Nothing but Thieves a fost una dintre cele mai așteptate trupe la Electric Castle, fiind cap de afiș pe lângă alte nume mari precum Iggy Pop, Morcheeba, Chemical Brothers (care n-au mai reușit să ajungă), Macklemore sau Tash Sultana. Cei cinci au cântat în fața unui public de 58.000 de oameni, unele piese fiind acoperite complet de vocea fanilor din primele rânduri.
Originară din Essex, Anglia, trupa Nothing But Thieves este cunoscută pentru rock-ul său atipic, cu riff-uri inconfundabile chitară și care echilibrează arta indie rock cu o sensibilitate pop, dar și pentru vocea unică a solistului care se poate transforma cu ușurință de la o notă la alta.
Formată în 2012, Nothing But Thieves îi are în componență pe cântărețul Conor Mason, chitaristul Joe Langridge-Brown, chitaristul Dominic Craik, basistul Philip Blake și bateristul James Price. Trupa din Essex are în acest moment 4 albume lansate. Primul a fost „Nothing But Thieves” în 2015 ce a primit un disc de aur, apoi “Broken Machine” în 2017 ce a fost pe locul doi ca vânzări în UK, „Moral Panic” în 2020 premiat cu discul de argint și proaspătul „Dead Club City” care se anunță la fel de promițător.
Cel mai recent album, „Dead Club City” este o metaforă a unei societăți dominate de privilegii și segregare, într-o lume din ce în ce mai divizată și într-un moment în care întreaga idee de statut se schimbă. Puterea se află din ce în ce mai mult în mâinile celor bogați și a celor care se ocupă de tehnologie.
Totodată, În urmă cu o lună, formația rock a lansat al treilea single de pe acest nou album, „Tomorrow is closed” și faptul că peste 10.000 de fani au vizualizat clipul în prima oră de la lansarea online confirmă statutul de hitmaker indie pe care îl bănuiam încă de la apariţia de la Summer Well din 2017. Se poate spune că din punct de vedere muzical, Nothing But Thieves se află în cea mai bună formă a sa.
Cu câteva ore înainte de a evolua pe scena Electric Castle, băieții au stat de vorbă deschis cu presa acreditată a festivalului, răspunzând pe rând mai multor întrebări.
Un album ne permite să spunem mai multe, o poveste completă. Sunt mai multe fire care se leagă în albumul „Dead Club City” și care au sens împreună dacă asculți de la un capăt la celălalt.
Abia ați lansat un nou album foarte ambițios și deja ați avut șansa de a ține câteva concerte prin lume de la lansarea lui. Ce feedback ați primit de la ascultătorii voștri?
Dominic: Atunci când stai atât de mult în studio, simți lipsa turneelor. Prima dată am avut șansă să mergem să ne prezentăm cântecele în Australia și nu știam la ce să ne așteptăm, nu știam ce se va întâmpla. Am început cu piesa „Welcome to the DCC” și la final, mulțimea pur și simplu a erupt ca un vulcan. Aplaudau și ovaționau continuu, nu se mai opreau. Asta este întotdeauna un semn foarte bun și feedbackul de care avem nevoie. A fost o surpriză plăcută mai ales că nu aveam așteptări foarte mari.
Într-o lume plină de artiști care lansează single-uri după single-uri, voi tocmai ați mai lansat un album, al patrulea, mai exact. De ce credeți că este important să mai lansezi albume în aceste vremuri și ce îl face pe acesta deosebit?
Joe: În UK există destul de multe discuții legate de revitalizarea muzicii rock și trendul acesta al single-urilor tot revine. Mereu ajungem să scriem muzică „de concert” nu neapărat în ideea unui album, un lucru tipic pentru Nothing but Thieves. Dincolo de asta, simt că un album ne permite să spunem mai multe, o poveste completă. Sunt mai multe fire care se leagă în albumul „Dead Club City” și care au sens împreună dacă asculți de la un capăt la celălalt. De aceea avem nevoie de spațiu. Dar îmi place și ideea unui single din când în când.
Dominic: Noi am crescut în era LP-urilor și a CD-urilor și asta va rămâne mereu mai aproape de sufletul nostru. Suntem destul de conștienți de faptul că în această lume muzicală trebuie să te adaptezi pentru a supraviețui, dar cred că noi vom continua să producem albume cât timp vom continua să facem muzică. Pe de alta parte, cred că este destul de plăcut să înregistrezi un single fără să te gândești prea mult la scoaterea lui în lume.
Joe, tu ai scris versurile pentru noul album Nothing but Thieves. Ce este Dead Club City, care-i povestea lui?
Joe: „Welcome to the DCC” (Dead club city) este destul de greu de explicat mai ales că este primul single. Când l-am cântat prima dată în Australia mulțimea se întreba oare ce o vrea să însemne „Dead Club City”? Dar nouă ne place acest mister. Este un oraș de tipul „Members only club”? Este un loc adevărat sau un univers alternativ, Raiul sau Iadul? Nu știm, dar am lăsat asta într-o nuanță mai vagă. Sunt mai multe moduri în care poate fi privit albumul și îmi place asta. E amuzant cum oamenii mi-au spus propriile teorii despre ce este „Dead Club City” și îmi place asta la nebunie. Este minunat să văd cum oamenii au puncte de vedere personale asupra semnificației albumului, așa că nu vreau să distrug magia asta.
