoste la foc mic”

Citește mai multe articole din FILM.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută