Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 25/07/2023
Muzică / Dialoguri fără note

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | O filă din povestea Jazz-ului italian: PAOLO FRESU şi colectivul “HEROES” despre tributul adus lui David Bowie

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii DIALOGURI FĂRĂ NOTE | O filă din povestea Jazz-ului italian: PAOLO FRESU şi colectivul “HEROES” despre tributul adus lui David Bowie Share DIALOGURI FĂRĂ NOTE | O filă din povestea Jazz-ului italian: PAOLO FRESU şi colectivul “HEROES” despre tributul adus lui David Bowie
Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie


Interviu cu PAOLO FRESU şi colectivul “HEROES” despre tributul adus lui David Bowie

O filă din povestea Jazz-ului italian

A fost odată ca niciodată… un primar al unei micuţe comune toscane, Montsummano Terme, în care, prin anii ’60, se întâmpla Festival Internazionale del Disco.

Şi acest primar, contemporan cu noi, având memorie bună, şi-a amintit că, pe 1 august 1969, acolo a cântat un june englez a cărei şedere era sponsorizată de o fabrică de papuci din zonă, băiat talentat şi frumuşel, cu mare priză la tinerele din Terme, chiar dacă nu vorbea o boabă italiana, David Robert Jones pe numele său.

Britanicul, deşi tocmai terminase de înregistrat un album, Space Oddity, n-a ales să cânte o piesă de pe acesta, ci una compusă cu doi ani în urmă, When I Live My Dream, şi a pierdut în faţa unei interprete din Spania, Cristina.

Cu alte cuvinte… David Bowie a ieşit pe locul 2!, căci să nu uităm că artistul la început de carieră adoptase deja acest pseudonim încă din 1965. 

Paolo Fresu Heroes TRibute David Bowie

Escapada lui Bowie în Italia avea să rămână singulară pentru câţiva ani buni, dar localnicilor nu le-a dispărut din memorie şi, în semn de omagiu, la 50 de ani după aceea, au dat numele David Bowie parcului Vilei Renatico Martino, ce găzduieşte Muzeul de Artă Contemporană din micuţa localitate.

Mai mult, tot în 2019, primarul l-a abordat pe PAOLO FRESU, unul dintre cei mai valoroşi compozitori, aranjori şi trompetişti din Jazz-ul european, cu o idee îndrăzneaţă: un album de celebrare a muzicii lui Bowie, conceput şi realizat într-o manieră absolut personală, care să difere radical de abordările atât de comune, de tip „culegere de cover-uri”.

If you come from art, you’ll always be art.’ David Bowie

Având ca motto cuvintele lui David Bowie, ‚If you come from art, you’ll always be art.’, Paolo Fresu a alcătuit pentru acest proiect o trupă din muzicieni eclectici, cu care a prelucrat aproximativ 30 de piese, inclusiv Life on Mars, This Is Not America, Warszawa, When I Live My Dreams

Fiecare membru al grupului a contribuit la aranjamente, conferind varietate și dinamism demersului, deci excepţionalul album HEROES – A Tribute to David Bowie, înregistrat la finele lui 2020, după îndelungi repetiţii şi ajustări, reprezintă realmente un proiect colectiv.

Din păcate, pandemia a împiedicat promovarea sa live, însă odată circuitele de cântări şi festivaluri redevenite funcţionale, proiectul HEROES s-a relevat ca unul dintre cele mai apreciate act-uri de Jazz italian, melomanii români putand să îl descopere în cadrul concertului susţinut la începutul verii în Sala Auditorium a Palatului Regal (MNAR), sub auspiciile Institutului Italian de Cultură Bucureşti, în formula Paolo Fresu (trompetă, fligorn), Petra Magoni (voce), Filippo Vignato (trombon), Francesco Diodati (chitară), Francesco Ponticelli (contrabas, bas electric) şi Christian Meyer (baterie).

Incontestabil, proiectul de Jazz italian HEROES (A Tribute to David Bowie) îşi datorează originalitatea contribuţiei creative colective a unor muzicieni diferiţi între ei ca generaţie, background artistic şi preferinţe muzicale, de la absolventul de Conservator parizian Fillippo Vignato sau chitaristul cu expertiză inclusiv în muzica de dans şi teatru Francesco Diodati, până la veterani precum premiatul baterist Christian Meyer (Elio e le Storie Tese) ori vocalista Petra Magoni, ce a cântat chiar şi cu Bobby McFerrin, dar rămâne îndeobşte cunoscută pentru Musica Nuda.

Drept urmare, pentru a desluşi modul în care a funcţionat atât de bine acest mix inedit, am invitat la un dialog informal întregul colectiv şi am început, natural, cu iniţiatorul proiectului, legendarul trompetist Paolo Fresu.

PAolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Paolo Fresu Foto: Robero Cifarelli

Paolo, ai afirmat că David Bowie a fost mereu apropiat de Jazz. Poţi să detaliezi? Fiindcă fanii lui Ziggy sau Thin White Duke s-ar arăta, probabil, miraţi. 

PAOLO FRESU: În primul rând, David Bowie cânta şi el foarte bine la saxofon.

Apoi, să nu uităm că cei mai mulţi dintre muzicienii cu care a înregistrat ultimul său album, Blackstar, vin din Jazz, deci, prin urmare, dă senzaţia că abordarea lui Bowie a fost undeva între Pop şi Jazz.

Din motivul pe care l-ai spus, ne-am apropiat cu mare grijă de acest proiect, tocmai pentru că muzica lui Bowie nu este liniară, iar când am început discuţiile cu Petra [Magoni] pe marginea repertoriului, am realizat repede că unele piese, care la ascultare păreau simple, nu erau deloc uşor de interpretat, apropiindu-se mai degrabă în formă şi structură de un standard de Jazz decât de o piesă Pop.

Muzica lui Bowie rămâne încă un mister pentru noi… e foarte uşor de ascultat, dar surprinzător de dificil de cântat.

Nefiind niciunul familiar în profunzime cu muzica lui până la acest proiect, materializarea sa nu s-a dovedit a fi chiar o călătorie distractivă pe întreg parcursul său. 

PAolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Foto: Enzo Fornione

Când şi cum a început această aventură muzicală? 

Pentru a celebra 50 de ani de când David Bowie cântase pentru întâia dată în Italia, în festivalul din acel mic oraş de lângă Pistoia, în Toscana, primarul aşezării respective a tot insistat să susţin un concert cu muzica acestuia până când am acceptat, dar întrebarea care mă apăsa era… cu ce grup, cu ce voce?

Iată că, până la urmă, mi-a ieşit, căci sunt acum înconjurat de toţi aceşti muzicieni uimitori.

Doar Filippo [Vignato] nu a fost de la bun început, el înlocuindu-l pe parcurs pe Gianluca Petrelli la trombon şi clape.

Cea mai importantă parte a întrebării pe care mi-o puneam era legată de vocea proiectului, una originală, cu personalitate puternică, foarte dificil de găsit, mai ales în condiţiile în care nu-mi propuneam să alcătuiesc un cover band şi căutam muzicieni cu poveşti personale care să meargă în profunzime.

Iar Petra [Magoni] a fost cea mai bună idee, întrucât vocea ei este apropiată de a lui Bowie, dar e pusă în valoare într-un mod diferit… Petra o conduce în altă direcţie.

În ce-l priveşte pe Christian, era în mod evident singurul baterist italian căruia proiectul i se potrivea, fiindcă are o experienţă îndelungată în muzica Pop, ca parte a grupului Elio e le Storie Tese [în 1999, împreună cu EelST, Christian Meyer a câştigat MTV Europe Music Award pentru cel mai bun artist italian – n.r.] şi, în paralel, cânta cu mine Jazz, în diverse formule, încă din anii ’80.

Au urmat, în mod oarecum natural, cei doi Francesco şi, în final, nu mi s-a mai părut că a fost chiar atât de greu să formez colectivul pe care mi-l doream.

Dar cât de greu a fost să-i convingi pe ceilalţi să se implice?

A fost foarte, foarte simplu.

Am pus mâna pe telefon, i-am sunat şi i-am întrebat dacă ar vrea să cânte cu mine David Bowie la Montsummano Terme. Toţi au zis ‚Da’ imediat, niciunul nu mi-a spus: ‚Lasă-mă să mă mai gândesc.’.

Pasul imediat următor a fost să stabilesc ce anume vom cânta, iar acela a fost cu adevărat cel mai dificil pas. M-am consultat în permanenţă cu Petra, fiindcă am plecat de la ideea să includem material nu doar din trilogia berlineză [Low/ Heroes/ Lodger], dar şi de pe ultimele sale albume, precum şi piese celebre, ca Space Oddity sau Let’s Dance.

Prima listă de cântece am întocmit-o cu Petra într-o zi petrecută în bucătăria mea, vorbind mai mult de gătit decât despre Bowie, şi era una foarte lungă, din care ea a decis ce rămâne.

Primul concert a fost unul improvizat, dar ne-a permis să lucrăm apoi pe baza ideilor bune care s-au născut în mod firesc în timpul acestuia.

Am putut, plecând de la acea primă reunire, să dăm forma dorită cântecelor, să le structurăm după cum simţeam.

Pentru mine, a fost foarte important să cântăm Blackstar, fiindcă a reprezentat poarta mea de intrare în lumea lui Bowie.

Soţia mea este o mare fană a lui David Bowie şi, împreună cu ea, am descoperit videoclipul piesei Lazarus, datorită căruia m-am dus apoi să cumpăr albumul, ce mi s-a revelat ca o uşă fantastică de acces la muzica lui.

Alături de Heroes, Blackstar a fost foarte importantă pentru mine, însă tot restul repertoriului l-am stabilit de comun acord cu formaţia.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Petra Magoni (sursa foto: YouTube)

Bowie rămâne în memoria publică, în primul rând, prin voce. Petra, cum ai abordat interpretarea pieselor sale ştiind că, inevitabil, vei fi judecată prin comparaţie?

PETRA MAGONI: Dincolo de cântecele în sine, îl apreciez pe David Bowie ca artist complet, deci inclusiv ca stil sau idei.

L-am şi întâlnit de altfel pe un platou de filmare în Toscana, unde interpreta un cowboy [Petra se referă, probabil, la Il mio West, Western-ul din 1998 al lui Giovanni Veronese, în care Bowie joacă alături de Harvey Keitel – n.r.] şi am petrecut noaptea pe set stând de vorbă… a fost un moment foarte important pentru mine.

Dar eu nu-mi pun problema să îl concurez pe Bowie, asta cu siguranţă, eu încerc doar să transmit ceva din semnificaţia cântecelor pe care le-a compus.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
HEROES Live@MNAR Bucureşti, 2023

În afara propriilor compoziţii, în carieră, ai interpretat o varietate mare de cover-uri, de la Beatles sau Al Jarreau până la Sting şi Kurt Weill. Ce trebuie să aibă o piesă ca să te facă să-ţi doreşti să o interpretezi?

Sunt multe, multe, multe motive.

Cu proiectul meu principal, Musica Nuda, duo constând numai din contrabas şi voce [Ferucccio Spinetti şi Petra Magoni, care aniversează 20 de ani de activitate sub numele Musica Nuda în 2023 – n.r.], evident, trebuie să îmi placă piesa în totalitate.

În cazul de faţă însă, lucrurile stau altfel, pentru că trupa poate propune în decursul repetiţiilor un aranjament al unei piese care, iniţial, nu-mi place, dar, datorită noii sale forme, ajunge să îmi fie foarte drag.

E realmente o muncă de echipă în acest proiect şi fiecare investeşte o grămadă de energie încercând să dea tot ce are mai bun, adică ne simţim foarte, foarte bine, atât pe scenă, cât şi în afara ei.

În fond, asta înseamnă să fii o trupă adevărată, nu să te mulţumeşti cu simplul fapt că ai posibilitatea să cânţi [play music] împreună cu alţii.

Este vorba de semnificaţia largă, cea ludică, a cuvantului playjouer, spiele, a te juca. Ăsta-i sensul pe care noi nu vrem să-l uitam.

Cântecul tău preferat din repertoriul Heroes?

Sunt atât de multe! Doar unul?

E ca şi cum ai întreba un părinte pe care dintre copii îl preferă. Ei bine, poate Space Oddity, pentru că îmi oferă posibilitatea unui moment creativ de “actorie”.

Dar, altfel, în momentul ăsta, aş zice şi Rebel Rebel, precum şi… dar nu, a mă limita doar la unul singur mi-e imposibil!

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Francesco Diodati (sursa foto: FB Francesco Diodati)

Să trecem la chitară. Francesco, la prima vedere, eşti în situaţia de a fi pentru Petra ceea ce Mick Ronson era pentru David Bowie. Cu ce sentiment ai venit în colectivul Heroes?

FRANCESCO DIODATI: Locul meu e unul foarte interesant în acest grup deoarece am simţit că sunt inclus şi în secţia ritmică, ceea ce e foarte drăguţ, pentru că, uneori, chitara nu este acceptată de către muzicienii de la bas şi tobe alături de ei, iar sentimentul pe care ţi-l dă coeziunea e foarte frumos.

Dincolo de aerul de glumă, iubesc faptul că această formaţie îşi are temelia într-o secţie ritmică extrem de puternică şi cred că repertoriul nostru are nevoie exact de asta.

Iar eu fost parte din ea încă de la început, de când, aşa cum povestea şi Pedra, am cizelat forma cântecelor, iar Francesco Ponticelli propunea câte un riff de bas, Christian avea grijă de ritm, iar eu puteam, la rândul meu, să contribui la îmbogăţirea texturii, deci a fost cu adevărat un proces colectiv de a face acele structuri melodice să funcţioneze.

În acelaşi timp, aveam libertatea să mă mişc nu doar în interiorul, ci şi în afara secţiei ritmice, astfel că mi s-a dat posibilitatea să-mi asum anumite riscuri în unele părţi ale cântecelor, pentru a găsi timbrul şi efectele cele mai potrivite pentru acestea, ca să dau o aromă specifică fiecăruia.

Pe ici, pe colo, m-am jucat cu câte un mic delay sau cu un reverb pentru a fi mai expresivi şi mi-a făcut plăcere să mă folosesc de unele dispozitive electronice pentru a îmbogăţi un cântec sau altul.

După aceea, pe măsură ce a trecut timpul, ne-am dezvoltat o cale de a ajunge rapid în zone din interiorul unora dintre piese ce ne permit să improvizăm liber şi am început să mă distrez din ce în ce mai mult, pentru că, de fiecare dată, conceptul poate fi unul diferit, noi fiind cu toţii improvizatori.

Rămânem în matca piesei, fără să îi pierdem firul sau să o fragmentăm, dar, în acelaşi timp, trăim o bucurie extraordinară jucându-ne aşa cum vrem. Nu mai simţisem asta atât de plenar niciodată în alte concerte pe care le-am susţinut.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Francesco Diodati  – Foto: Cristina Cervesato

Descrie-mi perspectiva ta asupra lui David Bowie, din postura de artist implicat în proiecte multidisciplinare, deci familiarizat inclusiv cu teatrul şi dansul contemporan…

În timp ce Petra vorbea, mi-am dat seama că primul meu contact cu Bowie a fost în filmul Labyrinth, pe care l-am văzut în copilărie, şi, cu toate că n-am realizat asta multă vreme, imaginea lui a rămas pentru mine iconică.

Continui să mi-l amintesc exact aşa cum l-am văzut atunci când eram doar un puşti mirat de cât de spectaculos arată tipul ăla de pe ecran şi ce bine cântă.

Ce iubesc la David Bowie e faptul că, pe scenă, era un performer total.

În concert, era capabil să îşi proiecteze nu doar muzica, ci performance-ul în integralitatea sa.

N-am fost atât de norocos încât să îl văd vreodată pe viu, însă m-am uitat la o sumedenie de filmări live ale lui şi, bineînţeles, la toate videoclipurile, şi de asta sunt cu atât mai fericit că Petra nu este doar o cântăreaţă, ci o veritabilă artistă performativă, capabilă să aducă pe scenă, în felul ei absolut personal, lumea lui Bowie, imaginarul foarte puternic al acestuia.

Fiindcă ceea ce iubesc eu în primul rând la Bowie este că încerca întotdeauna să comunice ceva într-un mod original, asta pentru că, aşa cum observai, eu sunt interesat de forme diferite de expresie artistică şi de dezvoltarea limbajelor crossover de comunicare între arte, iar Bowie tocmai asta explora şi o făcea în felul său aparte, care trecea mult dincolo de muzică.

Cântecul tău preferat din repertoriul Heroes?

Din repertoriul nostru de piese ale lui David Bowie, prefer Life On Mars, îmi place armonia acestei piesei, e foarte isteaţă şi foarte contemporană… dar cred că are şi ceva care îmi atinge coarda sensibilă. 

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Filippo Vignato Foto: Giacomo Frison

Filippo, eşti cel mai tânăr din grupul Heroes, ai absolvit Conservatorul din Paris în 1987. Cum ai făcut cunoştinţă cu muzica lui David Bowie şi cum te raportezi la aceasta?

FILIPPO VIGNATO: Trebuie să spun că a fost un fel de dublă luare la cunoştinţă, întrucât nu sunt super-familiarizat cu discografia lui Bowie… adică sunt un fan, dar nu un connoisseur veritabil.

Albumele pe care le-am ascultat mai frecvent au fost, pe lângă Berlin Trilogy, cele pe care le-a înregistrat cu Brian Eno, despre care am citit cu ani în urmă câteva cărţi şi am rămas puternic impresionat.

Am avut sentimentul că, după cum spunea şi Paolo [Fresu], David Bowie se apropie mult de noi, muzicienii de Jazz, prin faptul că este un experimentator în muzică, iar asta ne face să avem ceva în comun.

În grup, eu am preluat multiplele roluri pe care le îndeplinea Gianluca Petrella, unul dintre muzicienii mei favoriţi, dar şi un bun prieten, care, dincolo de fi un minunat interpret la trombon, s-a ocupat şi de partea de producţie electronică al albumului, fiind specialist în zona asta.

El a avut o contribuţie majoră la cum a sunat discul, cu ale sale arpegiatoare, sintetizatoare şi efecte la trombon şi, drept urmare, pentru mine a fost un privilegiu să preiau ştafeta, iar acum mă simt nemaipomenit de bine ajungând să dialoghez muzical pe scenă cu Paolo, eu cu trombonul, iar el cu trompeta.

Dincolo de asta, cânt şi la sintetizator, deci pot să intru în groove-uri şi cu secţia ritmică… cum să nu iubeşti aşa ceva?  Nu în toate trupele te întâlneşti cu postura asta.

În ceea ce priveşte muzica, în afara câtorva, să le spunem, mai “fixe”, o mare parte dintre aranjamente lasă spaţiu pentru improvizaţie, ceea ce reprezintă o componentă a imaginarului lui David Bowie, legat de care am citit că improviza linii melodice în studio chiar în timp ce cânta, iar acestea se înregistrau şi rămâneau apoi pe discuri… este ceva foarte asemănător cu abordarea din Jazz.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Filippo Vignato Foto: Giacomo Frison

Anul acesta serbezi aniversarea a 10 ani al albumului pe care l-ai scos cu proiectul MOF, Fried Generation. Vorbind de tinerele generaţii, în ce măsură crezi că Bowie mai este relevant pentru publicul milenial?

Hmm, greu de spus, pentru că nu sunt convins că mulţi oameni din “fried generation” îi cunosc muzica în profunzime. Acela a fost al doilea album pe care l-am scos cu MOF, o trupă pe care am format-o cu nişte foşti colegi de şcoală şi a rezistat până prin 2016.

Interesant este că, în 2015, am susţinut chiar un concert în cadrul festivalul din Sardinia al lui Paolo [Time in Jazz, festivalul anual fondat de către Paolo Fresu în 1988, care se desfăşoară în luna august – n.r.], dar, în acelaşi timp, cântam şi o mulţime de piese Radiohead, sigur, în felul nostru.

Pentru mine, contaminarea şi influenţele generaţiilor de dinainte sunt esenţiale pentru muzică, pentru ideea mea de muzică.

Fiindcă eu cred în muzică în general şi nu în divizarea ei în anumite stiluri, aşa cum nu cred nici în etichetările stilistice care i se pun lui Bowie.

După cum vedem că evoluează Jazz-ul în ziua de azi, nu sunt mari diferenţe faţă de anii ’50 sau ’60, pentru că înglobează cu mare viteză diferite stiluri muzicale.

Şi atunci, nu ştiu, cuvântul “jazz” înseamnă ceva? Va însemna ceva? Este un stil?

Eu nu cred. Eu cred că e o abordare. Şi mai cred că Bowie înseamnă mult mai mult Jazz decât mulţi dintre muzicienii de Jazz actuali. 

Cântecul tău preferat din repertoriul Heroes?

Piesa pe care ador să o interpretez pe scenă este Warszawa.

Şi nu fiindcă Petra nu e în timpul acesteia pe scenă :), ci pentru că e cea mai apropiată de sufletul meu.

Iar o a doua în ordinea favoritelor rămâne Life on Mars, pe care o cântăm împreună, iar eu mă emoţionez de fiecare dată.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Francesco Ponticelli (sursa foto: 52jazz.com)

Francesco, în 2018 ai făcut parte, alături de Filippo şi de celălalt Francesco, chitaristul, din trioul Floors. Spune-mi cum aţi aterizat în formulă completă în proiectul legat de Bowie?

FRANCESCO PONTICELLI: Într-un mod foarte firesc, aş putea spune.

Cânt deja cu Francesco [Diodati] din 2006 şi cu Filippo din 2012, deci am împărţit deja de nenumărate ori scena şi ne cunoaştem bine muzical.

Nu spun că era scris în stele, dar totul s-a întâmplat oarecum natural, precum în multe cazuri de formări de trupe.

Şi să nu uităm că, înainte de Filippo, a fost Gianluca Petrella… dar acum, iată, întregul Floors a fost înghiţit de această nouă formatie. 

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
FLOORS (sursa foto: floors.tam.it)

Ca basist, care a fost cea mai mare satisfacţie pe care ai avut-o participând la procesul de materializare al acestui demers? 

Pentru mine, este legată de faptul că a fost întâia oară când am colaborat cu Christian [Meyer] şi abordarea pe care el o are în a concepe aranjamentele, în a scrie ca un întreg părţile de bas şi tobe, m-a bucurat foarte mult, ca şi stilul său de lucru, inclusiv modul în care am împărtăşit idei în prealabil pe WhatsApp despre cum ar trebui să facem o piesă sau alta.

Aparent, cum lucrează el se apropie de muzica Pop, însă nu e adevărat, fiindcă dacă te uiţi la mulţi dintre “clasici”, constaţi că singurele chestii de interes rămase scrise sunt cele legate de secţia ritmică.

În Jazz-ul contemporan nu prea mai întâlneşti muzicieni care să facă aranjamente pentru secţia ritmică, dar dacă asculţi The Ahmad Jamal Trio, de exemplu, sau multe dintre discurile Blue Note, vei vedea că sunt scrise şi părţile pentru bas şi percuţie.

Deci asta a fost cea mai bună parte a procesului, în ce mă priveşte.

Cântecul tău preferat din repertoriul Heroes?

Aş spune Life on Mars, pentru că e o piesă grozavă armonic, iar eu, pur şi simplu, o iubesc. Şi e singura la care cânt la contrabas, care este, de fapt, primul meu instrument, înainte de basul electric.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Christian Meyer Foto: Orazio Truglio

Christian, cât de simplu sau de dificil este pentru un percuţionist să interpreteze muzica lui David Bowie, mai ales când este regândită din perspectiva Jazz-ului?

CHRISTIAN MEYER: Ca baterist, cred că cel mai important aspect a fost să nu mergem pe acelaşi groove din hit-urile lui David Bowie, pentru că acest proiect este ceva diferit şi a presupus crearea unui nou sound pentru muzica sa. De ce?

Deoarece mie, ca toboşar, îmi plac groove-urile puternice, în genul muzicii africane, ceva care să fie hipnotic şi continuu, pe care muzicienii extraordinari de care sunt înconjurat pe scenă pot improviza în largul lor.

Ăsta e focusul în ce mă priveşte, să fie o secţie ritmică modernă, dansantă, condimentată cu o mulţime de sunete diferite provenind de la toţi aceşti improvizatori incredibili.

Şi să fie ceva foarte proaspăt. Nu-mi place să copiez.

Există în repertoriul nostru numai un singur cântec, Blackstar, al cărui aranjament a fost scris de altcineva, de un coleg baterist, Mark Guiliana [muzician nominalizat la Grammy care a cântat cu David Bowie, dar şi cu Avishai Cohen sau Brad Mehldau – n.r.], care a făcut un groove extrem de solid şi îmi era imposibil să îl cânt altfel, pentru că este realmente o perlă.

