“TOKYO GODFATHERS” (2003, r: Satoshi Kon, Shogo Furuya)
Împreună cu “Perfect Blue” (1997), “Millenium Actress” (2001) şi “Paprika” (2006), “The Tokyo Godfathers” alcătuieşte cvartetul de Anime-uri realizate de extraordinar de talentatul artist Manga, scenarist, animator şi regizor Satoshi Kon, în scurta sa viaţă (născut în 1943, a decedat în 2010, la doar 46 de ani, în urma unui cancer la pancreas).
Pentru a ajunge să lase moştenire câteva dintre cele mai frumoase, originale şi emoţionante animaţii din cinematografia niponă a secolului 21, care au influentat inclusiv blockbustere recente precum Spider-Man: Into the Spider-Verse, Satoshi Kon a învăţat însă cu cei mai buni, lucrând în Manga cu Katsuhiro Otomo (ca artist asistent la “Akira”) şi Mamoru Oshii (“Seraphim”) şi, pe de altă parte, în Anime, cu aceiaşi Otomo (“Roujin Z”, “Memories”) şi Oshii (“Patlabor 2”), dar şi cu reputaţii Akiyuky Shinbo (“Detatoko Princess”) şi Masaaki Osumi (“Hashire Melos!”).
Embrionul lui “Tokyo Godfathers” se regăseşte într-o scurtă Manga creată de Satoshi Kon, “Joyful Bell”, publicată alături de alte două cu permisiunea maestrului său Katsuhiro Otomo în 1991, în completarea adaptării tipărite al filmului acestuia, “World Apartment Horror”.
Cu toate acestea, oarecum surprinzător, principala influenţă vine dintr-un… Western, mai exact “3 Godfathers” din 1948, al lui John Ford, în care un trio de nelegiuiţi conduşi de John Wayne îşi caută izbăvirea prin salvarea unui copil găsit în deşert.
Să vedem despre ce este vorba.
În ajunul Crăciunului, un trio de prieteni homeless (Gin, un cinic vagabond alcoolic de vârsta a doua, Miyuki, o adolescentă precoce fugită de la părinţi şi Hana, un transsexual cu pedanterii de fostă “drag queen“) primesc un cadou neaşteptat, un bebeluş abia născut, descoperit prin gunoaiele în care scociorau după ceva de mâncare.
Căzut pradă unui fantasmagoric sentiment ‘maternal’, Hana îi convinge şi pe ceilalţi să ia fetiţa în grijă (pe care o botează Kiyoko, în traducere însemnând “copil neprihănit”, dat fiind faptul că văzuse lumina zilei de Crăciun) şi să plece într-o aventură urbană în încercarea de a-i găsi părinţii pe baza unor indicii conţinute în bileţelul descoperit asupra ei.
Pentru regretatul cineast nipon, destinul este rezultatul unui şir continuu de coincidenţe (care, pentru unii spectatori, pot părea la prima vedere absurde) şi, ca atare, utilizează quest-ul dezorientat şi haotic (în prima fază) al vagabonzilor ca bază de definire a unei metafore existenţiale cu multiple semnificaţii căci, aşa cum, întâmplător, cei trei “naşi” o găsesc pe micuţă, la fel de accidentală este întâlnirea cu patronul yakuza a clubului unde lucrase mama acesteia.
Tot hazardul face ca tentativa de asasinat din club să se soldeze cu răpirea fetiţei şi cu împrietenirea dintre Miyuki şi soţia atentatorului hispanic.
La fel, regăsirea cu Hana şi revenirea sa pentru a-i asigura un adăpost temporar micuţei la fostul loc de muncă (un soi de “La Cage aux Folles”) sau descoperirea mamei ce este pe cale să se sinucidă aruncându-se de pe un pod.
Firele continuă să se înnoade în mod aleatoriu, dar nu fatalist, constituind un parcurs ce se dovedeşte – nu întotdeauna într-un mod confortabil – unul de autocunoaştere şi de redescoperire spirituală al fiecăruia dintre cei trei prieteni.
Miracolul pe care Satoshi Kon reuşeşte să ni-l ofere prin această fabulă aproape supranaturală, plină de culoare şi oarecum diferită ca principii de animaţie/ilustrare de Anime-urile contemporane nipone (insistarea pe detaliile vizuale a portretizării personajelor în detrimentul cadrelor de fundal pe care acestea evoluează), este un film deopotrivă emoţionant şi dur, cald şi intransigent, înţelept şi amuzant, fantastic şi realist.
“Tokyo Godfathers”, care se încheie inspirat cu “Odă bucuriei” al lui Beethoven (în versiune japoneză), şi-a justificat cu prisosinţă trofeele obţinute la Sitges, Neuchatel şi la Tokyo Anime Awards, pentru că reprezintă o realizare splendidă, care nu va îmbătrâni niciodată şi care merită cu certitudine de conservat în colecţia de cinefil şi de revăzut, indiferent de vârstă, stare de spirit sau context.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
