YAYOI KUSAMA | O poveste despre puncte, lumini și infinit
Considerată astăzi atât cea mai bine vândută artistă din lume, cât și cea mai recognoscibilă datorită stilului personal, marcat prin iconica perucă roșie și prin vestimentația care include întotdeauna bulinele sale legendare, artista japoneză Yayoi Kusama captivează lumea artei moderne de decenii.
Dorința de a evada din realitate prin intermediul artei
După ce s-a născut în anul 1929, într-o familie conservatoare japoneză, în care a crescut alături de patru frați (simțindu-se izolată și neglijată), dorința de a evada din realitate prin intermediul artei a funcționat ca un mecanism de apărare împotriva mediului tensionat în care trăia, singurătatea ei fiind cauzată de o tulburare obsesiv-compulsivă a mamei, care a dus la o educație strictă, și de abuzul emoțional suferit din partea tatălui, pe care l-a descris în multiple interviuri ca fiind violent și lipsit de compasiune.
Prin urmare, alături de greutățile trăite, pentru ea, copilăria a reprezentat și o perioadă în care și-a descoperit dragostea pentru creație, începând de mică să picteze pe pereții casei și să facă sculpturi din pământ și lut utilizând materiale din jurul său.
Totul s-a schimbat, însă, la vârsta de 10 ani, când, în urma unor evenimente traumatice cauzate de părinți (în special de infidelitatea tatălui), Kusama a început să aibă halucinații, care au devenit, pe întreg parcursul vieții, o sursă constantă de frică și anxietate, artista văzând în jurul ei modelele și bulinele devenite, mai târziu, ca formă de terapie, elemente de bază ale lucrărilor sale, pânza fiind singurul spațiu unde le poate controla.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la doar 12 ani, ea a fost obligată să lucreze alături de multe alte femei japoneze într-o fabrică unde s-a îmbolnăvit de pneumonie, din cauza condițiilor de lucru precare.
Aici este locul în care și-a început obsesia pentru textile și modele repetitive, care a fost însoțită de o frică față de culoarea albă, pe care o asocia cu mediul steril al fabricii (informație pe care astăzi o putem lega de puternicele culori folosite în lucrările sale).
Văzând cum oamenii își duc zilnic existența într-un univers plictisitor și niciodată schimbat, ea a început să își dorească să creeze opere care să inspire un sentiment de uimire și admirație în privitori, contestând astfel monotonia și durerea specifice realității.
Chiar dacă părinții nu voiau să devină artistă, ajungând chiar să îi ardă lucrările, pentru că, în acea perioadă, pictura nu era considerată o opțiune viabilă pentru o femeie, Kusama, care nu putea trăi fără artă, a decis să își prezinte creațiile, în secret, la diferite expoziții din Japonia.
Dorindu-și să ajungă într-un spațiu în care se poate exprima liber, ea începe să trimită scrisori artistelor newyorkeze, mutându-se, în 1958, în Statele Unite (într-o perioadă în care lumea artei era dominată de expresionismul abstract), unde prezintă primele variante ale instalațiilor Infinity, urmate de faimoasele sculpturi inspirate din obiecte de zi cu zi, pe care le-a numit Phalluses, și de bilele metalice tip oglindă (parte din proiectul Narcissus Garden), afișate pentru prima dată la un festival de artă din Veneția.
În anul 1974, după ce s-a întors în Japonia din cauza prejudecăților și discriminării cu care s-a confruntat în New York, suferind de o puternică depresie, artista a încercat să se sinucidă, ajungând într-un centru (în care locuiește și în prezent) unde a putut să folosească, din nou, arta ca terapie:
„Pictura mă ajută să îndepărtez gândurile despre propria mea moarte. Aceasta este puterea artei.”
M+ Museum, din Hong Kong | Yayoi Kusama: 1945 to Now
Pentru a celebra puternica influență pe care Yayoi Kusama o are asupra universului creativ, M+ Museum, din Hong Kong, găzduiește, până pe 14 mai, cea mai mare retrospectivă a artistei din afara Japoniei, Yayoi Kusama: 1945 to Now, unde vizitatorilor li se prezintă peste 200 de lucrări, împărțite în șase spații dedicate diferitelor momente din viața ei, alături de cele mai noi creații realizate, precum Pumpkin, două sculpturi uriașe, cu unul dintre cele mai cunoscute motive ale lui Kusama, dovlecii galbeni cu model punctat negru (care apar și în colaborarea dintre artistă și casa de modă Louis Vuitton de anul acesta), Death of Nerves, o instalație pe scară largă dedicată infinitului și morții, și Dots Obsession: Aspiring to Haven’s Love, un mediu imersiv în care iconicele buline și oglinzi prind viață, oferind privitorilor o nouă percepție asupra realității.

David Zwirner Gallery, din New York | Infinity Mirror Rooms & Manchester, You, Me and the Balloons la Factory International Manchester
Lucrările vor putea fi văzute, în luna mai, și la David Zwirner Gallery, din New York, unde va fi prezentată o nouă instalație din seria Infinity Mirror Rooms, în timp ce, începând cu 30 iunie, în cadrul spațiului Factory International se va deschide cel mai mare mediu imersiv realizat vreodată la Manchester, You, Me and the Balloons, prin care se vor sărbători trei decenii de lucrări gonflabile ale artistei (păpuși, peisaje, obiecte), cu exponate ce vor avea peste 10 metri înălțime.
Combinând tehnici tradiționale japoneze cu forme moderne de artă și tehnologii de ultimă generație, proiectele semnate de Kusama au fascinat privitorii din întreaga lume, reprezentând o explorare continuă a universului său interior (de care nu o putem despărți) și a realității din jurul nostru:

„Viața mea este o bulină pierdută printre mii de alte buline, iar arta mea a fost creată pentru a schimba percepția oamenilor.”
Text de Claudia Aldea | Art Expo | Opinii
Foto: foto © Dazed/ Hirshhorn Museum