Ca baterist, este foarte dificil să copiezi un alt baterist, cel puţin în opinia mea.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
HEROES Live@MNAR Bucureşti, 2023

În afară de colaborări cu muzicieni precum Steve Lukather, James Taylor sau Santana, începând încă din anii ’90 eşti şi dascăl. Ce piesă de Bowie ai recomanda tinerilor toboşari din care să înveţe ceva? 

Dintre ale lui David Bowie? Interesant, nu m-am gândit niciodată la asta.

E o întrebare foarte dificilă, pentru că pe lista noastră sunt cântece foarte diferite între ele. Interpretăm balade în care utilizez, poate, doar perii, într-un mod foarte simplu, dar sunt şi acele piese cu groove-uri africane.

Deci, dacă ar fi să spun ceva noilor generaţii, le-aş îndemna să exploreze în general o multitudine de stiluri şi să hotărască apoi singuri ce vor să cânte… asta e foarte important!

Câteodată, tinerii gândesc mult prea sectorial, or atunci când vrei să înveţi trebuie să mergi la rădăcinile instrumentului şi să îi cunoşti toţi marii eroi.

Abia după aceea vei fi în măsură să decizi în privinţa viitorului, să concepi muzica ce va veni. Poate. Dar dacă nu ai toată această istorie în spate, nu ai nici libertatea care vine cu conştientizarea, cea care dă forţă bătăilor în tobe.

Beat-urile tale trebuie să spună o poveste, dar povestea aceea se naşte din nişte rădăcini.

Cântecul tău preferat din repertoriul Heroes?

Ah, da, cântecul. Este Rebel Rebel, poate nu cea mai importantă compoziţie de pe lista noastră, dar mie îmi dă imaginea forţei colectivului.

Ascultând riff-urile lui Francesco Ponticelli şi Francesco Diodati şi văzând-o pe Petra dansând ca o regină africană mă face foarte fericit că le sunt în acel moment alături, interpretând acest cantec.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Paolo Fresu (sursa foto: Wikipedia)

Proiectul vostru s-a născut în 2019. De atunci aţi lansat un album şi aţi continuat să susţineţi concerte cu un succes remarcabil la public. Cum arată viitorul pentru Heroes

PAOLO FRESU: Avem concerte programate în Italia pe perioada verii, la Roma şi în Follonica, în Toscana, apoi un mic turneu de toamnă în Germania, la fel cum am făcut anul trecut în Spania.

Sunt convins că putem cânta David Bowie oriunde în lume, fiindcă muzica lui trezeşte ecouri în orice parte a globului ai fi, şi de asta cred că proiectul nostru va avea un viitor şi pe termen lung, iar noi nu suntem deloc obosiţi, pentru că, la fiecare concert, schimbăm complet muzica.

Paolo Fresu Heroes Tribute David Bowie
Diodati / Vignato / Fresu / Magoni / Ponticelli / Meyer  (foto: Roberto Cifarelli)

Sigur, “cutia” e aceeaşi şi e tot la locul ei, însă punem în ea, în fiecare seară, lucruri diferite, pentru că suntem capabili să oferim numeroase surprize publicului prin improvizaţiile noastre muzicale.

Gândeşte-te că suntem împreună timp de o lună şi cântăm în fiecare seară… ei bine, în fiecare seară vom cânta ceva diferit, iar asta se datorează abordării noastre legate de viaţă şi muzică, pe care o avem ca oameni, nu neapărat ca artişti.

Nouă ne place să fim împreună şi respirăm acelaşi aer, cu aceleaşi idei în minte.

Asta e foarte important pentru atunci când ajungem pe scenă întrucât, dacă relaţiile din grup nu sunt bune, totul rămâne doar un exerciţiu care nu duce la nimic peren… deci pentru noi contează mult să ne petrecem şi restul timpului împreună.

În cazul meu, care am intrat în lumea Jazz-ului în 1982, deci au trecut peste 40 de ani de-atunci, de departe cel mai important lucru este să cânt muzică bună în compania unor oameni buni.

Nimic nu se compară cu asta!

Interviu de IOAN BIG | Dialoguri fără note | Muzică | Interviuri

Foto header: Roberto Cifarelli

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută