5 filme de văzut la festivalul CULMEA: film și educație de mediu
Între 6 și 10 septembrie, în cadrul primei ediții a festivalului CULMEA: film și educație de mediu de la Brașov, publicul de toate vârstele va avea ocazia să urmărească o selecție de lungmetraje, de la documentare la animații, premiate la marile festivaluri ale lumii, în care temele centrale sunt activismul ecologic, legătura puternică între copii și natură și cea mai presantă problemă a generației noastre – colapsul ecologic.
Am făcut o selecție de 5 titluri ce vor putea fi vizionate în weekendul 9 – 10 septembrie, la Cinemateca Patria și Centrul Cultural Reduta din Brașov, în cadrul primului festival de film pe teme de mediu adresat copiilor și tinerilor.
She-Hero / Mimi (Slovacia, 2023, regizat de Mira Fornay, 83 min, 7 ani +)
She-Hero / Mimi (7 ani +, regia Mira Fornay) este recent distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Berlin 2023, în secțiunea de tinere audiențe – Generation Kplus International Jury.
Mimi spune povestea unei fetițe curajoase, Romy, care pleacă într-o călătorie prin pădure să își găsească perușul pierdut – pretext pentru a dezvolta un basm contemporan despre copilărie și conexiunea puternică pe care copiii o au cu natura.
Mica Gașcă (Franța, 2022, regizat de Pierre Salvadori, 106 min, 10 ani+)
Mica Gașcă este formată din patru elevi de 12 ani. Ei vor să se lanseze într-un proiect nebunesc: acela de a arunca în aer fabrica care le poluează râul de ani de zile. Dar în cadrul grupului dezacordurile sunt frecvente, iar voturile la egalitate paralizează constant orice inițiativă. Pentru a ieși din impas, decid să-l aducă în micul lor grup pe Aimé, un puști retras și singuratic.
Pe cât de entuziasmați, pe atât de speriați de amploarea misiunii lor, cei cinci complici învață să trăiască și să lupte împreună în această aventură amuzantă și periculoasă care îi va acapara complet. Un film super amuzant, ce a primit Marele Premiu la secțiunea de filme pentru copii din cadrul festivalului de film Tallinn Black Nights Film Festival.
Orizontul / The Horizon (Franța, 2021, regizat de Emilie Carpentier, 84 min, 14 ani+)
Pentru publicul adolescent, selecția include Orizontul, în regia lui Emilie Carpentier (14 ani +), câștigătorul Premiului Cinefilii Viitorului în cadrul festivalului european de film din Sevilla, Spania 2021.
La periferia Parisului, unde apar proiecte rezidențiale direct în câmp (sună cunoscut?) o tânără pe nume Adja descoperă ce înseamnă activismul de mediu și efortul de a te alătura luptei generației tale.
Aventuri în lumea lui Asha (Canada, 2023, regizat de Sophie Farkas Bolla, 89 min, 7 ani+)
Aventuri în lumea lui Asha este câștigătorul Marelui Premiu pentru cel mai bun film în cadrul festivalului internațional de film de la Montreal 2023. Filmul ne conduce pe urmele lui Jules, un băiețel de 9 ani cu o malformație rară a pielii. Atunci când se mută împreună cu mama lui în ținuturile nordice ale Canadei, decide să plece într-o aventură împreună cu Asha, o fetiță indiană de aceeași vârstă.
Familia Păianjen / The Websters (Cehia, Slovacia, 2022, regizat de Katarína Kerekesová, 75 min, 7 ani +)
Familia Păianjen este o animație cehească, selectată în zeci de festivaluri printre care Cinekid Amsterdam, Zlin Film Festival Cehia, Kids Kino Polonia sau Festivalul Internațional de Film de Animație Animest România.
Familia Păianjen este formată din bunica, bunicul, mama, tata și cei doi copii. Lili este cea mai mică și tocmai începe școala. O lume nouă, cu o groază de provocări și obstacole, iar familia se dovedește a fi de mare ajutor! Dar ce se va întâmpla când Lili se întâlnește cu un om? Și nu orice fel de om, ci o fetiță care îi fură dragonul lui Lili. E premisa perfectă pentru o aventură de zile mari.
Toate detaliile și programul complet al festivalului se găsesc pe culmeafestival.ro, dar și pe paginile de Facebook și Instagram ale evenimentului.
Biletele pentru proiecții au fost puse în vânzare online pe Eventbook.
Festivalul „CULMEA: Film și Educație de Mediu” este organizat de Asociația Oricum
Proiect finanțat de: Primăria Municipiului Brașov
Parte din Forumul Orașelor Verzi
Parteneri spații: Grădina Nuc, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Sufrageria Răcădău, Filarmonica Brașov, Centrul Cultural Reduta
Parteneri: Consorțiul Cultural Corona, Asociația Kunstadt, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Tipografia, Asociația Micile Bucurii, La Fântâna
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Coresi, Agerpres, Zile și Nopți, IQAds, Cinemap, GLAMOUR, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Happ.ro, All About Romanian Cinema, MovieNews, Cinefan, filme-cărți.ro, noua.info.