Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/10/2023
Eat & Drink / Drink

Ștefan Chirițescu | Ghid pentru cei care cer vin moca la evenimente

Ștefan Chirițescu De Ștefan Chirițescu
Comentarii Ștefan Chirițescu | Ghid pentru cei care cer vin moca la evenimente Share Ștefan Chirițescu | Ghid pentru cei care cer vin moca la evenimente
vin la evenimente


Ghid pentru cei care cer vin moca la evenimente

Zilnic primesc emailuri în care mi se cere cere vin. Știu, păcatul celebrității unui brand mare cu o podgorie generoasă în spate și cu nivel de notorietate foarte ridicat.

La limită, este flatant, dar la rigoare, discuția este mai complexă, căci cererile sunt în 90% dintre cazuri de tipul:

„Salut! Reprezint ONG-ul x, firma y, organizația studențească z, asociația profesională #, am x oameni invitați și îți pun logo pe invitație”.

Ca urmare, tot 90% dintre aceste aceste invitații „generoase” sunt refuzate, ca să nu zic ignorate.

Nu doar din motive financiare (este interesant să vezi cum foarte mulți „parteneri” nu înțeleg că vinul pe care îl cer reprezintă rezultatul unei munci imense), cât mai ales din motive ce țin de asociere, de valoarea acesteia, de mesajul pe care l-ar putea transmite.

Pe de altă parte, mergem cu plăcere la evenimentele în care:

– Organizatorul înțelege că un eveniment înseamnă un transfer de valori:

vinul cerut are spațiul corect? Are momentul lui în eveniment? Invitații au timp să afle și ce anume degustă? Dacă răspunsul este da, șansele să fim parteneri cresc exponențial.

– Pairing cu mâncare:

vinul și mâncarea sunt ca un cuplu. Dacă se potrivesc, lucrul acesta se vede, dacă nu, se vede și mai tare. Astfel, dacă îmi dai detalii despre cum te gândești să-ți hrănești invitații, mă pot gândi la ce vinuri ți se potrivesc mai bine. Dar dacă le dai chipsuri, sunt convins că nu-ți trebuie vin. Sau nu vinul pe care îl reprezint.

– Ce se întâmplă în evenimentul tău, cine sunt cei care vin să asiste?

E important pentru mine, reprezentatntul vinului, să știu dacă avem valori comune sau nu. Nu-mi pot pune pe orice masă brandul la care muncesc sute și sute de oameni, chiar dacă masa aia aduce oameni cu bani.

– Fă-mă să simt că îmi doresc să fiu la eventul tău.

Fă-mă să mă simt ca un partner al tău, nu doar cineva care toarnă în pahare. Apropos, cel care face asta este de multe ori un reprezentant al mărcii cu studii de specialitate. Adică cineva care îți poate povesti valoarea vinului pe care îl servește. Tare, nu? Mai ales că ai cerut vin moca la evenimentul tău extraordinar.

Îmi place să văd vinurile noastre la evenimente. Îmi place să văd și vinurile altor competitori la evenimente. Ce nu-mi place deloc este doar să le văd turnate aiurea în pahare nepotrivite, de către oameni nepotriviți, care le lasă pe un colț de masă.

vin moca la evenimente
Toate drepturile sunt rezervate © Fenea Silviu – COTNARI SA

Vinul este o experiență. Una care face o conversație mai frumoasă, un eveniment mai bun și oamenii mai fericiți.

Dă valoare vinului atunci când îl ceri la un eveniment!

Text de Ștefan Chirițescu

Ștefan Chirițescu este Head of Strategy McCann Worldgroup Romania / Marketing Director Cramele Cotnari.

cover foto: cotnari.ro

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută