Videodome | 99+ cronici de filme realizate de Ioan Big!
“Crime Spree” a.k.a. “Wanted” este un Heist-Movie amuzant lipsit de pretenţii sau sofisticare, dar savuros, atât prin convocarea a mai multor generaţii de actori francezi versatili, cât şi prin translatarea acestora într-un mediu neobişnuit, cel al vorbitorilor de limbă engleză (Statele Unite şi Canada).
Meritul îi aparţine, surprinzător, lui Brad Mirman, altfel un cineast de fundal, deopotrivă ca regizor şi scenarist (script-ul hulitului “Body of Evidence” cu Madonna îi aparţine), dar care, esenţial în cazul de faţă, fiind căsătorit cu o franţuzoaică, face naveta între Paris şi Los Angeles.
Altfel, ar fi fost greu de imaginat cum poţi să îi aduni în aceeaşi producţie pe Henry Gregson-Williams, compozitorul OST-ul din şcoala lui Hans Zimmer, sau pe monteurul Eddie Hamilton (“Mission: Impossible”), pe experta în Make-Up Suzanne Benoit (colaboratoare a lui Atom Egoyan şi Julie Delpy) sau pe cascadorul… Steve Lucescu (“Total Recall”, “The Incredible Hulk”). Nu mai vorbim de punerea transatlantică faţă în faţă al lui Gérard Depardieu cu Harvey Keitel… dar să ajungem mai bine la plot.
Un grup de hoţi incompetenţi şi ghinionişti, format din Daniel (Depardieu – “Cyrano de Bergerac”), Julien (Stéphane Freiss – “Le putain du roi”, “Once Upon a Time in Sicily”) şi Raymond (Albert Dray – “L’empire des loups”), primeşte din partea mafiotului Bastaldi (Richard Bohringer – “The Cook, the Thief, His Wife & Her Lover”), ca ultimă şansă de a-şi repara gafele, misiunea de a jefui o familie avută din Chicago şi de a aduce la Paris bijuteriile…
Doar că, pentru un plus de siguranţă şi de know-how sunt însoţiţi forţat de către Sami (Said Taghmaoui – “La Haine”, “Wonder Woman”), şmecheraş parizian de origine algeriană crescut în State, de impasibilul şi durul Marcel (Johnny Halliday), mâna dreaptă a şefului, şi de… Zéro, super-asasin, care nu vorbeşte de el decât la persoana a treia (interpretat de un alt cântăreţ foarte popular în Franţa, Renaud, autorul lui “Laisse béton” şi al baladei “Morgane de toi”).
În ce-i priveşte pe ultimii doi, aceştia ne furnizează din start o scenă delicioasă în care, holbându-se la radioul de pe tejgheaua barului schimbă cu obstinaţie succesiv muzica de la o piesă la alta iar din selecţia fragmentară, din duelul din eter, pot fi auzite “Que je t’aime” în interpretarea lui Hallyday şi “Dès que le vent soufflera” al lui Renaud. Asta până când Bastaldi se enervează şi se răsteşte la ei: “Arrêtez vos conneries!”.
Chicago. 24 de ore la dispoziţie pentru a intra prin efracţie în posesia bijuteriilor. Muzica se schimbă şi devine mai alertă (nu vă temeţi, se ajunge inclusiv la Blues-ul lui Buddy Guy şi Junior Wells). Sextetul aterizat în Lumea Nouă rămâne siderat. “No smoking, no drinking, what country is this?”. Bikeri ce ascultă muzică la maximum, afroamericani ce vor să te jefuiască în lumina zilei, ce-i asta? În subsolul unei societăţi care funcţionează la suprafaţă ‘corect politic’regulile sunt complet diferite.
