Comunitatea freelancerilor și antreprenorilor NO.MAD, fondată în București s-a extins vara aceasta prin ambasadori de brand în mai multe orașe din România, pentru a facilita freelancerilor acces la comunitățile locale.
După prima serie de evenimente ce a avut loc în București, Brașov, Târgu Mureș, Galați, Timișoara, Cluj Napoca, și Berlin și a reunit în total peste 200 de freelanceri, evenimentele continuă.
La Brașov va avea loc pe 31 august Conferința NO.MAD Talks despre cum integrăm schimbarea în viața noastră, cu Andrei Roșca, change strategist, ora 19:00, la spațiul de coworking Kool Werk. Participarea la eveniment este gratuită dar cu înscriere în prealabil iar detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook NO.MAD: www.facebook.com/nomadtalksro.
“Avem nevoie să învățăm să colaborăm și să creăm oportunități împreună. Munca unui freelancer sau a unui antreprenor nu este un proces care să se desfășoare pe termen lung în solitudine. Această imagine de “eu cu laptopul singur prin cafenele” nu este sustenabilă pentru un freelancer / antreprenor care își dorește o carieră, o comunitate cu care să evolueze, de unde să învețe și unde poate să apeleze oricând pentru ajutor.
Iar în 2023 freelancerii și antreprenorii există peste tot în România, nu doar în București, de aici și demersul nostru a ne concentra și pe alte orașe din țară.” a declarat Iunieta Sandu, fondatoarea comunității.
NO.MAD Talks Brașov – Schimbarea: De la nesiguranță la oportunitate, cu Andrei Roșca
Singura constantă este schimbarea, știm cu toții. Cum ar fi însă ca schimbările să nu mai vină cu nesiguranță ci cu sclipirea unei oportunități? La conferința de pe 31 august, de la ora 19:00, ce va avea loc la spațiul de coworking Kool Werk, va fi alături de freelancerii brașoveni Andrei Roșca, Change Strategist cu un interes deosebit în dezvoltarea abilitaților de ascultare și a auzi lucrurile care de obicei rămân nespuse.
Andrei are un background de 20 de ani în antreprenoriat în 5 industrii diferite și este fondatorul Whisper – Center for Strategic Change, unde formează alți oameni în “Change Strategy Method”. Aceasta este metodologia pe care a dezvoltat-o ca urmare a experienței acumulate în cele +4000 de ședințe 1:1 avute în ultimii 9 ani de lucru cu oameni care vor să își accelereze procesele de dezvoltare personală și profesională.
La întâlnire pot participa freelanceri, antreprenori, solopreneuri, studenți, cei care își doresc o schimbare profesională sau oricine apreciază libertatea de a lucra independent, chiar dacă nu a făcut încă pasul spre freelancing.
Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate iar înscrierile se pot face aici.
Până la finalul anului 2023 ambasadorii NO.MAD vor organiza în fiecare lună evenimente prin țară, pentru a crea comunități noi. Iar la finalul lunii septembrie NO.MAD va deschide din nou înscrierile pentru ambasadori de brand pentru a crea comunități și în partea de Nord și Nord Vest a țării, unde momentan nu există reprezentanți.
“Misiunea noastră este să facem educația accesibilă tuturor și să promovăm conectarea și importanța comunității. Am trăit prea mult timp în comparație și teamă de concurență și prea puțin în colaborare și creștere împreună, așa cum fac comunitățile internaționale de digital nomazi pe care le-am întâlnit în călătoriile mele din Asia”, mai adaugă Iunieta Sandu.
“Am experimentat pe propria piele cum e să fac un lucru de unul singur și apoi cum e să îl fac alături de o comunitate. Am observat că puterea și energia grupului depășesc suma capacităților fiecărui membru individual. Alături de oameni cu care am aceleași valori, pot concretiza proiecte și avea rezultate cu mult peste ceea ce aș face pe cont propriu – de aceea sunt importante comunitățile pentru mine.”, spune și Alex Ardelean, ambasador Târgu Mureș.
Celelalte evenimente anunțate pentru final de august și septembrie sunt:
31 august la București – Eveniment de networking relaxat la AM Social Space, ora 18:30
2 septembrie la Timișoara – Conferință NO.MAD Talks despre Cum să pornești de la zero, care sunt pașii pe care să-i urmezi când îți lansezi propria afacere, cu Iulia Artean, freelancer, și Oana Monoran, fondator Monoton, ora 19:00 la Cowork Timișoara
7 septembrie, Ilfov – Eveniment de networking la Ilfov, ora 18:00, Bro Bistro din Calea București 2BIS, Balotești, Ilfov
Mulțumim partenerilor media pentru sprijin: IQads, Spotmedia, Revista Biz, 9AM, Start-up, PressHub, We Invent, PRwave, Nine O’Clock, Milenial, Happ.ro, De Milioane, IQool, Munteanu.
Comunitatea NO.MAD a fost înființată în 2018 de Iunieta Sandu, specialist în comunicare, din dorința de a nu se mai simți singură pe acest drum. După cinci ani de activitate, comunitatea NO.MAD Talks numără astăzi 10.000 de membri, care sunt activi pe site-ul nomadtalks.ro și în grupul nostru Facebook Freelanceri NO.MAD Talks.