”Noi muncim, nu gândim” era un refren în trendingul vremurilor de tristă amintire.
Vremurile s-au schimbat, dar ceva din spiritul lor a supraviețuit și nu vrea nici în ruptul capului să ne părăsească. Și chiar dacă refrenul în discuție nu mai este rostit ca atare, uneori poate fi auzit în surdină în proiectele debitate de autoritățile locale și nu numai.
De exemplu, la începutul lunii august, sibienii au rămas, din nou, fără curse directe între Sibiu și București. De ce? Interes mic, costuri mari și un consum inutil de resurse. Cu toate acestea aflăm, cu mare tam-tam, că 15 consilii județene, printre care și cel din Sibiu, vor să înființeze o companie aeriană care să ofere curse rapide între aeroporturile din România.
Adică fix în momentul în care europenii ăia din vest, la care mai aruncăm un ochi atunci când ne lovește câte o ”românească”, renunță la zborurile interne de scurtă durată și le înlocuiesc cu trenul, aleșii noștri jubilează la ideea că românii vor zbura dintr-un județ în altul. Și cu toate că interes pentru zborurile spre capitală nu prea a existat, mai mult ca sigur, sibienii vor lua cu asalt aeroportul pentru a zbura la Arad, Suceava, Bacău, Satu Mare sau Craiova.
În altă ordine de idei, e aproape imposibil să nu te întrebi de ce aleșii locali lucrează în detrimentrul nostru, de ce caută să reinventeze roata, când roata e bine mersi. Mai ales atunci când vorbim despre mobilitate, un subiect fierbinte în zilele noastre. Atât de fierbinte încât începe să ne afecteze tot mai mult viața de zi cu zi.
Pe lângă banii, aruncați practic pe fereastră, care ar urma să fie investiți în acest proiect, se amână rezolvarea unei probleme mai vechi: modernizarea și construirea de noi segmente de cale ferată astfel încât o călătorie cu trenul către orașele din vecinătate (Cluj-Napoca sau Târgu-Mureș sunt doar câteva exemple) să nu mai fie o loterie pe timpul și banii noștri.
Cel mai probabil, compania aeriană a consiliilor județene nu va prinde aripi niciodată, dar proiectul care a făcut înconjurul presei românești stă mărturie că în instituțiile publice românești se muncește și atât. Mintea zboară (sîc!) în altă parte. Unde? Ne lămurește un alt refren care făcea furori tot în anii cenușii: ”Timpul trece, leafa merge”.