Doar pentru că îi este frate, dar a îndrăznit să nu îi returneze la timp un împrumut (“we live and die by the rules we make”), mafiotul local Zammeti (Harvey Keitel – “Bad Lieutenant”, “Reservoir Dogs”), milostiv, îi rupe acestuia doar o singură mână şi nu ambele, înainte de a fi convocat de marele boss Giancarlo (veteranul Abe Vigoda, interpretul lui Tessio din “Naşul”) pentru o scurtă discuţie din care venerabilul patriarh, anxios să nu îşi piardă serialul favorit la TV, nu înţelege nimic din motivaţia omului său de încredere.
Aici intervine problema majoră a filmului (consecinţa: lipsa succesului la box-office), generată de lipsa de inspiraţie a poziţionării scenaristului faţă de publicul american pe care îl tratează cu un aer de superioritate deplasată (“French guys? You mean like French from France?”), dar care, pe noi, ăştia de pe Bătrânul Continent, ne afectează mai puţin, sau, după cum scria hâtru dar oarecum pueril (opinia mea), americanul Holly E. Ordway în 2003:
“The film doesn’t rely on cultural misunderstandings for its comedy, though: physical humor is really the number one card that ‘Crime Spree’ plays, over and over again. We’re talking about really low-level stuff here, like people accidentally bonking their heads on things; I’m surprised no one slipped on a banana peel. The characters all behave like children, with plenty of squabbling and sniping (which I think we’re also supposed to find amusing, though it’s not).”. SUA versus Europa.
Iată însă ce zic nemţii… de exemplu: “What turned out to be a very simple story, implemented by director Brad Mirman in best Guy Ritchie manner. There are fast cuts, excellent camera work, partly a split picture, all of which makes the movie refreshing. The funny dialogues make sure that you always get a smile on your face, but the comedy of the film does not only live from the good dialogues, but also from the bizarre situations.
Even at action scenes was not bothered. Although you have to do without explosions, but you get to see some very original shootings. Keitel and Depardieu are two of the great actors who act excellently as usual, but also the others are in no way inferior to the two; all characters are rendered absolutely believable.” (Sonja Kresmann, 2003).
Sigur că verdictul final vă va aparţine, dar am apelat la aceste citate pentru a evita să intru în detalii legate de acţiune şi care să erodeze plăcerea vizionării.
Să mai spun, totuşi, câteva lucruri pe scurt. Seara se încheie (şi reîncepe) cu Zammeti luat accidental ostatic de franţujii care iau cu asalt casa greşită (adresă indicată în mod voit eronat) şi se ceartă pe pseudonime (Ringo, John, Paul, George şi… Elvis, cel din urmă adjudecat, evident, de către Halliday, considerat în Pop culture versiunea din Hexagon al lui Elvis Presley). Keitel în spume, Bohringer trezit din somn peste Ocean, FBI-ul confuz, iar trupa de spărgători derutată ia tot ce există în seiful mafiotului şi, în disperare de cauză, încearcă să dispară rapid din Statele Unite.
Doar că… cherchez la femme, deoarece gazda lor plină de lipici le fură înregistrările, cu excepţia unei casete rămase accidental în player, ce relevă planul lui Keitel de a-l detrona din ‘funcţie’ pe boşorogul Mr. G şi înscenarea pusă la cale de federali pentru a obţine probe incriminatorii. De aici încolo chiar trebuie să vă delectaţi cu filmul. “Shit, I’ll be from Belgium too if I was you!”, după cum zice ‘negrul’ din Chicago către ‘albul’ din mahalaua pariziană.
Portughezul care îşi semnează cronicile pe net sub pseudonimul Pork Chop rezuma corect, cred eu, în 2008, pe swapadvd.com, modul în care trebuie abordat filmul de către cei care… nu au nostalgii şi privesc detaşat această comedie de acţiune:
“Rather, there’s a 50/50 fusion of comedy, satire, lighter moments throughout the picture, some gags more effective than others, joined with the necessary other serious ones in the story, so as to not disrespect the viewers who are there not for the humor, but for the tense, thrill and action aspects. So, the film packs entertainment for both publics, the serious and the silly minded, the masculine and the feminine combined into one.”.
» Text de IOAN BIG
