Primăvară timpurie în teatru
În relativă linişte, datorată vacanţei de iarnă, a trecut deja prima lună dintr-un an care, prin cele patru runde de alegeri, se prefigurează a fi dominat de show-urile de circ electoral, cu o faună pestriţă de măscărici şi iluzionişti agitaţi, care se vor întrece în a jongla cu promisiuni de viaţă mai bună, aşa că este cazul să dăm poate un pic mai multă atenţie spectacolelor cu caracter (pop) cultural ce înglobează creativitate autentică, pe care ne-am propune să le trecem pe lista experienţelor de încercat în următoarele săptămâni.
Referitor la cinema, peisajul este cam arid în materie de super-producţii deoarece se simt consecinţele grevei scenariştilor şi actorilor de la Hollywood, dar ne vom putea bucura, totuşi, de filme precum Argylle, noul film al lui Matthew ‘Kingsman’ Vaughn, sau de aşteptatele continuări la Dune şi Kung Fu Panda.
În februarie, avantajul absenţei blockbusterelor e acela că putem savura în tihnă filme de Oscar – Zona de interes, Sărmane creaturi, În numele pământului -, mai ales că unele, precum Dragoste la foc mic, se potrivesc la fix cu atmosfera de Valentine’s.
Tot în zona asta se încadrează şi concertele, pentru că, în februarie-martie, trendul pare a fi cel romantico-nostalgic, tonul fiind dat de artişti români al căror succes s-a construit pe sensibilitate, precum Direcţia 5, Irina Baianţ sau Holograf, dar şi de invitaţi străini – Bonnie Tyler, Nikos Vertis, Richard Clayderman – a căror muzică trezeşte amintiri frumoase, în special generaţiilor de vârsta a doua.
Baza de going out cultural stă însă în teatru, deoarece luna februarie este pigmentată de o serie de premiere ce se anunţă memorabile prin combinaţia între valoarea textelor dramaturgice şi reputaţia regizorilor responsabili de adaptarea şi punerea lor în scenă.
După aclamatele Plugarul şi moartea şi Antonin Artaud. Famila Cenci, Silviu Purcărete revine la Naţionalul ieşean, cu O tragedie veninoasă – după Women beware women, de Thomas Middleton, aşa cum la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, Declan Donnellan recidivează după succesul cu Oedip Rege, propunându-ne… Hamlet!
De altfel, se pare că Shakespeare este în trend, din moment ce Andrei Şerban va avea premiera cu A douăsprezecea noapte la Teatrul de Stat Constanţa, urmând ca piesa să beneficieze şi de tratamentul lui Botond Nagy – A douăsprezecea noapte sau Cum doriţi – pe scena Naţionalului clujean, la început de martie, iar pe 16 februarie este programat Visul unei nopţi de vară, în regia lui Florian von Hoermann, la Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu. Mai mult, în martie, la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timişoara, va putea fi văzută producţia piesei shakespeariene Pericle, în viziunea cunoscutului regizor britanic de teatru şi operă Philip Parr.
Desigur, propunerile de montări cu premiera programată luna aceasta sunt mult mai variate, de la piese clasice, precum Lecţia lui Eugène Ionesco, de la Craiova, în regia lui Bobi Pricop, sau Amadeus, a lui Peter Shaffer, de la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov, în regia lui Gavriil Pinte, la premiere absolute, precum Căpşuni de zăpadă, textul lui Petro Ionescu, pus în scenă de Cosmin Panaite la Teatrul “Matei Vişniec” din Suceava, dar credem că aceste exemplificări sunt suficiente pentru a vă convinge că primăvara a venit mai devreme în teatrele româneşti şi ar trebui să o trăim… din plin.
Text de IOAN BIG | OPINII | TEATRU
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.