Picasso, la Bucureşti, 1968-2023
Arhivele Muzeului Naţional Picasso-Paris, deşi dețin aproape 200.000 de piese, nu conţin informaţii despre expoziţia Picasso organizată în 1968 la Bucureşti.
Se păstrează vag urma unei corespondenţe între Picasso și asociaţia „Franţa-România” de pe la sfârşitul anilor 1940, ca o mărturie a interesului general suscitat de către artist, al cărui patronaj este solicitat în mod constant pentru diverse manifestări culturale.
Dar totul sugerează că expoziţia aceasta, conţinând 150 de gravuri, face parte dintre cele montate începând cu anii 1950 de către Daniel Henry Kahnweiller, unul dintre comercianţii istorici ai lui Picasso, devenit ulterior un apropiat fidel, aflat la conducerea galeriei numită oficial „Louise Leiris” în 1941. (…)


Expoziţia din 2023, Efectul Picasso, se înscrie în linia celei din 1968, prezentând în mod similar o panoramă…
Astfel, Nature morte: guitare, journal, verre et as de trèfle – Natură moartă: chitară, jurnal, pahar şi as de treflă din 1914 şi Nature morte au vase et à l’étoffe verte – Natură moartă cu vas şi stofă verde din 1908 reamintesc perioada intensă de experienţe picturale pe care o reprezintă începutul cubismului, într-un moment în care artistul, prin prisma unei alegeri de obiecte simple ale vieţii de zi cu zi, încearcă să reevalueze spaţiul cu ajutorul acestor obiecte care îl interesează prin structura şi volumul lor.


Selecţia făcută pentru Efectul Picasso se termină cu trei picturi ulterioare primei expoziţii.
În afară de Femme aux bras levés – Femeie cu braţele ridicate din 1969, evocată mai sus, Nu couché et homme jouant de la guitare – Nud culcat şi bărbat cântând la chitară din 1970, în care regăsim tematica muzicală prezentă în selecţia din 1968, şi Dimanche – Duminică din 1971 îngăduie ambele evocarea unui sfârşit de carieră artistică într-o pictură colorată şi gestuală, lăsând loc gestului amplu şi accidentului în pictură.
După aproape cincizeci şi cinci de ani de la prima expoziţie consacrată lui Picasso în România şi cincizeci de ani de la moartea acestuia, Efectul Picasso (…) permite prezentarea temelor emblematice ale operei lui Picasso.
Ea arată de asemenea imensa inventivitate tehnică a artistului, în colaborare cu unii dintre cei mai mari tipografi ai timpului său, după cum se vede în Fumeur au maillot rayé gris et bleu – Fumător în maieu în dungi albastre şi gri (1964), probabil autoportret al artistului în tinereţe, îmbrăcat în bluza lui iconică de marinar şi al cărui exemplar de autor îi este dedicat tipografului Aldo Crommelynck, cel ce şi-a instalat atelierul la începutul anilor 1960 la Mougins, pentru a fi aproape de Picasso.
În sfârşit, pentru o panoramă a operelor artistului care a influenţat tineri artişti români ai epocii, selecţia este completată de câteva dintre picturile emblematice ale Muzeului Naţional Picasso-Paris, precum și de mai multe opere cubiste, indisociabile de aura internaţională de care se bucură Picasso după război.
Text de Joanne Snrech, co-curatorul expoziției EFECTUL PICASSO şi conservatoare a patrimoniului Musée National Picasso-Paris
EFECTUL PICASSO, la MARe
Fragmente din catalogul expoziției de la MARe/ Muzeul de Artă Recentă București (27 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024), alcătuită din 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate Picasso, printre care unele care au marcat evoluţia artei mondiale, și 60 de lucrări (picturi, sculpturi, ceramică, graffiti) semnate de 32 de artiști români contemporani influențați de opera celei mai importante figuri a artei moderne.
Printre artiștii români expuși împreună cu Pablo Picasso se numără:
Ion Grigorescu, Mircea Cantor, Victor Man, Dumitru Gorzo, Florin Mitroi, Marin Gherasim, Ștefan Bertalan, Alexandru Țipoia, Alexandru Rădvan, Neculai Păduraru, Alma Redlinger, Pisica Pătrată.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Musée National Picasso-Paris și celebrează 50 de ani de la dispariția lui Pablo Picasso, printr-un program din care fac parte alte 42 de muzee din lume.


România este singura țară din Europa Centrală și de Est cuprinsă în amplul proiect lansat de Franța și Spania.
„Expoziţia de la MARe va da prilejul reliefării influenţei lui Picasso asupra artei româneşti, prin punerea faţă în faţă a lucrărilor lui Picasso de la muzeul nostru şi a celor semnate de artiştii români selectaţi.
Ea va da posibilitatea de a vedea parcursul tehnic al operei lui Picasso, graţie lucrărilor aparţinând patrimoniului Muzeului Picasso.”
– Cécile Debray, președintele Muzeului Picasso din Paris.