Atunci când începi să scrii muzică, ai în minte deja un album sau un anumit concept?
Joe: Nu chiar. La acest album am lucrat câțiva ani, de exemplu și am început să scriu la întâmplare fără să mă gândesc de la început la o anumită direcție. Pur și simplu am început să creez personaje ori chiar să mă plimb în pantofii lor. Nu am știut de la început cum voi asambla aceste piese împreună, abia pe la jumătatea muncii am înțeles încotro mă îndreptam, apoi a venit și restul. Partea amuzantă a fost când aveam deja conceptul stabilit, dar nu reușeam să găsesc și cealaltă jumătate. De obicei mă auto inspir și îmi găsesc resursele în interior, dar sunt și momente când acest lucru este mai dificil. Nu poți să te încuia pur și simplu într-o cameră și să scrii un cântec, sperând că totul va veni de la sine. De multe ori scriu împreună cu Dominic, mă face să mă gândesc la muzică într-un mod diferit.
Pe acest album în mod deosebit, am simțit nevoia să o las mai moale cu rock-ul greu și incisiv, cum a fost cel de pe albumul „Broken Machine”, așa că a fost plăcut să mă întorc puțin la rădăcini, la ritmurile mai moi de blues și soul
Conor, cu siguranță ai una dintre cele mai bune voci din muzica rock actuală. Cum funcționează, muzica se adaptează pe vocea ta unică sau vocea ta se schimbă în funcție de melodie? De exemplu, acest album are un nou concept și o nouă direcție, cum îți folosești acest talent unic?
Conor: În fiecare an mă apropii tot mai mult de pubertate, se pare că vocea mea este în continuă schimbare, devine tot mai înaltă. Cred că încă de la început am folosit vocea mea ca pe un suport pe care s-a construit și ca pe un instrument. Nici nu știam ce facem pe primul album, ca să fiu sincer, nu știam cum să fim o trupă, așa că tot proiectul musical a pornit cu întrebarea „cum să potrivim sunetul de chitară cu vocea lui Connor”. Tot ce am făcut a fost să experimentăm încă de la început cu diferite tonalități, texturi și forme pe care le putea lua vocea mea. A fost parte din întregul proces creativ, iar asta nu s-a oprit niciodată. Pe acest album în mod deosebit, am simțit nevoia să o las mai moale cu rock-ul greu și incisiv, cum a fost cel de le albumul „Broken Machine”, așa că a fost plăcut să mă întorc puțin la rădăcini, la ritmurile mai moi de blues și soul cu care am crescut, am scăpat puțin de un corset.
De ce ați hotărât să mergeți în Essex pentru a lucra la acest album și ce impact a avut asta asupra muzicii voastre?
Dominic: Ultimele 2 albume, „Broken Machine” și „Moral Panic” au fost făcute în America, am fost în LA pentru șase săptămâni. Oricât de mult ne-a plăcut și oricât de grozav a fost, am simțit că avem niște limitări. Știam că suntem acolo pentru o perioadă determinată și nu prea aveam timp să reflectăm și să privim din mai multe perspective, să reînregistrăm ceva dacă nu ne plăcea. Am lucrat contracronometru, simțeam cum timpul se scurgea și conștientizam că albumul trebuie să iasă foarte bun din prima, dar nu știm dacă ar fi putut fi mai bun de atât. Nu am avut timp să ne întrebăm dacă aceasta era cu adevărat cea mai bună versiune sau puteam îmbunătăți. Așa că una dintre discuțiile pe care am avut-o înainte să ne apucăm de albumul „Dead Club City” a fost că aveam nevoie de o perioadă mult mai lungă să-l înregistrăm și un mediu mai calm, într-un studio construit exact pentru stilul trupei noastre.
Am avut oportunitatea de a putea face research prin UK, am căutat tot felul de Airbnb-uri, case, depozite. Unele dintre ele erau teribile. Dar aveam nevoie de un loc unde puteam construi un studio. Am avut norocul de a găsi un studio mai vechi în Essex, studio care fusese cam neglijat în timp și avea nevoie de puțină iubire și atenție. Ne-am dat seama că era mediul perfect pentru ce aveam nevoie și nici nu era foarte departe de Londra, ne permitea să ajungem acasă în weekenduri și să ne luăm pauze scurte.
Nu este prima dată când veniți în România. Ce vă aduce înapoi de fiecare dată? Are publicul de aici ceva special?
Conor: Este prima dată când venim la Electric Castle, dar da, am mai fost de două ori. Ne-am îndrăgostit de țara voastră, ne-am simțit bine de fiecare dată când am venit. Chiar și când făceam proba de microfon mai devreme am văzut câțiva fani lângă gard ținând pancarte cu mesaje.
Am găsit un filmuleț de la Summer Well, cântam piesa Amsterdam și sunetul se auzea atât de distorsionat pe cameră pentru că publicul cânta mai tare decât noi. Am avut întotdeauna un public fantastic în România și ne-am distrat pe scenă. Ne-am dori să avem propriul nostru show în România, dar din păcate nu am avut ocazia până acum.
Plănuiți să integrați și România pentru turneul vostru, poate chiar anul viitor?
Joe: Ne-ar plăcea, dar deocamdată nu știm. Încă lucrăm la planurile pe anul viitor, sunt multe rotițe în mișcare, dar deocamdată nu putem da un răspuns la asta.
Dacă tot ați pomenit de show-urile individuale, ce fel de public preferați? Cel de la show-urile proprii sau de la festivaluri?
Dominic: Cred că este nevoie de o balanță, așa e cel mai sănătos. Avem nevoie de amândouă. La festivaluri aveam și această provocare că de multe ori poate publicul nu știe cine suntem, este acolo poate pentru alți artiști, așa că mergem cu ideea că va trebui să-i convingem că nu suntem o trupă chiar așa îngrozitoare. De aceea, la festivaluri încercăm să dăm și mai mult, suntem cea mai bună versiune a noastră, pe cât posibil. Oamenii poate nu realizează cât de obositor este uneori, aproape în fiecare weekend suntem într-o altă țară.
Cu toate acestea, este cu totul magic atunci când ai un show propriu și știi că toată lumea este acolo special pentru tine. Nu-ți mai pui problema dacă ești cea mai proastă trupă dintr-un line-up, știi că oamenii de acolo deja te apreciază chiar dacă o mai gafezi.
Într-un interviu mai vechi spuneați că nu credeți că vă veți schimba prea mult ca trupă pe măsură ce veți deveni mai cunoscuți. Iată că între timp ați devenit foarte cunoscuți, în continuare puteți spune că nu s-a schimbat nimic în viața voastră?
Joe: Probabil cel mai mult s-a schimbat modul în care tratăm ideea de a face turnee, modul în care avem grijă de noi ca indivizi și modul în care ne respectăm. Chiar am făcut o numărătoare și am realizat că astăzi ținem show-ul cu numărul 604. Dacă ne uităm înapoi în timp, a existat o perioadă în care spuneam da oricărei invitații și pentru orice fel de eveniment, dar am învățat și să mai refuzăm și să avem mai multă grijă de energia noastră, de modul în care ne simțim. Cred că în general s-a schimbat în bine prestația noastră pe scenă, modul în care cântăm, aspectele acestea generale s-au îmbunătățit de-a lungul timpului. Totodată, încercăm să rămânem cât mai uniți, mai ales că suntem cinci oameni în această trupă și dacă cineva nu e de acord cu un anumit aspect, ascultăm și rezolvăm.
Conor: Sunt de acord. Noi suntem din Essex și acolo oamenii în general nu sunt prea amabili unul cu celălalt, dar pentru noi prietenia noastră este foarte importantă. De aceea ne și verificăm unul pe altul constant atunci când nu suntem împreună în studio. Avem o relație foarte frumoasă, am fost prieteni încă dinainte de a începe să facem muzică. Pot spunem că suntem familie, nu doar prieteni și poate că acesta este încă un lucru care s-a schimbat în bine pe măsură ce am evoluat ca trupă, prietenia noastră. A devenit și mai puternică.
Philip: Legat de asta, nouă ne place să facem o glumă. De multe ori când mergem la festivaluri, cei de acolo ne întreabă dacă vrem să ne deplasăm cu mașini individuale sau vrem să mergem cu toții într-o dubiță. Noi alegem mereu să mergem cu toții pentru că dacă ești persoana care nu se află în dubiță, cu siguranță vei fi persoana despre care ceilalți vor vorbi, de aceea călătorim mereu împreună și nu ne separăm.
Versurile voastre duc cu gândul la un soi de activism. Ce lucruri v-ați dori să schimbați în lume prin mesajele voastre?
Joe: Asta am observat și noi, că lumea percepe cel mai mult din versurile noastre ideea de schimbare, probleme, relația cauza-efect. Cred că muzica rock și ideea de activism au o lungă istorie și au mers mereu împreună, cel puțin tipul de muzică rock pe care eu o ascult. Probabil că și nouă ne-a venit natural să facem asta, să avem și o gândire progresivă, genul acesta de activism se va strecura mereu în muzica noastră. Cât despre modul în care am vrea noi să schimbăm lumea…asta este o discuție mult prea lungă.
Ce mesaj aveți pentru fanii voștri din România care nu au apucat să vă vadă niciodată într-un concert?
Conor: îmi primul rând, noi vă mulțumim pentru că ne faceți să ne simțim ca acasă într-o țară care este destul de departe de casa noastră. Nu ni s-a întâmplat de multe ori să fim întâmpinați cu aceeași căldura de câte ori revenim sau chiar să fim invitați din nou în același loc, de mai multe ori, chiar.
Dominic: Suntem foarte recunoscători pentru tot suportul primit Avem un public incredibil de dedicat aici și a crescut treptat. Continuați să strigați tot mai tare pe social media că vreți să venim să cântăm la voi și noi o vom face, cel puțin la festivaluri dacă nu într-un show propriu.
