”Avem plăcerea de a vă invita să vizionați una dintre cele mai îndrăgite animații din toate timpurile, “Întors pe dos”, în aer liber, Luni, 19 iunie, de la ora 21:15, în parcarea magazinului Kaufland Sibiu, str. Sibiului nr. 1A. 𝐈𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚”, transmit organizatorii.
Animația va fi dublată în limba română.
Eveniment organizat de Asociația Cinemobilul în parteneriat cu Kaufland România
Detalii film: “Întors pe dos” o prezintă pe Riley, o fetiță veselă și lipsită de griji, a cărei viață este dată peste cap când trebuie să-și ia rămas-bun de la copilăria ei fericită din Minnesota pentru a se muta în San Francisco. Ca noi toți, Riley este ghidată de emoțiile sale – Bucurie, Frică, Furie, Dezgust și Tristețe. Emoțiile locuiesc în Centrul de Control din mintea lui Riley, de unde ele încearcă să o sfătuiască în viața de zi cu zi. Filmul este considerat cea mai importantă capodoperă Pixar, recenziile criticilor aclamând atât conceptul unic al producției cât și subiectul emoționant abordat.