Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/12/2023
Artă & Cultură / Art Expo

Aurelia Chiru | Pulsații @ Art Hub

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Aurelia Chiru | Pulsații @ Art Hub Share Aurelia Chiru | Pulsații @ Art Hub
Aurelia Chiru | Pulsații @ Art Hub


Aurelia Chiru | Pulsații @ Art Hub

Aurelia Chiru (n. 1980, București) a absolvit studiile de licență și masterat ale Universitatății Naționale de Arte București, specializarea Pictură (2016- 2021). 

A participat la numeroase expoziții naționale și internaționale, printre care: European International Book Art Biennale (unde a fost premiată), Romanian Design Week, BASE Exhibition-Istanbul, Bienala Internatională de Carte-Obiect din Tokyo etc.

Este o artistă efervescentă, diafană și viscerală, mediul ei favorit fiind pictura. Operează cu tehnici mixte, plină pastă sau suprapuneri. Pornește de la reprezentări figurative, dar ajunge la soluții picturale organice, abstractizate. Uneori simte nevoia de a ieși din bidimensional și creează adevărate structuri din culori acrilice sau de ulei, dar și prin intermediul altor tehnici și materiale de lucru.

Autoportretul și autoreprezentarea sunt un pretext pentru a observa fragilitatea corpului uman și lupta pentru supraviețuire. 

Formele create de ea reprezintă elemente autobiografice și transmit mesaje despre violență, maladie, meditație, furie, nesiguranța clipei următoare, disperare, frică paralizantă, coșmarul strigătului neauzit, educație severă, trecerea de la copil la adult într-un mediu toxic, vulnerabilitate, frământări, iertare și putere.

Aurelia Chiru | Pulsații @ Art Hub

“Numele Aurelia Chiru răzbatea deja cu o rezonanță deosebită în memoria mea încă dinainte să o cunosc personal. Am avut privilegiul de a o întâlni pentru prima dată în urmă cu trei ani chiar în atelierul ei din inima Bucureștiului, situat deasupra căilor ferate, unde se aude glasul roților de tren. Aici, cu propriile-i mâini, a clădit cu imaginție, dibăcie și culoare un univers al expresiei sale artistice.

Creația ei se distinge pe de-o parte prin curaj și forță, iar pe de altă parte prin rafinament și sensibilitate. Așa o cunosc pe Aurelia: un exemplu de putere și determinare, menținând întotdeauna un farmec grațios și feminin, atât în viața de zi cu zi, cât și în creația sa artistică. 

Cuvântul „pulsație” poate fi definit ca o „desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant”. Am corelat acest termen cu lucrările organice ale Aureliei întrucât limbajul plastic utilizat în acestea copleșește simțurile, generând iluzia unui portal către abisurile corpului și spiritului uman. Structurile carnale pe care le-a creat vibrează prin tușe viscerale, cromatică și formă, iar prin încărcătura emoțională pe care le poartă devin adevărate organisme vii. 

Pulsul lor ne transmite nouă, tuturor, că iertarea, uitarea și alinarea intervin în cele din urmă în destin, limpezind apele învolburate ale acestuia. Lucrările acestei serii pot fi considerate un jurnal vizual, martori ai unei perioade de viață, rezultatul disecării unui autoportret până în profunzimea lui, căutări ale unor soluții sau analiza unor efecte generate de relațiile interumane în lăuntrul nostru. Ansamblul expozițional „Pulsații” marchează finalul unei etape malus necessarium, fiind un mecanism de refacere și de detașare față de trecut. Fiecare lucrare care îl compune reprezintă un pas catre vindecare și recuperarea unei vieți întregi.”

Norica-Ioana Popescu (curatoare)

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută