Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/06/2023
Muzică

LIVE | Interviu cu DANÍEL HJÁLMTÝSSON: „Compun piese din dorința de a le cânta oamenilor”

Eusebiu Tudoroiu De Eusebiu Tudoroiu
Comentarii LIVE | Interviu cu DANÍEL HJÁLMTÝSSON: „Compun piese din dorința de a le cânta oamenilor” Share LIVE | Interviu cu DANÍEL HJÁLMTÝSSON: „Compun piese din dorința de a le cânta oamenilor”
DANÍEL HJÁLMTÝSSON


Interviu cu DANÍEL HJÁLMTÝSSON: „Compun piese din dorința de a le cânta oamenilor”

Muzicianul islandez Daniel Hjálmtýsson va concerta, în premieră în România, pe 14 iunie, în București (Club Control), pe 15, la Brașov (Aftăr Hours), iar pe 16, în cadrul serilor TIFF, la Cluj.

Deși s-a lansat relativ recent, cu un EP produs în 2020 și Labyrinthia, albumul de debut, scos anul trecut, muzica lui a cucerit deja un mare număr de melomani și critici de specialitate, fiind adesea descrisă ca un rock alternativ, dark neo-goth, cu influențe heavy metal și trash și accente electro și synth.

Versurile sunt puternic expresive și metaforice, cu influențe clare din natura islandeză, prezentă și pe artwork-ul discului. Soundul lui pare un mix de influențe din Depeche Mode, NIN, Nick Cave, Joy Division și Leonard Cohen.

DANIEL HJÁLMTYSSON ne-a mărturisit că e încântat să ajungă la noi, fiind de mic fascinat de Hagi și de naționala României, ba, mai mult, a văzut concertul lui Michael Jackson din 1992 de repetate ori și își dorește să concerteze într-o țară în care a fost posibilă o seară ca aceea.

DANÍEL HJÁLMTÝSSON

Muzica ta sună în multe feluri. Cum o explici cuiva care încă n-a auzit-o?

 E probabil unul dintre cele mai dificile lucruri pe care ar putea cineva să mă roage să le fac. Sigur că putem spune că e rock, goth-rock, cu un pic de pop și așa mai departe. Dar în esență sunt simplu eu, scriind piese cu dorința de a le cânta oamenilor. Mixul din toate esteticile și genurile vine, desigur, din faptul că și eu și băieții cu care lucrez venim la pachet cu un bagaj diferit de influențe muzicale care ne-au format.

Personal i-aș spune simplu rock. Dar, în timp, am avut oameni care l-au descris ca fiind goth, progressive, dark, art rock, gothic grunge etc. Pentru publicul nou aș spune doar că vor regăsi mai mult ca sigur elemente de Nick Cave, David Bowie, Mark Lanegan, The Smashing Pumpkins și mulții alții care m-au influențat. Iar lista devine tot mai mare cu fiecare zi și cu fiecare nou muzician pe care-l descoperim și cu care rezonăm. E o continuă schimbare și evoluția continuă.

Menționând toate aceste nume ca influențe, cine crezi totuși că poate fi catalogat ca eroul tău în muzică?

În copilărie am fost un enorm de mare fan al lui Michael Jackson. Desigur că istoria a făcut în așa fel încât în momentul ăsta să nu mai chiar un motiv de mândrie. Dar erau acele elemente rock n roll la muzica lui care pur și simplu mă atrăgeau.

La fel, am adorat Prince, David Bowie și The Beatles. Iar primul poster imens pe care l-am avut  în cameră, în adolescență, a fost al lui Keith Flint.

Apoi a venit Metallica în perioada în care am început să studiez chitara. James Hetfield a devenit idolul meu. Deci vorbim de un mix între metal și classic rock, în perioada mea ca tânăr.

Apoi, odată ce am crescut a intervenit rockul industrial, muzica grunge, Lanegan și Queens of The Stone Age. Mark ar fi, de altfel, și numele pe care l-aș spune dacă ar fi să aleg doar unul de pe această listă. Cred că lui îi și dedicăm acest album. L-am cunoscut acum 10 ani când a venit în zonă iar eu lucram ca promoter, iar relația pe care am format-o cu el și cu trupa sa a fost una cu adevărat specială.

Deci el aș spune că e cea mai mare influență pe care am avut-o.

Cum a arătat călătoria te prin muzică, până la punctul la care să compui și să publici propriile tale piese?

Cu suișuri și coborâșuri. Am lucrat în industria muzicală mulți ani, în Islanda, dar în alte „departamente”. Într-un fel, toată lumea aici se ocupă de muzică. Suntem doar aproximativ 350 de mii, dar pare că 300 de mii au de a face cu muzica.

Probabil are legătură cu încercarea fiecăruia de a găsi un remediu care să te scoată din depresia provocată de vreme, în special de lungul sezon de iarnă pe care-l avem. Așa că arta ne ajută să ne hrănim spiritul. Am urcat prima oară pe scenă la 4-5 ani.

De atunci, mereu am știut că vreau să fiu muzician. În copilărie și adolescență am studiat diferite instrumente, am pornit „trupe de garaj”, am cântat. Apoi, am început să-mi pierd speranța în multe lucruri, inclusiv în muzica pe care știam că vreau să o fac. N-am mai crezut că cineva ar vrea să audă ce am eu de spus în domeniul ăsta. N-am mai crezut că sunt bun pentru așa ceva.

Când și de ce se întâmpla asta?

Am suferit de depresie și anxietate aproape de când mă știu. Așa că, în adolescență am început să chestionez orice în viața mea.

Probabil pe la 17-18 ani am lăsat totul balta. Mi-am pus chitara înapoi în carcasă și acolo am lăsat-o pentru cel puțin 2-3 ani. Însă am continuat să scriu, ceea ce m-a făcut să merg și să studiez creative writing. Scriam povești și poezii din nevoia de a-mi folosi creativitatea. Abia pe la 20 și ceva de ani am început încetișor să mă reapuc.

A fost ca atunci când pierzi un prieten și la un punct încerci să vă reconectați. O lungă perioadă n-am arătat ce compun decât oamenilor foarte apropiați, din lipsa de încredere în mine și din frica față de critică. Însă faptul că lor le-a plăcut și că m-au încurajat să merg mai departe, m-a împins să înving acea limită pe care singur o puneam între mine și tot ceea ce doream să mi se întâmple.

DANÍEL HJÁLMTÝSSON
foto © Tryggvi Már

A fost lipsa încrederii în tine cel mai mare inamic pe care l-ai avut în carieră?

Poate. Ce știu sigur e că azi nu mai e. Dar mereu mă gândesc cu regret că n-am folosit tot timpul ăla pentru a scoate, nu știu, poate încă șase albume. Că am folosit timpul acela în diferite alte scopuri, în să-l folosesc la ce îmi doream cu adevărat să fac cu viața mea.

Și ce s-a schimbat între timp? Care a fost pasul care te-a făcut să nu îți mai pui singur piedici?

Câțiva prieteni care lucrează aici în industria muzicală și pe care îi apreciam foarte tare. Eu lucram într-un club, în zona lor, și am apucat să petrec mai mult timp cu ei,  iar ei au reușit să vadă o parte din muzica mea și m-au împins de la spate să fac acel pas fără să mă mai preocupe ce cred alții. M-au invitat să cânt în deschiderea show-urilor lor. Ca un experiment. Vii, cânți un setlist micuț, vedem ce se întâmplă și în funcție de asta, vedem pe mai departe.

Ce a mai ajutat a fost să renunț definitiv la alcool. Îl foloseam ca pe un soi de medicament care să-mi alunge anxietatea. Asta duce la un blocaj în care nu mai reușești să-ți dai seama nici măcar ce vrei să faci cu viața ta. Și am reușit, din fericire, să zic „stop” pe cont propriu. Am ales să nu merg într-un centru de dezintoxicare pentru că știam că sunt suficient de determinat încât să reușesc singur să mă pun pe picioare.

Însă în primele luni a trebui să-mi înfrunt de unul singur sentimentele nediluate. Nu ieșeam în oraș și evitam să mă văd cu lumea pentru a nu fi tentat să pun din nou mâna pe un pahar. Așa am scris mare parte din acest album, înfruntând niște demoni vechi care erau în interiorul meu și fiind foarte autobiografic în versuri.

DANÍEL HJÁLMTÝSSON
Artwork by Villi Jóns

Să înțeleg că de asta albumul se numește Labyrinthia. O metaforă pentru tot ce se întâmpla în interiorul tău.

Da, exact. Am început să mă gândesc la locul în care locuiam în timpul pandemiei, atunci când am lucrat masiv la acest disc. Locuiam în estul Islandei. Un loc micuț, înconjurat de natură, cu magazine de muzică simpatice, care pur și simplu te inspirau.

La un moment dat, m-am mutat de acolo undeva între munți și a început să îmi circule în minte ideea de a fi într-un labirint și încercarea mea de a scăpa din el. Albumul n-a pornit ca unul de concept. Abia când am început să punem toate piesele împreună am simțit că totul capătă un sens.

Cât ți-a luat să scrii tot materialul?

Aproximativ 3-4 ani. Piesele au început să vină după ce am renunțat la alcool. De asta, din proprie experiență le spun oamenilor care au impresia că dacă se tem că-și vor pierde creativitatea în lipsa substanțelor, ea vine de fapt abia când ești lucid. Cel puțin pentru mine așa au funcționat lucrurile.

Au existat lucruri în interiorul meu pe care nu le-am putut înfrunta în adevăratul sens al cuvântului decât în momentul în care am fost complet în controlul corpului și minții mele. Și abia aștept să lucrez în stilul ăsta și la următorul album. Sunt genul de om care caută mereu să se îmbunătățească pe sine și munca sa.

Nu vreau să mă apuc să scriu mai multe cântece doar ca să am o listă mai lungă pe Spotify.

Ai început deja lucrul pentru următorul?

Da, dar suntem încă la stadiul de brainstorming, idei și schițe pentru cântece.

E felul în care lucrăm noi. Basistul și toboșarul meu au o contribuție enormă pentru ce se aude pe albumul final. Scriu și aranjează piesele alături de mine.

Ai spus că alcoolul obișnuia să fie medicamentul sentimentelor tale negative. A înlocuit muzica, între timp, alcoolul?

Da, și ea a fost mereu așa. Doar că acum sunt mult mai conștient de asta.

Mereu m-am luptat cu propriile trăiri. Oricât de clișeic ar suna asta… „muzicianul deprimat”. Muzica a fost mereu un prieten și un salvator pentru mine. Indiferent de ce am experimentat, a fost acolo în căști, pe scenă, în orice moment al existenței. Cu toate astea, alcoolul reușea să încețoșeze emoțiile respective. Și credeam că asta mi-ar putea face bine.

Mulți artiști trec prin faza asta boemă și au impresia că așa vei reuși să scrii cele mai expresive opere ale tale, ca un Bukovski al muzicii. Și făceam muzică. Dar era proastă. Nu avea pic de adevăr, de emoție, sau de libertate. Acum, în locul sticlei, ies și grădinăresc, repar câte ceva la mașină, încerc să mă reconecteze la natură.

Natura pare să fie o inspirație mare în muzica ta și chiar și în artworkul albumului.

Da, ce vezi acolo e de fapt chiar imaginea munților lângă care locuiam în timpul în care lucram la album. Aproape doi ani a durat să fie gata acest desen.

Ce ai simțit când ai pus mâna prima oară pe propriul tău disc de vinil care-ți poartă semnătura?

E un sentiment foarte bun. Îți dă o satisfacție foarte mare. Dar eu sunt genul care nu se satură ușor, așa că imediat mi-am dorit să mai fac unul.

DANÍEL HJÁLMTÝSSON

foto © Jónatan Leó

Ai amânat extrem de mult timp să faci pasul ăsta pentru că ți-a fost frică de ce vor crede și spune oamenii. Acum că l-ai făcut, care a fost răspunsul oamenilor?

În momentul ăsta nici nu-mi mai dau seama de ce îmi era mai teamă.

De părerea lor sau în sine de ideea de a mă deschide față de ei, din frica de a nu fi rănit. Îmi place să cred că sunt cât se poate de onest prin muzica mea și că acum granițele mele muzicale îi întâmpină cu brațele deschide pe toți cei care vor să intre în universul meu sonor. Până acum, pare că mulți rezonează cu muzica și se conectează cu ce am de spus, în ciuda a ceea ce discutam la început legat de ce tip de muzică e. Cumva nici nu mai contează. E pur și simplu muzică. E creativă, expresivă, terapeutică și rock n roll. Pare dark, deși nu aia e esența ei.

Trăim timpuri în care oamenii se concentrează pe a compune muzică artificială și superficială de TikTok. Simt că am pierdut noțiunea de a crea muzică care să fie pur și simplu onestă. Care nu e neapărat dark, ci care pur și simplu îți exprimă fără niciun soi de filtru creativitatea și sentimentele. Pot totuși să înțeleg de ce unii o găsesc depresivă și tristă. În timp ce alții o găsesc a fi frumoasă. Alții entuziasmantă prin faptul că e diferită.

Și diferită chiar cred că e. Poți asculta multe trupe care își fac acum debutul și toate sună la fel. Și mă bucură să pot face muzică care se simte reală pentru mine și cu care cineva, la rândul lui, să poată rezona. Ceea ce văd că se întâmplă.

Asta în cazul în care cred că noi, în nișa noastră, ne găsim mult mai greu publicul decât muzica pop, care e mult mai pretabilă pentru un public generalist și unde oamenii sunt mult mai înclinați către consum.

Iar arta nu e despre a fii fericit în fiecare secundă a vieții. Arta e despre a avea o metodă de a-ți exprima emoțiile într-un mod mai sănătos decât prin a te distruge cu droguri și alcool.

DANÍEL HJÁLMTÝSSON

Ce plănuiești pentru cele trei concerte pe care urmează să le susții în România?

Să ne distrăm! Vom cânta multe dintre piesele de pe album, alături de niște piese mai vechi și de câteva surprize speciale. Vom da tot ce avem noi mai bun și vom vedea ce iese. Pentru că, fiind prima oară, nu știm la ce să ne așteptăm din partea publicului român.

E foarte entuziasmant, însă e greu când nu știi la ce să te aștepți. Pentru asta e o singură soluție: să încerci, la fiecare concert, ca acea seară să fie cea mai bună prestație pe care o vei oferi în viața ta.

Abia aștept să întâlnesc publicul român și să încercăm să ne conectam reciproc. Pentru că muzica noastră, din câte ai ascultat, e extrem de intimă și personală încât e ceva ce poate funcționa doar când simți că oamenii sunt acolo alături de tine, la nivel energetic. Sper că vor fi trei concerte pe cinste, pentru toată lumea.

Interviu de EUSEBIU TUDOROIU | Muzica  | Evenimente

Citește aici mai multe Articole din MUZICĂ – INTERVIURI.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută