Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/06/2023
Viața Orașului / CityZen

”Grevă generală” de Adela Dinu

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii ”Grevă generală” de Adela Dinu Share ”Grevă generală” de Adela Dinu


“Grevă” e cel mai recent cuvânt exploziv din imaginarul nostru colectiv. Ne-au dezbinat, pe rând, pandemia, apoi războiul din Ucraina, acum greva a împărțit societatea în două tabere- fiecare cu dreptatea ei, cu conjecturile ei, cu dușmanii ei. Între cele două tabere nu există comunicare. Nici nu poate exista un dialog autentic atunci când toți strigăm. În momentul deja inactual în care scriu aceste rânduri nu s-a ajuns la un armistițiu, lupta continuă, amenințările plutesc în aer: mediile vor fi încheiate de directori, examenele vor fi echivalate ca în pandemie, nu vom fi plătiți pentru cele trei săptămâni de grevă, vom distruge viitorul copiilor ș.a.

Nu știu cum se va termina bătălia, dacă se va rezolva ceva. În cel mai rău caz, vom fi mințiți ca și până acum, vom fi îmbunați cu câteva sute de lei, iar învățământul va rămâne cenușăreasa bugetului țării cu alocări sub 2% din PIB- cele mai mici din Uniunea Europeană. În cel mai bun caz, oamenii (inclusiv politicienii) ne vor înțelege revolta legitimă și vor înceta să ne ignore, să ne vorbească de sus, să ne muștruluiască patern, să ne trimită la catedră. Cred că acesta din urmă este cel mai bun scenariu posibil. Greva nu va rezolva, peste noapte, toate problemele sistemice din învățământul românesc. Ea poate să facă altceva însă: poate să tragă semnalul de alarmă care să-i zguduie zdravăn pe cei care ne conduc. Poate să ne facă vizibili.

Învățământul nu poate fi reformat fără o alocare bugetară cel puțin decentă, dar chestiunea demnității noastre de profesori nu ține numai de politicieni. Suntem toți în aceeași barcă. Ar trebui să ne privim cu mai puțină suspiciune și să vâslim în aceeași direcție, altfel suntem în pericol de naufragiu.

O Românie educată începe cu o educație finanțată.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută