„Eram într-un fel în război cu orașul natal, atunci când am plecat din Sibiu la facultate. Nu-mi plăcea deloc, nu mă regăseam, mi se părea că oamenii sunt reci, închiși, pe atunci nu erau evenimente. Totul era încă gri, iar când am plecat la Cluj, mi-am promis eu nu voi reveni aici, niciodată! Din anumite circumstanțe ale vieții, m-am întors însă după anii de studenție. După un timp, am început să lucrez în proiectul de reabilitare a centrului istoric, coordonat de o societate de ajutor pentru dezvoltare din Germania. Colegii coordonatori și mulți arhitecți erau veniți din străinătate, respectiv din Germania, dar erau și arhitecți sibieni sau din alte părți ale României. Oamenii aceștia, dintre care majoritatea nu aveau de-a face cu Sibiul, mi-au deschis practic ochii asupra Sibiului, datorită lor am ajuns să-mi iubesc efectiv orașul. Atâția ani am simțit repulsie, pe urmă am ajuns să-l iubesc, să descopăr în fiecare zi clădiri, elemente de arhitectură, uși, porți, ferestre, detalii faine, foarte multe lucruri. A fost ceva special, care nu se întâmplă foarte des, cu toții practic lucram de la egal la egal cu foarte mare deschidere, ei îți acordau din timpul lor ca tu să înveți, să înțelegi mai bine despre orașul tău și cum să abordezi problemele existente.
Abordarea acestei Societăți din Germania, GTZ – Societatea pentru cooperare tehnică – a fost să meargă țintit pe cauzele cele mai importante ale degradărilor clădirilor, fiind atât de multe clădiri în centrul istoric, și în Orașul de Sus, și în Orașul de Jos, care necesitau intervenții, chiar de urgență. Astfel s-au făcut foarte multe lucrări punctuale – la unele clădiri poate doar acoperișul, la altele unde erau probleme mari de igrasie la soclu, sau băi complet deteriorate, unde se pierdea apă. S-a mers țintit pe problemele cele mai importante ale respectivei clădiri. Astfel s-au executat lucrări la peste 100 de clădiri din centrul istoric. Au fost multe case la care s-a intervenit, dar una e cu totul specială. Chiar pe strada pe care se afla biroul nostru, pe Avram Iancu, e clădirea de la numărul 16, una dintre cele mai vechi clădiri ale Sibiului, Casa Böbel, cu frontonul deosebit în scări și un acoperiș special. Acolo s-a intervenit la acoperiș, fațadă și la interior, au fost lucrări complexe.
Prin intervențiile care au fost făcute atunci clădirile au fost salvate, cel puțin pentru o bună bucată de vreme. Dacă nu s-ar fi întâmplat nimic atunci, deteriorările ar fi avansat în așa măsură, încât probabil multe dintre clădiri nu ar mai fi putut fi recuperate. […]”
***
Editor text: Gabriela Cuzepan
Foto: Gabriela Cuzepan
