“KRAMPUS” (2015, r: Michael Dougherty)
Videodome | 99+ cronici de filme realizate de Ioan Big!
Avem destule de povestit despre această aşa-zisă comedie cu accente Horror care amuză şi nu bagă în sperieţi pe nimeni, cu excepţia, poate, a doi-trei dependenţi de butonarea telefoanelor eşuaţi într-un multiplex, atunci când a rulat şi la noi sub titlul Krampus. Spaima Crăciunului.
Realitatea este că Moş Crăciun, cel care aduce cadouri copiilor cuminţi, aşa cum îl ştim noi şi îl vedem în reclame, a fost “promovat” de creştinătate plecând de la imaginea şi faptele Sfântului Nicolae, episcop grec dintr-o provincie a Imperiului Bizantin ce a trăit în secolul IV, a cărui moaşte se găsesc actualmente în Italia, la Bari, iar notorietatea sa a crescut începând cu Evul Mediu (binecunoscuta dată de 6 decembrie, venirea lui Moş Nicolae).
Martin Luther a fost cel care, practic, l-a inventat pe Moş Crăciun întrucât, în timpul Reformei sale, a dorit să conserve obiceiul, dar să diminueze interesul copiilor pentru un sfânt sau altul (în acest caz, Nicolae) în favoarea lui Iisus Hristos şi a comutat sărbătoarea pe 24/25 decembrie.
Nu toate au funcţionat însă conform aparatului de propagandă a Bisericii întrucât conştiinţa populară a conservat (şi încă o mai face) suficiente elemente păgâne/pre-creştine specifice unei regiuni sau naţii astfel încât nuanţele legate de mitologia personajului să nu fie puţine şi aş exemplifica doar prin menţionarea lui Joulupukki, ‘Moşul’ finlandez (cu origini detectabile în mitologia scandinavă, în universul lui Thor şi Odin), personaj cu aspect de om-ţap sau berbec (să nu uităm aici… de ‘capra’ din cetele de colindători bucovineni), îmbrăcat cu pantaloni şi haină de piele, toate roşii, a cărui sanie este trasă într-adevăr de reni (dar care nu au capacitatea să zboare), care ciocăne civilizat la uşă şi nu intră pe horn şi care… nu are neapărat darul şi misiunea de a bucura pe absolut toţi copiii.
Un alt exemplu, din folclorul austriac, îl reprezintă Krampus, membru a echipei Sfântului Nicolae/Moş Crăciun, responsabil cu pedepsirea copiilor care n-au fost cuminţi (până la măsura extremă a răpirii şi trimiterii lor în Lumea de Apoi), o figură păroasă aproape demonică, cu gheare (sau copite supradimensionate), colţi şi coarne.
Despre acest Krampus, portretizat cu relativă acurateţe după desenele de epocă – detaliu important! -, este vorba în filmul lui Michael Dogherty… şi de aici intrăm în spatiul ficţiunii create de fabrica de vise hollywoodiană.
Schiţarea acestui bad-guy înfricoşător este făcută pe parcursul naraţiunii de către Omi, mama austriacă al lui Tom (Adam Scott – serialul Parks and Recreation), soţul lui Sarah (Toni Collette – Nightmare Alley, Hereditary), care, împreună cu progeniturile şi familia cumnaţilor (David Koechner din Anchorman şi Allison Toman din serialul Fargo), care posedă patru plozi supraponderali, toţi afişând o prematură aroganţă naturală tipică “patriotului” american din suburbie, şi o mătuşă alcoolică invitată fără consultări prealabile, îşi propun să reînvie tradiţia Crăciunului în familie (nu că unii sau alţii şi-ar dori acest lucru cu tot dinadinsul).
Plecând de la un generic amuzant, inspirat din… realitatea contemporană, cu scene brutale în care masa de bipezi calcă la propriu totul în picioare în expediţia de cumpărături din mall (“It’s Christmas!”), trecând apoi la “coabitarea” familială pur conjuncturală (vezi replica sardonică apropo de decoraţiunile gazdelor: “It’s like Martha Stewart threw up in here”), Krampus se dovedeşte a fi de fapt, în prima sa întreagă oră(!), doar o amărâtă de dramoletă cu accente groteşti, fără pic de umor consistent sau intenţie reală de a sugera vreo apropiere emoţională, poate cu excepţia băieţelului Max, al cărui nume de famile este… Engel, şi a bunicii sfătoase.
Ruptul scrisorii de către copil, gestul care generează criza (pana completă de curent, căldură, comunicaţii), precum şi viscolul abundent, nu reşesc să accentueze semnificativ suspansul, mai ales după ce filmul alunecă din nou în seria de scene de familie dominată de schimburi de replici siropoase ce susţin scuze şi regrete din toate părţile.
Doar în ultima sa jumătate de oră, Krampus se mai animă datorită unui mix interesant de furtişaguri din bagajul de clişee statuate de alte filme Horror:
soluţia evadării spre mall, exteriorul hibernal în al cărui subsol se ascund târâtoare de tip Tremors, echipa de asaltatori cu Der Klown, mireasa Chucky, ursuleţul de pluş, roboţelul-jucărie-asasin, omuleţii de turtă dulce amatori de tir cu… cuie, elfii psihopaţi ş.a.m.d.
Toate acestea definesc până la discutabilul sacrificiu păgân asociat în final cu mesajul moralizator şi lacrimogen – chiar dacă acesta nu conţine happy-end-ul clasic – o atmosferă ce aminteşte de Joe Dante.
Asta nu e deloc rău, însă, totuşi, mie nu mi s-a părut că rezultatul de ansamblu ar da cu plus.
E rândul vostru să judecaţi, mai ales că la box-office şi-a scos banii cu vârf şi îndesat. Ho, ho, ho!
Fac o paranteză de final pentru a lega Krampus de universul benzilor desenate.
Pentru a susţine lansarea filmului, Michael Dougherty a publicat la Legendary Comics un volumaş-prequel, Krampus: Shadow of Saint Nicholas (scenariu dezvoltat de Brandon Seifert în baza ideilor co-scenariştilor Zach Shields şi Todd Casey, ilustrat, printre alţii de către Fiona Staples).
Acesta e structurat pe modelul “Trick r’ Treat” – filmul cult din 2007 scris/regizat de Dougherty şi produs de Bryan Singer, care a fost acompaniat de comics-ul Days of the Dead -, ca un omnibus tematic, de data asta menit a prezenta publicului american personajul Krampus prin intermediul a patru poveşti care se consumă în timpul Crăciunului, în acelaşi oraş de provincie: un “bad Santa” sechestrat fără voie de o furtună într-un mall alături de nişte plozi faţă de care nu simte vreo afecţiune / o femeie ce nu se poate elibera, nici după 12 ani, de sentimentul de vinovăţie legat de moartea surorii sale / o trimitere la clasica poveste A Christmas Carol, al lui Charles Dickens, prin familia fără adăpost / finalul care leagă toate iţele lasate libere în primele trei naraţiuni.
Pentru cei interesaţi de film, comics-ul va reprezenta o adăugire binevenită.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
