GURMAND | Eu când vreau să mă frig, mă frig
Cu mâncarea te poți frige dacă e prea fierbinte, ca Paraschiv cu fasolea în „Moromeții”, sau dacă nu te pricepi la ceea ce comanzi.
Am intrat în al 21-lea an de cronici culinare. Știu bucătari români de mare calificare, de la Adi Hădean, Răzvan Exarhu, Alex Petricean, Radu Dumitrescu, Chef Foa la Marius Tudosiei.
Cunosc și Chefi străini de clasă internațională. Am avut ocazia să testez mâncăruri de soi pe toate meridianele.
La Milano am savurat ce gătise cel mai bun Chef din lume, Massimo Bottura – „Frumosul, psihedelicul vițel pictat prin învârtire și făcut la grătar fără flacără”;
la munte, tot în Lombardia, la San Pellegrino, în spa-ul lipit de celebrul Cazino, se află cel mai frumos loc în care am mâncat vreodată – bistroul magnific pictat de artiștii Valenti și Guglielmini;
în Anglia, la Woking, într-o clădire ca o farfurie zburătoare, McLaren Technology Centre, am mâncat un desert de un rafinament colosal – Deconstructed Eton Mess;
la Varșovia, în ambianța exclusivistă a Palatului Regal, m-am bucurat de preparatele concepute în Atelier Amaro, primul restaurant din istoria Poloniei recompensat cu o stea Michelin.
Dar încă mai pot fi surprins, mai ales dacă nu sunt deloc pregătit.
Așa s-a întâmplat la noul restaurant coreean de pe Lipscani, unde m-am dus ca un ageamiu, fără să știu ce voi comanda, iar când a venit preparatul, n-am știut cum să îl mănânc.
„Gangnam Pocha” e un sofisticat restaurant, care servește preparate populare, ceea ce poți deduce încă din denumire (Gangnam înseamnă la sud de râu, dar e și denumirea unui cartier sclifosit, Beverly Hills din Seul, ironizat de Psy în piesa cu peste un miliard de vizualizări; pocha e un fel de cort în care se servește mâncarea stradală de la capitală).
Din meniul în engleză, m-am repezit la „Jumulleok” – „traditional korean dish with marinated pork meat in spicy sauce and various vegetables”, ați înțeles, fel de mâncare specific, cu carne marinată în sos picant și diverse legume. A venit pe un mic aragaz și mi s-a spus că se poate consuma la 8-10 minute după ce începe să fiarbă. Lângă vasul de pe foc era un mic bol și un polonic.
Zic că am venit ca un ageamiu, fiindcă despre bucătăria coreeană nu știam mare lucru.
Cu mici excepții: că, pe bune, kimchi e ceva foarte bun (sunt milioane de rețete), că sosul de soia nu-i tot aia cu pasta (fermentată) de soia, că uleiul de susan presat la rece și sosul de pește lipsesc rar de la festin, că Dakbal e ciudat rău (gheare de pui fierte și prăjite, vedete și pe Lipscani), că la nord-coreeni, deși la înfometați nu se cuvine să vorbești de mâncare, e apreciat Chokbal („adidași” de porc, cu sos de soia și mirodenii).
La Gangnam Pocha, m-am fript la figurat, neștiind că am comandat, de fapt, o supă. Și la propriu, fiindcă am pus prea devreme în farfurie, era mult prea fierbinte și, n-am văzut-o venind pe asta, foarte picant.
Dar de plăcut, mi-a plăcut enorm. Recomand, cu multă căldură!
Text de Horia Ghibuțiu | Gurmand | Eat&Drink
Citește aici mai multe Articole din EAT & DRINK – GURMAND.
