EXCLUSIV | Interviu cu DON McLEAN: ,,Nu compun cântece așa cum o fac alții”.

Interviu exclusiv cu DON McLEAN

,,Nu compun cântece așa cum o fac alții”

În 1972, cantautorul american Don McLean lua mapamondul prin surprindere odată cu lansarea piesei American Pie, creație care a deținut recordul pentru cel mai lung cântec ajuns pe locul întâi în topurile Billboard, record doborât jumătate de secol mai târziu de Taylor Swift, cu a sa piesă All Too Well (10 Minute Version).

Timp de aproape nouă minute, McLean introduce ascultătorul în lumea brutală, eclectică și instabilă a deceniului șaizecist, începând cu ,,The Day the Music Died” (ziua de 3 februarie 1959, atunci când cântărețul american de rock’n’roll Buddy Holly moare într-un accident de avion) și culminând cu moartea lui Meredith Hunter în cadrul Altamont Free Concert.

Un veritabil rollercoaster ce se plimbă prin cultura pop a Statelor Unite, American Pie face referire la Bob Dylan, John F. Kennedy, Martin Luther King, Elvis, criza rachetelor din Cuba, contracultura hippie, Charles Manson și crimele Tate-LaBianca, fără însă a oferi direcții mot-à-mot, ci mai degrabă, oferindu-ne indicii criptice de completare a unui puzzle impresionist.

Cine este ,,the king?” Dar ,,the jester?”. Ar putea Janis Joplin să reprezinte ,,the girl who sang the blues” și oare menționarea lui Lenin este, de fapt, o referință la Lennon?

McLean nu a prea răspuns vreodată la aceste întrebări, nici măcar după ce manuscrisul cu versurile sale s-a vândut cu 1,2 milioane de dolari, în 2015. Astfel, American Pie continuă să fascineze prin melodie, ritm și vers, reprezentând una dintre piesele de căpătâi ale secolului XX, puternic înfiptă în vibrația șaizecistă a Statelor Unite.

De altfel, în 2017 cântecul a fost introdus de către Library of Congress în National Recording Registry, pentru merite culturale, artistice și istorice deosebite, iar coverurile nu au încetat să apară: în 2000 Madonna a atins vârfurile topurilor cu propria sa versiune, în timp ce în 2023, președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-eol, l-a surprins pe președintele Biden cântând American Pie în timpul unui dineu de stat, la Casa Albă. 

Cu toate acestea, deși McLean a profitat la maximum de brand-ul American Pie, nu ar trebui să îl îndesăm în sertarul de one hit wonders, căci pe lângă creațiile sale se numără șlagărul Vincent (Starry, Starry Night) sau balada And I Love You So. Faptul că Vincent era piesa preferată a lui Tupac Shakur, ascultată chiar și pe patul de moarte, sau că And I Love You So a fost preluată de Elvis Presley, Perry Como sau Glen Campbell nu ar trebui să ne surprindă, ci mai degrabă, să ne demonstreze legătura puternică dintre cultura pop a Statelor Unite și unul dintre cei mai iubiți cantautori ai țării.

În vârstă de 78 de ani, McLean tocmai și-a lansat un nou album de Crăciun, Christmas Memories: Remixed and Remastered, un LP ce conține versiuni proprii ale unor șlagăre precum Let It Snow, Silent Night sau White Christmas.

Deși artiștii septuagenari se adăpostesc sub siguranța albumelor de Crăciun, McLean nu se află la prima lansare de acest fel, acesta înregistrând albume de colinde și în 1991 sau 1997.

Deși nesurprinzător, Christmas Memories: Remixed and Remastered poate să intre fără probleme în playlistul de Crăciun, mai ales dacă ne gândim la moștenirea uriașă a interpretului care ne-a oferit unele dintre cele mai faimoase piese ale folk-ului de secol XX.

Don, tocmai ce ai lansat albumul Christmas Memories: Remixed and Remastered, o colecție remixată și remasterizată de piese de Crăciun pe care le-ai înregistrat în anii ’90. Ce te-a determinat să faci acest demers acum?

Așa este. La unele cântece am mai adăugat acum și alte instrumente, iar acest fapt le face să sune mult, mult mai bine.

Am început să lucrez la acest proiect pentru mine însumi, am creat două – trei piese, după care mi-am spus că ar trebui, totuși, să lansez asta. Dinamicile pieselor sunt acum mult mai bune față de cum erau înainte, iar experiența este cu mult augmentată. O să scoatem și al doilea volum, unde vom face fix același lucru!

 Ai dreptate, am observat că piesele sună și mult mai tare, ceea ce cred că se conformează esteticii actuale…

Sunt mai mari, iar vocea mea e imensă!

Am lucrat la acest album împreună cu producătorul meu, Mike Severs, alături de care am lansat Botanical Gardens, Addicted to Black și Playin’ Favorites.

De altfel, în februarie o să lansăm un nou album cu piese originale, intitulat American Boys. Sunt ocupat cu toate acestea, cu documentarul despre American Pie… toate sunt disponibile pe Amazon, așa că le spun tuturor românilor că le pot găsi acolo.

Don, te tentează să lansezi versiuni remixate și ale pieselor tale consacrate? Cu siguranță ai observat acest trend.

