Acum, când se împlinesc 105 de la Marea Unire, orașul care găzduia în acele timpuri Consiliul Dirigent al Transilvaniei, guvernul local al provinciei, va găzdui o paradă militară care va marca evenimentul, informează generalul Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu.
”Ceremonialul militar va cuprinde defilarea trupelor și a tehnicii militare”, a precizat generalul Ghiță Bârsan.
PROGRAM
ora 09.00– Ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori, organizată la Consiliul Dirigent din Transilvania, de pe str. Nicolae Bălcescu, nr.6;
ora 09.30– Ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori, organizată în fața clădirii sediului președintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, actualul Rectorat al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, bd. Victoriei, nr.10;
ora 09.45– Ceremonie militară de depunere de coroane şi jerbe de flori, organizată la Monumentul Ostaşului din toate timpurile din faţa Cercului Militar Sibiu, bd. Victoriei, nr. 2-4;
ora 11.00 – Defilare cu trupe, tehnică militară și de intervenție pe Corneliu Coposu;
ora 12.00 – Expoziției documentară „Epistolarul Sfântului Andrei Șaguna din arhivele Bibliotecii Academiei Române”, organizată la Muzeul Asociațiunii din Palatul ASTRA, str. George Bariţiu, nr.5;
ora 14.30 – Spectacolul extraordinar „Noi suntem români” organizat în Sala Polivalentă Transilvania, de pe str. Octavian Goga, nr.1;
16.00– Evenimentul „Acasă-i România”,organizat în Sala festivă a Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu – str. George Barițiu, nr.5/7;
ora 18.00 –Retragere cu torţe executată pe itinerarul: Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava – Calea Dumbrăvii – Strada Mikhail V. Lomonosov – Strada Justiției – Bulevardul Victoriei – Monumentul Ostaşului din toate timpurile din faţa Cercului Militar Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Centrului Cultural „Ion Besoiu” – Strada Constantin Noica – Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu;
ora 19.00 –Concert simfonic de Ziua Națională a României susținut de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu în colaborare cu soliștii Baletului Operei Naționale din București, care va avea loc în Sala Thalia, str. Cetăţii, nr. 3-5;