Băuturi calde pentru zile calme
Vremea rece de afară ne sugerează să rămânem într-un loc cât mai călduros alături de o pătură cât mai pufoasă… şi cum altfel să ne bucurăm de astfel de momente de calmitate, dacă nu cu câteva băuturi care să ne facă să intrăm într-o stare de relaxare?
De fiecare dată când vine sezonul rece, ciocolata caldă e nelipsită din meniurile cafenelelor, astfel că începem și noi cu un tip de ciocolată caldă, cea mexicană.
Într-un vas, se amestecă pudra de cacao alături de zahăr și apă călduță. Mai apoi, acest mix se pune pe foc, iar după ce dă în clocot, timp de 5 minute se amestecă constant. Punem lapte într-o cană în care adăugăm scorțișoară și cuișoare, apoi adăugăm și mixul de cacaco împreună cu esența de vanilie. La final adăugăm frișcă folosim bețe de scorțișoară în loc de paie.
Cei care nu sunt fani cacao, pot încerca ceaiul de caise cu condimente.
Pentru acest tip de ceai, fierbem apa, apoi lăsăm la infuzat timp de 5 minute, două pliculețe de ceai verde alături de cuișoare și scorțișoară. După cele 5 minute, adăugăm nectar de caise, suc de lămâie, zahăr și esență de vanilie, amestecăm, iar ceaiul nostru este gata.
Frothy Cafe Bombon
Dacă nici ciocolata, nici ceaiul nu vă sunt pe plac, Frothy Cafe Bombon, cu siguranță vă va relaxa într-o zi friguroasă.
Ingredientele sunt aceleași ca pentru orice cafea: apă, cafea, lapte condensat și lapte. În ceea ce privește prepararea, cafeaua proaspăt preparată se amestecă cu laptele condensat, iar apoi se toarnă peste laptele călduț în care am adăugat scorțișoară. La final se pune peste spumă de lapte și se servește alături de sirop de caramel.
Cei mai curajoși dintre voi pot încerca Golden Latte, care se prepară cu:
Lapte de migdale, sirop de arțar, turmeric, ghimbir, scorțișoară, piper și anason stelat. Prepararea este și ea simplă: se fierb toate ingredientele, iar la final se spumează întreaga băutură. Cei care l-au încercat l-au descris ca fiind un remediu bun pentru răceală.
O altă băutură destinată aventuroșilor este latte-ul cu sfeclă roșie
Pentru această băutură avem nevoie de sfeclă roșie fiartă, pudră de sfeclă roșie, sirop de arțar, esență de vanilie, scorțișoară și lapte. Modul de preparare este identic, iar cei care l-au încercat au menționat că este o băutură perfectă pentru serile în care nu putem dormi.
Din aceeași serie, avem și latte-ul cu ciuperci, la care avem nevoie de pudră de ciuperci, sirop de arțar, unt de migdale, pudră de cacao, scorțișoară și lapte. Pentru cei care nu se împacă prea bine cu gustul cafelei, o puteți omite din amestec, efectele de calmare oferite de această băutură fiind identice.
În final, nu îi puteam rata nici pe amatorii de cocktailuri, care pot consuma în zilele răcoroase, când vor să se relaxeze, Hot Buttered Rum,
Pentru acest cocktail avem nevoie de: unt, scorțișoară, nucșoară, zahăr brun, rom și apă fierbinte. Combinăm untul cu condimentele, adăugăm câte două lingurițe în fiecare pahar, turnăm apă fierbinte, amestecăm până ce se topește untul, iar la final adăugăm romul. Pentru cei care își doresc băutura mai cremoasă, se poate adăuga și frișcă lichidă.
Indiferent de ceea ce consumăm în aceste zile de relaxare, ar fi bine să nu uităm că, din când în când aceste momente sunt binevenite și nu ar trebui să le vedem ca pe zile irosite stând în casă.
Text de IULIANA CIOCÎRLAN | Eat & Drink
Cover Photo by Taryn Elliott