Nu știu ce să zic. Spre exemplu, nu m-aș atinge de Crying, un hit number one pentru mine în multe țări acum mulți ani.

Oricum, nu știu dacă oamenii știu diferența dintre remix și remaster, așa că o să explic pe scurt. Pentru a remixa un cântec, literalmente iei fiecare instrument înregistrat în parte, lucrezi cu el, îi dai un nou sunet, după care îl mixezi din nou alături de celelalte.

Remasterizarea ia mixul așa cum este el, însă îi schimbă anumite frecvențe. Este un proces secundar, dar foarte important. Am auzit că Mick Jagger oferă mult mai multă importanță master-ului, și nu prea înțeleg de ce. 

Acum câteva săptămâni, Beatles și-au lansat albumele de Greatest Hits complet remixate și remasterizate și pot spune că sună mult, mult mai bine.

Da, uite, spre exemplu, o să lansez curând 14 albume pe Amazon, ca parte a contractului încheiat cu casa de discuri. Toate vor fi remasterizate și lansate pe vinil. Este un proces foarte lung, dar satisfăcător pentru fanii care îmi ascultă muzica.

Ai interpretat multe piese clasice pe acest album, printre care se numără Santa Claus Is Coming to Town si White Christmas – cântece care și-au păstrat savoarea pentru generații întregi de ascultători. Aș putea să spun acest lucruri și despre cântecele tale. Cum reușești să compui piese atemporale, fredonate de atâtea generații?

A trecut mult timp din anii ’70…

În primul rând, foarte mulți artiști populari atunci nu mai sunt la fel de populari acum, nu îi mai auzi. Alții devin mult mai populari acum. Asta are de-a face cu gustul publicului, pe care nu îl poți controla. Pot să-ți spun că am avut grijă de fiecare album pe care l-am făcut și sunt multe lucruri valoroase pe fiecare dintre ele. Sunt sigur că ele vor fi ținute minte ca parte a moștenirii mele.

Este un sentiment foarte plăcut să vezi cum timpul le ordonează pe toate, pentru că putea să fie mult mai rău. 

Nu mai auzi trupe de muzică folk la radio, nu mai auzi big band-uri la radio. Mai apar anumite throwbacks, de tipul Diana Krall, Lady GaGa, Michael Bublé, dar muzica aceea nu se va mai întoarce vreodată.

Cred că ceea ce contează este songwriting-ul, iar dacă ești în poziția mea, aceea de a compune piesele și de a le interpreta, vei observa că sunt consistent pe tot parcursul discografiei mele.

În plus, consider că nu compun cântece așa cum o fac alții, piesele mele vorbesc despre multe lucruri. Spre exemplu, am scris o piesă numită Run, Diana Run, un cântec foarte neplăcut despre moartea Dianei Spencer. Nu prea este difuzat pe radio, pentru că nu îți oferă acel sentiment plăcut pe care toată lumea îl asociază cu prințesa Diana. Adevărul este, totuși, că cei din media au vânat-o ca pe o pasăre rară, așa că au omorât-o. Despre asta este cântecul, și cam așa compun eu.

Pe de altă parte, am compus și cântece de tipul And I Love You So, care este o piesă pop prin excelență.

Ai menționat And I Love You So, un cântec care a fost preluat de atâția artiști faimoși, inclusiv Perry Como și Elvis Presley. Care este opinia ta legată de coveruri?

Vreau să-ți vorbesc puțin despre cuvântul cover.

Dacă îmi permiți, aș vrea să spun că acest cuvânt este adesea folosit greșit.

Nu i-ai defini pe Frank Sinatra sau pe Nat King Cole drept artiști de coveruri, deși au cântat toți aceleași cântece.

Un cover era o versiune albă a unui cântec afro-american.

Un cântec precum Sh-Boom, înregistrat de un grup afro-american, care a început să aibă succes pe radiourile albilor, a fost reînregistrat imediat de albi, cu scopul de a avea mai mult succes… un fel de cover them up! [îngroapă-i!].

Eu cânt The Great American Songbook și îl interpretez în felul meu.

Don, în 2021 Taylor Swift ți-a doborât recordul pentru cea mai lungă piesă Number One din topurile Billboard. Ai deținut acel record timp de aproape jumătate de secol cu American Pie, iar Taylor ți-a trimis o scrisoare, spunând că n-o să uite vreodată că se află pe ,,umerii legendelor”. Cum ai simțit acest moment?

Taylor compune cântece introspective despre viață, dragoste, relații, iar asta este ceva ce simt că am popularizat eu.

Pentru mine, muzica mea este terapie, am scris-o mereu pentru mine. Am scris cântece precum Empty Chairs, care au inspirat alte piese precum Killing Me Softly, dar nu am făcut-o pentru că voiam să fiu ca altcineva.

Mai am vreo 40 de cântece pe care nu le-am lansat niciodată, nici nu mai știu pe unde sunt manuscrisele. Iubesc folk-ul, pop-ul și muzica rock and roll, dar când aveam 20 de ani, nu găseam nimic care să sune ca ceva ce aș face eu, așa că am început să scriu acele piese pentru mine.

Nu am vrut să fiu precum James Taylor sau Bob Dylan, am vrut să fiu eu.

Interviu de ALEX MUŞAT | Interviuri