Rezumat
OFELIA POPII: “Devenim mediul violent în care trăim, dacă nu conștientizăm acest lucru”OANA BRÂNZAN: “Niciodată nu ne oprim din a lupta pentru libertate”
OFELIA POPII: “Devenim mediul violent în care trăim, dacă nu conștientizăm acest lucru”
Ofelia Popii este una dintre cele mai apreciate actrițe din România, atât în teatru, cât și în film – a primit, în repetate rânduri, atât premiul UNITER, cât și GOPO. S-a consacrat la Teatrul Radu Stanca din Sibiu, dar a strălucit pe multe scene ale lumii. Și este și profesoară de teatru. Am povestit cu ea despre spectacolul AutoPsy&Co, cu Oana Brânzan, regizat de Ofelia Popii, care poate fi văzut în cadrul festivalului de arte performative CALEIDO, între 27 noiembrie – 1 decembrie, la Timișoara.
Ofelia Popii, de ce acest text adaptat după Gérald Gruhn? Ce v-a atras la el, cum ați decis să îl montați?
Acest text mi l-a propus în anul trei Oana Brânzan, pe când era studenta mea. Lucrând pe el, a suferit modificări, desigur, am urmărit să fie activ, să depășească nivelul de povestire. M-a atras drama acestui personaj ce vine dintr-o familie săracă, unde violența e felul în care oamenii se exprimă firesc și am încercat să o relatăm într-un fel cât mai bogat cu putință, pentru a pune în valoare calitățile actoricești ale Oanei.
De ce ar fi bine pentru un tânăr să vină să vadă acest spectacol? Ce se poate învăța din el?
Poveștile din trecut nerezolvate se transformă în frustrări mari și pot deveni nocive. Uneori devenim mediul violent în care trăim, dacă nu conștientizăm acest lucru.
Festivalul CALEIDO se desfășoară în acest an la Timișoara, orașul de unde a plecat acum treizeci și patru de ani Revoluția. Ce amintiri are Ofelia Popii de la Revoluție?
Eram destul de mică, dar îmi amintesc tot: spaima, noul, întrebările.
Îmi amintesc zgomotele, ascunsul sub masă, pușca în pieptul tatălui meu (un soldat a intrat peste noi, căutând teroriști), televizorul care mergea, rugăciunile … Îmi amintesc mai târziu uimirea când au apărut lucruri colorate în vitrine… mâncare pe rafturi în magazine…
Festivalul stă în acest an sub semnul cuvântului TOGETHERNESS. CALEIDO se dedică în mod tradițional celor fragili, celor vulnerabili, încercând să lărgească orizontul, să mărească perspectiva. Cât de importantă este în zilele noastre solidaritatea și cum se manifestă ea în teatru?
E foarte important să nu te simți singur, abandonat, să te simți în siguranță printre oameni.
Noi toți suntem fragili și vulnerabili și avem nevoie să ne înțelegem unii pe alții, să ne sprijinim. Teatrul ajută cu siguranță dacă nu la creșterea empatiei tuturor, măcar la informare, deși eu cred că dacă un singur om devine mai bogat spiritual după ce a asistat la un spectacol această realizare e enormă și scopul nostru a fost atins! Solidarizarea e importantă atunci când se sprijină o cauză nobilă.
Împreună devii mai puternic și vocea e auzită. În breasla noastră a început să se întâmple asta, uneori. Din păcate, pentru micile cauze penibile, lumea se adună mai cu spor…
Spectacolul vostru vorbește despre un copil nevinovat ținut departe de orice valoare etică sau morală, căruia i se dă drumul în lume. Pare și o poveste despre libertate. Cu libertatea cum credeți că stăm în România astăzi? Suntem liberi, am ajuns la destinația unde s-a pornit în Timișoara acum treizeci și patru de ani, căci prima dată la Revoluție s-a strigat “Libertate! Libertate!”.
Aici e mult-mult de vorbit. Nu, nu suntem deloc unde ar trebui să fim. Nu pentru asta s-a strigat, nu pentru prezentul acesta s-a murit. Comparativ cu momentul acela, da, avem libertate de exprimare, de a colinda lumea, de a cunoaște, etc. Doar că, pe lângă aceste libertăți, au venit multe alte nenorociri și, deși pare că am evoluat mult, trăim cu senzația că suntem complet abandonați de stat.
Cum ați văzut în acest an Timișoara, Capitală culturală europeană, cum a fost față de Sibiu, Capitală culturală europeană în urmă cu mai bine de un deceniu și jumătate? România toată cum vi se pare că este față de anii 2000?
Timișoara a fost un oraș viu, efervescent, cu multe evenimente foarte interesante și valoroase. Cel puțin, așa se vede de la mine. România din 2000 trăia speranța, credea că renaște. România de acum? Obosită, isterică, aproape bolnavă de nervi, abandonată.
Ofelia Popii, poate teatrul să salveze lumea?
Direct prin teatru nu putem. Dar trebuie să încercăm din răsputeri, pentru ca oamenii care vin la teatru să fie informați, să își lărgească perspectiva asupra lumii, să cunoască și să se cunoască mai bine, să plece cu întrebări și cu această dorință de a face lumea mai bună.
OANA BRÂNZAN: “Niciodată nu ne oprim din a lupta pentru libertate”
I-a fost elevă profesoarei de teatru Ofelia Popii. Astăzi joacă în one woman show-ul regizat de Ofelia Popii, AutoPsy&Co, pe care îl puteți vedea pe 30 noiembrie la Auăleu, în cadrul festivalului de arte performative CALEIDO de la Timișoara.
Oana Brânzan, care este povestea din spatele spectacolului AutoPsy&Co? Cum ați ajuns la piesa lui Gruhn și cum a devenit ea spectacol?
AutoPsy&Co a fost creat din nevoia mea de a juca. Pe scurt: prima întâlnire cu textul a avut loc în liceu.
Realizez acum că, de la prima citire, m-a fascinat povestea și parcursul personajului. Pe atunci îl jucam în limba franceză cu alte patru fete și am avut bucuria ca autorul să fie în sală, iar feedback-ul primit direct de la el a rămas cu mine de atunci. În facultate, anul trei licență, simțeam presiunea finalizării studiilor, mi s-a părut o provocare să fac one woman show din acest text, iar acele cinci fete, așa cum era împărțit în liceu, să devină una.
A ajuns să fie spectacol cu ajutorul Ofeliei și al colegului meu de an, Radu Popescu, care ne-a ajutat să facem muzica. Când a fost gata am discutat cu Denisa Bar și așa ea a preluat funcția de manager de proiect.
Cum a fost să lucrați cu Ofelia Popii, despre care auzim – și pe bună dreptate – atâtea cuvinte frumoase? Ce ați învățat de la Ofelia? Dar ea ce credeți că a învățat de la dumneavoastră?
Să lucrez împreună cu Ofelia la acest text a fost natural.
Viziunea ei despre spectacol era exact ce îmi doream să devină textul. Am simțit și un confort lucrând cu ea fiindcă după trei ani, timp în care mi-a fost profesoară, știa exact ce butoane să apese ca eu să ajung la acel nivel de sinceritate și vulnerabilitate. Pe lângă felul în care a cultivat încrederea în mine, m-a învățat și că vulnerabilitatea mea mă face autentică.
Nu m-am gândit niciodată că ar fi învățat ceva de la mine, fiind prima generație a ei am observat cum s-a adaptat la nevoile fiecăruia, căuta și descoperea lucruri în același timp cu noi.
Dar un tânăr (sau mai puțin tânăr) dacă ar veni să vadă spectacolul vostru, ce ar putea descoperi în el? Ce e de învățat din AutoPsy&Co?
În primul rând e un spectacol care trezește empatia în cei care îl privesc. E mai ușor să judecăm în loc să încercăm să înțelegem. În spatele oricărui agresor e o poveste, a fost agresat la rândul său, neîndreptățit, așa că a învățat să răspunsă la rău cu rău.
Ofelia spunea în sinopsis:
„E o lume care te construiește după chipul și asemănarea ei” și așa este, suntem suma experiențelor trăite și a mediului în care ne-am dezvoltat. Deci, pe parcursul textului, personajul încearcă și el să înțeleagă împreună cu spectatorul ce nu funcționează în lumea asta și cum a devenit ceea ce este.
Festivalul CALEIDO se desfășoară în acest an la Timișoara (Capitală culturală europeană 2023). Timișoara e și orașul de unde a pornit drumul nostru postcomunist, drumul către libertate. Cum stăm cu libertatea astăzi în România? Am ajuns unde credeam că vom ajunge în 1989? Mai e drum lung în față? Dacă ne uităm în urmă, ce vedem?
Niciodată nu ne oprim din a lupta pentru libertate, cel puțin așa tind să cred.
Poate că uneori uităm să ne bucurăm de ea și o preluăm ca pe ceva ce ni se cuvine. Uităm de accesul pe care îl avem la informație, că avem libertatea de a ne exprima, acces la alimente, de a ne duce oriunde dorim fără să ne fie frică. În schimb, în unele țări oamenii în continuare se luptă pentru libertate, iar majoritatea dintre noi, cei care o avem, punem accentul pe dezvoltarea individualităților în societate și asta ne face să devenim mai ignoranți și mai lipsiți de empatie.
Care este superputerea Oanei Brânzan? Dar a Ofeliei Popii? Dar a spectacolului AutoPsy&Co? Dar a festivalului CALEIDO? Dar a orașului Timișoara?
Hmm… cred că superputerea mea ar fi ambiția, nu renunț ușor, nu mă dau bătută atunci când devine dificil.
Ofelia Popii e multitasking, uneori nici nu știu cum reușește să le facă pe toate. A spectacolului AutoPsy&Co ar fi autovindecarea, curajul de a ne pune sub lupă trecutul, rădăcinile, cu riscul de a fi față-n față cu un adevăr brutal. A festivalului CALEIDO e că ne aduce împreună și abia aștept să ne întâlnim! A orașului Timișoara este diversitatea.
» Interviuri de ANDREI CRĂCIUN | Teatru | Interviuri
Foto AutoPsy&Co: Carol Hruby
NOTĂ: Cea de-a V-a ediție a Festivalului de arte performative CALEIDO va avea loc în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2023, la Timișoara. Pe parcursul a cinci zile vor fi prezentate 20 de spectacole de teatru, dans, performance (18 din România și două din Norvegia), cinci dezbateri și două ateliere de dans, în diferite spații culturale din Timișoara: Iulius Town, Cărturești Piața Victoriei, Teatrul Basca, Auăleu.
Cele 20 de spectacole ale acestei ediții sunt:
Am făcut ce s-a putut (un fel de comedie într-un singur act, regia: Matei Lucaci-Grünberg); AutoPsy&CO (regia: Ofelia Popii, coproducători: Departamentul de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte al ULBS & Asociația Culturală Philogen ); Casa cu maimuțe (regia: Alex Mihăescu); Dă-te din soare (regia: Leta Popescu); Dead Poets Society (o producție Brightside Drama); Domnișoara Iulia și MASS (regia: Andrei și Andreea Grosu); Gliese 445 (text și regie: Raul Coldea, coproducție Reactor de creatie si experiment Cluj-Napoca și Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe).
Grand Hostel Timișoara (text și înscenare: Ovidiu Mihăiță); Hardly ever (spectacol în limba engleză, concept/coregrafie: Francesco Scavetta); Huooooo!!! (text și înscenare; Ovidiu Mihăiță); Hybris: Choreographing Whiteness (coregraf și performer: Jonas Øren); În Căutarea Dansului (concept, coregrafie, interpretare: Alexandra Mihaela Dancs); KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci (concept: Denisa Nicolae și Liviu Romanescu, o producție Vanner Collective 2022).
Mareele de primăvară ale unei fete cuminți (concept și interpretare: Alexandra Bălășoiu); More or less (plimbare audio performativă în limba engleză, coproducție: Sööt/Zeyringer și brut Wien); O familie fericită (psihodramă ambulantă, de și cu: Alina Berzunțeanu și István Téglás); Soare cu dinți; Stagiunile Improbabil (teatru sonor, două stagiuni, 13 spectacole); Zambara Kabarett (regie: Ana Maria Ursu).
Program: https://caleido.ro/caleido-2023/
Accesul la evenimentele din cadrul Caleido este liber și se face în baza unei rezervări pe caleido.ro.
