Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 21/07/2023
Lifestyle / Arhitectură & Design

Arhitectură | Perspective deschise către satul de odinioară Gospodăria Cobor

Ioana Aldea De Ioana Aldea
Comentarii Arhitectură | Perspective deschise către satul de odinioară Gospodăria Cobor Share Arhitectură | Perspective deschise către satul de odinioară Gospodăria Cobor
Gospodaria Cobor


Perspective deschise către satul de odinioară Gospodăria Cobor

Gospodăria românească tradițională este o celulă de bază a spațiului rural, un element cu importanță atât materială, cât și spirituală.

În societățile premoderne este deosebită importanța țăranului ca producător și furnizor de bunuri atât pentru producerea hranei, cât și a altor produse și materii prime, din cele mai variate.

Cu cât spațiul gospodăriei este mai bine dotat, mai generos și mai complex organizat, cu atât aportul în societate este mai mare.

În funcție de caracterul zonei și al ocupației familiei care deținea gospodăria, acestea au diferite tipologii constructive și de amplasare în spațiul satului. Fie că sunt extinse pe suprafețe generoase la distanță mare una de cealaltă sau concentrate în vatra satului, gospodăriile cuprind atât locuințele familiei, cât și anexele aferente acesteia.

„În mod ciudat, arhitectura este cu adevărat un lucru neterminat, întrucât chiar dacă o clădire este finalizată, ea ia o nouă viață. Ea devine parte a unei noi dinamici: în ce fel oamenii o vor ocupa, o vor folosi, vor gândi despre ea.”
arh. Daniel Libeskind

Arhitectura - Gospodăria Cobor

În spațiul Transilvaniei, gospodăria tradițională a avut și a păstrat în anumite situații același caracter autosustenabil și constituie o sursă importantă de produse de consum naturale.

Depășind încă de la început limita nevoilor materiale, aceasta s-a dezvoltat atât din punct de vedere estetic, cât și spiritual, fiind legată de tradiții și obiceiuri ancestrale. În funcție de influențele arhitecturale și de caracteristicile geografice, alcătuirea gospodăriilor are mai multe tipologii de amplasare pe lot, cu sisteme constructive în general din structură din lemn.

Gospodăria permanentă amplasată în vatra satului cuprinde casa de locuit, acareturile destinate creșterii animalelor și acareturile necesare depozitării produselor agroalimentare.

Influențele săsești au introdus o serie de reguli urbanistice și de compoziție care au fost preluate și au influențat întreaga imagine rurală a zonei.

Clădirile sunt de cele mai multe ori dispuse pe limita de proprietate, compunând o incintă.

Arhitectura -   Perspective deschise către satul de odinioară Gospodăria Cobor

În fondul construit generos al spațiului rural din Țara Făgărașului avem din ce în ce mai multe exemple de gospodării restaurate care au primit o nouă viață și funcțiuni moderne.

Caracterul autosustenabil s-a pierdut în timp și a fost înlocuit de o producție alimentară mult restrânsă.

Dacă grădinile de zarzavat, mirodenii și peluze cu flori încă mai completează amenajările imobilelor din spațiul rural, în foarte puține cazuri mai întâlnim crescători de animale în vatra satului.

 

Astfel, anexele dedicate acestora au primit funcțiuni noi. Cel mai întâlnit exemplu este șura sau spațiul de depozitare a furajelor. Spații generoase, impunătoare, cu structuri aparente deosebite au fost transformate.

Un astfel de loc care a fost readus la viață este Gospodăria Cobor, amplasată în inima Transilvaniei, într-un spațiu atemporal.

La o distanță de 20 de kilometrii de orașul Făgăraș intrăm în cea mai veche așezare atestată documentar din județul Brașov cu o primă mențiune în anul 1206, sub numele de „Villa Cowrhn”.

Un relief natural deluros, fondul construit cu puține intervenții moderne și bogăția vegetației dau satului un puternic caracter autentic.

Comunitatea locală, extrem de restrânsă, a fost descoperită de Camelia și Silviu în căutările acestora pentru o casă în care să se retragă în căutarea liniștii.

Prima achiziție a fost ruina unei case amplasată la ieșirea din sat, într-un cadru natural sălbatic, dar de o frumusețe și încărcătură istorică deosebite.

Ansamblul, în acest moment, este format din cele șapte proprietăți pe care le-au achiziționat una câte una și au pornit un proiect ambițios de a readuce la viață un ansamblu de gospodării tradiționale adaptat la nevoile unui complex de cazare cu dotări moderne.

Imobilele, aflate în stare avansată de degradare, practic niște ruine, au fost reconstruite împreună cu șurile și grajdurile, transformate în spații de cazare cu tipologii diferite. Șura cu volumul cel mai generos a devenit Șura Culinară, un spațiu al răsfățului simțurilor, amenajată cu materiale și elemente autentice, armonios compuse.

Aici funcționează restaurantul cu specific tradițional, de care se pot bucura atât oaspeții caselor din gospodărie, cât și călătorii aflați în trecere prin sat.

Păstrarea amplasamentelor originale ale caselor și anexelor, odată cu desființarea împrejmuirilor dintre loturile originale, a conservat aspectul de dezvoltare organică a ansamblului.

Odată ce intri pe poarta de lemn din străduța îngustă se deschide o perspectivă fascinantă, care se îmbogățește pe măsură ce străbați aleile ansamblului. Fiecare unghi este unul perfect.

Fiecare spațiu are o relație cu întregul, păstrându-și în tot acest timp intimitatea.

În acest moment, proiectul este în lucru în zona spațiilor de cazare și pune la dispoziție 19 locuri de cazare în diferite tipuri de construcții, fiecare cu farmecul și povestea proprie.

Cu toate că gospodăria nu mai are aceeași importanță că și în secolele trecute, la Cobor, Gospodăria și-a păstrat sufletul.

Text de Arhitect Ioana Aldea | Arhitectură | Lifestyle | Opinii

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.