„MMXX” | Despre anul 2020 cu actorii din noul film al lui CRISTI PUIU

„MMXX” | Despre anul 2020 cu actorii din noul film al lui CRISTI PUIU

Experienţa trecerii prin pandemie ne-a schimbat vieţile, comportamentul şi modul de a gândi. Poate nu radical, dar măcar la nivel de nuanţe. Fără îndoială, 2020 a reprezentat un an de răscruce pentru modul în care ne priveam pe noi înşine, precum şi raporturile noastre cu societatea şi mediul în care am continuat apoi să evoluăm cotidian. Cât de detaşat suntem capabili să analizăm, după încheierea crizei, mixul confuz şi anarhic de trăiri şi stări care ne-a definit acest reset individual?

Discutabil, tocmai fiindcă asta ţine de fiecare dintre noi. Apreciatul cineast CRISTI PUIU (Moartea domnului Lăzărescu, Marfa şi banii, Malmkrog) îşi asumă însă provocarea de a ne propune în noul său lungmetraj, MMXX (premiera: 10 noiembrie), o perspectivă personală asupra perioadei „Covid” prin intermediul unei disecţii sociale realizate, cu binecunoscutul său umor de situaţie, din alăturarea a patru poveşti, între care singura legătură o reprezintă (sau nu) unele personaje recurente.

Filmul lui Cristi Puiu s-a născut în 2021, într-un atelier dedicat jocului actorului de film, organizat de Dragoş Bucur şi Dorian Boguţă în cadrul şcolii Actoriedefilm.ro, în baza întâmplărilor trăite de o parte dintre participanţi, care se regăsesc actulamente în distribuţie, şi, drept urmare, ni s-a părut firesc să încercăm să aflăm chiar de la protagonişti în ce măsură anul 2020, aşa cum l-a trăit fiecare dintre actori, se regăseşte reflectat în MMXX, film despre care, în Screen International, se scria că „ne cufundă direct în viața personajelor sale, refuzând indicii convenabile și lăsându-ne să navigăm singuri în labirintul său încărcat adesea cu înțelesuri evazive”.

„Ca și în filmul MMXX, care e împărțit în patru povești/ întâmplări, 2020 pentru mine, pot să spun, că a fost împărțit în patru stări: SPAIMĂ, FRICĂ, INCERTITUDINE și RESEMNARE!” – DORIAN BOGUŢĂ

„Am trăit anul 2020 pe fondul unor sentimente constante de frică, de constrângere, neputință, și în cele din urmă de pierdere. Cea mai dureroasă pierdere. Asta este punctul comun al experienței mele personale raportate la traseul filmului în care își fac apariția, rând pe rând, aceleași sentimente. Știam că se întâmplă ceva și că niciodată nu o să mai fie la fel. Și nu a mai fost.” – BIANCA CUCULICI

„Evenimentele, efectele și atmosfera din 2020 mi-au cam trezit spiritul de supraviețuire. Dacă stăm împreună, șansa de a supraviețui este mai mare, speranța este mai mare. Nu există speranță fără disperare.” – FLORIN ŢIBRE

„Anul 2020, debutul perioadei pandemice, a fost pentru mine un an bun, uitându-mă acum înapoi. A fost anul în care am aflat că sunt însărcinată, chiar înainte de pandemie… anul în care m-am căsătorit, anul în care am născut… deci nu pot privi anul 2020 decât în sens pozitiv. Spun asta și pentru că abia anul următor a venit cu adevărate provocări pentru mine… pe atunci însă, nu vedeam astfel lucrurile… paradoxal, restricțiile de atunci și ruperea ritmului vieții mele de până atunci, pentru mine au fost ceva util.

Până la declanșarea pandemiei, eram atât de împrăștiată pe drumuri, eu lucrând mult în afara Bucureștiului, încât, deși în toamna anului 2019 îmi luasem un apartament, nu locuisem în el mai mult de maxim 4-5 zile consecutive, și asta o dată la ceva vreme. În rest, mă simțeam străină, ca la hotel, oriunde m-aș fi găsit, inclusiv acasă la mine…

Astfel că, atunci când au intervenit restricțiile și toate nebuniile de atunci, am avut șansa să trăiesc ceea ce nu mai trăisem de peste aproape 10 ani… o viață sedentară! Fără alergături prin țară, fără stilul de viață nomadă, care este mult glorificat în vremurile noastre și care are, ca orice lucru, și părți bune, dar și părți mai puțin bune. Însă acest “lux” al statului acasă nu mi-a fost deloc ușor pe atunci…

Desigur, acum am avantajul detașării, al distanței față de acele momente, și de aceea vorbesc despre asta în sens pozitiv. În acele momente însă mi-a fost teribil de greu…

Cumva filmul MMXX este o radiografie al parcursului meu interior din acel an… am început anul fix ca în primul episod al filmului… adânc scufundată în iluziile personale, apoi am continuat ca în al doilea episod, cu agitația pentru tot felul de nimicuri care îmi deveniseră capitale, în absența iluziilor personale stopate de ritmul pandemiei, apoi cu ciocnirea directă de efectele pandemiei… apoi cu o perioadă de așteptare, de introspecție, de reîntoarcere din risipirea anterioară pandemiei…  și am încheiat cu aducerea pe lume a copilului meu, cu toate transformările existențiale, sufletești… cu începutul unei preschimbări profunde a ceea sunt… al unei reașezări a cele ce sunt în viața mea, în ființa mea și în jurul meu…” – ADELAIDA PERJOIU

„Pentru mine anul 2020 a fost un an de doliu, însingurare și refugiu în muncă. A fost anul în care am pierdut-o pe mama, chiar înainte de pandemie, iar singura relație vie pe care am avut-o în acel an a fost cu terapeuta mea. Am ascuns în spatele personajului pe care îl interpretez, la adăpostul narcisismului,  aceste două mari pietre de moară – golul provocat de pierderea unui părinte și singurătatea.” – OTILIA PANAINTE

„Nimic din experiența mea personală nu  pot spune că se regăsește în poveștile din MMXX, în schimb atmosfera și mecanismele pe care le-am trăit și întălnit în perioada pandemiei sunt toate acolo, în cele mai mici detalii. “Din păcate”, aș spune…” – DRAGOŞ BUCUR

„Au fost mai multe momente care mi-au oglindit trăirile din perioada pandemiei. Unul dintre ele este scena în care Oana își invită clienta să-și scoată masca și care m-a făcut să-mi amintesc că îmi deveneau instantaneu simpatici și apropiați cei care îmi spuneau: “e în regulă, puteți să vă dați masca jos, dacă doriți”. Atunci parcă mi se dădea voie să respir.Un alt moment cu care am rezonat a fost cel din scena în care Oana se străduiește să rezolve o problemă medicală a unei prietene și care îmi evocă amintiri legate de dificultatea, în perioada aceea, de a accesa servicii medicale necesare pentru alte afecțiuni în afară de covid.

Am fost martora unor situații în care urgențe medicale nu puteau fi rezolvate pentru că nu se conformau procedurilor legate de covid, lucrurile astea generau un puternic sentiment de neputință. Și, nu în ultimul rând, obsesia lui Septimiu legată de testele covid m-a dus cu gândul la faptul că în perioada aceea, testele rapide aproape că deveniseră o rutina zilnică.” – ROXANA OGRENDIL

„Cred că, pentru toți, inclusiv pentru mine, anul 2020 a însemnat ceva, un an-eveniment, un an în care în noi s-a instalat o frică recurentă al unui viitor imediat incert. MMXX marchează anul pandemic și evidențiază patru povești din perioada aceea.” – LAUR BODNARENCO

Opinii culese de IOAN BIG