Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 18/08/2023
Artă & Cultură / Art Expo Lifestyle

ARTĂ | DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii ARTĂ | DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului Share ARTĂ | DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului
Diva


DIVA: o călătorie prin strălucirea legendelor din lumea spectacolului

Conform curatorului Kate Bailey, termenul de „divă” (care provine din limba latină, unde avea sensul de „zeiță”) reprezintă un arhetip ce poate lua diferite forme, în funcție de persoana care îi acordă sensul. De aceea, de-a lungul istoriei, el a căpătat atât conotații pozitive, cât și negative.

În secolul al XIX-lea, criticul francez Théophile Gautier folosea termenul de „divă” pentru a o descrie pe cântăreața de operă italiană Giulia Grisi prin cuvintele „cântec, pasiune și frumusețe, ea le are pe toate”.

Un secol mai târziu, ziarele începeau să publice relatări despre starurile de cinema de la Hollywood, pe care le numeau „dificile”, „arogante” și „mult prea exigente”, fiind momentul în care „divă” a devenit o expresie folosită pentru a limita femeile de succes la stereotipurile negative ale vremii (practică regăsită și în presa din prezent).

Pornind de la acest fenomen, Muzeul Victoria & Albert din Londra găzduiește, până pe 7 aprilie 2024, expoziția DIVA, prin care se propune atât prezentarea evoluției termenului, cât și o redefinire a sa conform spiritului lumii contemporane, printr-o serie de fotografii, piese vestimentare, obiecte și tablouri, împărțite pe două etaje.

Diva

Călătoria pornește, simbolic, cu rochia roșie de catifea purtată de soprana Maria Callas (care spunea că va fi întotdeauna „atât de dificilă pe cât este necesar pentru a obține cele mai bune rezultate”) la Covent Garden, în 1964, pentru a aminti de începuturile utilizării cuvântului. Apoi, privitorii vor avea în fața lor unul dintre costumele prezentate de Elizabeth Taylor în Cleopatra (1963), ținutele lui Joan Crawford din pelicula Mildred Pierce (1945), rochia împodobită cu modele de frunze din aur, realizată de Travis Banton pentru Mae West, în filmul I’m No Angel (1933), creația lui Christian Dior pentru piesa Duel of Angels, văzută și pe Vivien Leigh în 1958, și una dintre legendarele rochii purtate de Billie Holiday pe scena Albert Hall.

Cel de-al doilea segment al expoziției este dedicat unor staruri precum Cher, Elton John și Diana Ross, care apar împreună într-o imagine realizată de fotograful Mark Sullivan în 1975, Whitney Houston, amintită pe scena Wembley Arena în ’88, Tina Turner, cu faimoasa sa Flame Dress, și Rihanna, alături de ținutele propuse la Met Gala. Tot aici, vizitatorii vor putea vedea 250 de obiecte împărțite în 12 scene cu teme diferite, precum secțiunea I Want To Break Free, în care se descrie cum divele au devenit, prin activismul lor, simboluri ale comunităților oprimate, reușind să inspire reale schimbări în societate.

Așa cum spune Kate Bailey, o divă poate fi orice: „cântăreață de operă, style icon, o femeie cu convingeri puternice, o ființă divină sau chiar și un coșmar high-maintenance.”

Citește aici mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută