Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/05/2023
Muzică

EXCLUSIV | Interviu cu TIM STAFFELL: ,,Ușa celor de la Queen este puțin crăpată, suficient încât să-mi pot strecura și eu muzica…”

Alex Mușat De Alex Mușat
Comentarii EXCLUSIV | Interviu cu TIM STAFFELL:  ,,Ușa celor de la Queen este puțin crăpată, suficient încât să-mi pot strecura și eu muzica…” Share EXCLUSIV | Interviu cu TIM STAFFELL:  ,,Ușa celor de la Queen este puțin crăpată, suficient încât să-mi pot strecura și eu muzica…”


EXCLUSIV | Interviu cu TIM STAFFELL:  ,,Ușa celor de la Queen este puțin crăpată, suficient încât să-mi pot strecura și eu muzica…”

Efectul fluturelui, termen inventat de meteorologul Edward Lorenz în anii ’60 și popularizat ulterior de filme blockbuster ale Hollywood-ului, sugerează faptul că orice incident minor poate avea un impact major asupra viitorului.

Decizia tânărului solist Tim Staffell de a părăsi trupa londoneză Smile în 1970 nu ar fi trebuit să schimbe milioane de destine și nici să altereze cursul muzicii din cea de-a doua jumătate a secolului XX, dar cum fluturele deja își începuse zborul, istoria avea să fie scrisă în acorduri de chitară și ritmuri de tobă, proaspăt renăscute din cenușa fostului Smile.

Timp de doi ani, membrii Smile (Tim Staffell, Brian May și Roger Taylor) cântă neîntrerupt în cluburile londoneze, fără însă a se bucura de un succes masiv. Format în 1968, grupul înregistrase câteva piese în studio, iar activitatea le era atent ,,monitorizată” de fanul Farrokh Bulsara, student la Ealing Art College, cunoscut al lui Staffell și prieten al lui Roger.

Plecarea lui Staffell din 1970 avea să schimbe cursul istoriei, May și Taylor acceptându-l pe Farrokh în rolul de solist vocal, acesta metamorfozându-se în Freddie Mercury și schimbând imediat numele trupei în Queen. Am putea, deci, să spunem că ziua în care Staffell a părăsit Smile a fost momentul ce a aprins flacăra Queen, Brian și Roger fiind pe punctul de a renunța la carierele lor muzicale.

Staffell, astăzi în vârstă de 75 de ani, locuiește în Marea Britanie și îsi pregătește lansarea celui de-al treilea material discografic, Wayward Child.

După plecarea din Smile, Tim a devenit frontman-ul trupei de rock progresiv Morgan, a lansat multiple albume solo, și și-a construit o carieră prolifică de designer și ilustrator, revenind în studio alături de Brian May și Roger Taylor în 2018 pentru reînregistrarea piesei Smile, Doin’ Alright.

Tim Staffell
Wayward Child, cel de-al treilea album Tim Staffell, disponibil începând cu data de 16 iunie 2023.

Tim, noul album e plin de cântece care îți rămân în minte. Chiar zilele trecute mergeam pe stradă și m-am trezit fredonând linia melodică a strofei de pe The Sinner: ,,…take me through until that terminal gate!”

Mulțumesc, ești foarte drăguț! Sunt sigur că mulți compozitori vor fi de acord cu ceea ce zic acum, dar cred că procesul de creație variază între ,,nașteri” dificile și spontaneitate ușoară, instantă. The Sinner face parte din categoria acelor creații spontane care apar relativ simplu și ușor.

Cred că asta s-a întâmplat și din cauza faptului că motivul principal, format din patru acorduri simple, folosite de un milion de ori, este unul cu potențial.

Așa s-a născut și cântecul, din acea progresie de acorduri și melodii. Nu zic că este o progresie inovatoare, dar cred că a funcționat foarte bine în situația de față.

Wayward Child reprezintă cel de-al treilea album al carierei tale. Cum vede un muzician in vârstă de 75 de ani crearea unui nou material discografic de la zero?

Albumul reprezintă o schimbare de paradigmă față de materialele mele precedente, și nu mă refer aici la calitatea pieselor, ci mai degrabă, cred că sunt mult mai capabil să fac muzica să pară mai serioasă.

Albumele mele precedente, aMIGO și Two Late, au fost înregistrate și produse într-un fel mai modest, în mare parte din cauza resurselor de care dispuneam.

Filmul Bohemian Rhapsody a crescut mult calitatea, și acum simt că îmi permit că pot să fac orice vreau, fără a fi acuzat că încerc să profit de gloria trecutului, deși nu am cum să scap complet de asta… Mă simt mult mai ,,legitim”, dacă înțelegi ce spun.

Cele trei single-uri lansate până acum mi-au dat impresia unor creații autobiografice…

Oh, absolut! Nu vreau să pară că nu port respect celorlalți cantautori, dar mereu mi s-a părut ciudată ideea de a scrie versuri bazate pe relațiile personale.

Pe de-o parte, dacă faci referire directă la anumite persoane, acestea s-ar putea simți ofensate, așa că mereu m-am ferit de cântece care au ca inspirație întâmplările personale.

Însă, cu câteva excepții, primele mele două albume prezintă povești abstracte și într-adevăr, și Wayward Child are vreo 2-3 cântece inspirate din experiențe personale.

Ce te inspiră când compui?

Vorbeai la început de Brexit și COVID… Trăim cu toții o experiență comună: omul de pe stradă observă multe absurdități create de cei din poziții de putere, așa că eu tind să compun cântece care fac referire la aceste lucruri.

În perioada când cântam cu Morgan [trupă de rock progresiv a anilor ’70] oamenii mă acuzau că sunt pretențios, dar aceștia uită că rockul progresiv este un gen de sine stătător, ce are propriile reguli: reguli pentru scris versuri, reguli pentru compus solo-uri, tot felul de lucruri de genul asta. Mă simțeam privilegiat în Morgan pentru că aveam rolul de libretist, așa că trebuia să fiu coerent!

Încă încerc să fac asta, dar e mult mai simplu acum. Vorbele tale foarte frumoase despre The Sinner îmi spun că am reușit să creez cântece care îți rămân în cap. Dacă asta a funcționat, atunci mi-am atins scopul!

Cu siguranță a funcționat! De fapt, ascultând Morgan, mă gândeam la cât de greu era pentru tine să scrii versuri pentru o muzică atât de complexă…

Cred că ăsta a fost cel mai bun atrenament pe care l-aș fi putut avea vreodată! Dacă creez o juxtapunere între o progresie de acorduri și o melodie, pot să îi ascult accentele și să aleg o combinație de cuvinte care imită acele accente.

Așa cum ai spus mai devreme: ,,…the preacher told me I should trust in fate / Take me through until that terminal gate” – accentele cuvintelor ,,terminal gate” imita accentele liniei melodice, iar eu asta caut tot timpul. Dacă nu faci acest lucru, versurile pot suna bizar.

În Morgan existau mereu schimbări ciudate de măsură pe care trebuia să le umplu cu versuri.: ,,The blind-owl politician with his celebrated smile / Of piano keyboard ivory with each key neatly filed!”. Înțelegi ce spun? Iartă-mă, am început să cânt…

… nu, nu! Cântă tot cântecul dacă vrei!

Aș putea să îmi aduc aminte toate versurile, deși nu prea am fost de-atunci într-o situație în care să fiu nevoit să fac asta. Totuși, lucrurile rămân! Memoria mea pentru melodie și versuri o depășește cu mult pe cea pentru lucruri abstracte și informații.

De fapt, există un cântec pe primul album Morgan, Nova Solis, care se numește Alone, și ieri mă gândeam: dacă ar fi să includ piesa asta într-un concert acustic de-al meu, mi-aș mai aminti versurile?!

Am fost uimit să aflu că am ținut minte fiecare vers!

Acum că ai lansat aceste trei noi single-uri, ai planuri să realizezi un turneu?

Totul se rezumă la resurse… În cadrul albumului How High am colaborat cu unul dintre bunii mei prieteni din școală, Paul Stewart, coleg de școală și cu Brian May.

Pe atunci aveam o mică trupă cu care concertam în jurul Londrei și deși cântam și piese proprii, trebuia să includem și standarde de blues în concerte, pentru că Anglia are această tradiție a blues-ului.

Problema este că trebuie să separ asta de identitatea mea de cantautor, pentru că nu mai cânt aceleași piese, ci acum realizez concerte în care îmi cânt propriile melodii și adaug discuții anecdotice despre vremurile de demult. Observ că oamenilor le place asta. Am discutat și despre o lansare a albumului în Barcelona, dar așa cum am mai spus, totul se rezumă la resurse.

În fine, mi-aș dori mult să fac aceste lucruri, asta dacă…

…dacă genunchiul nu-ți mai face probleme!

Am un genunchi de metal și îl aștept pe al doilea! Mă simt, însă, destul de plin de energie pentru cineva la 75 de ani.

Simt că e posibil să realizez tot ce mi-am propus, dar cred că aș avea nevoie și de sponsorizări, căci nu am posibilitatea să finanțez singur un turneu.

Tim Staffell

Cât tot ai vorbit despre Barcelona, de ce ai ales Spania pentru a înregistrările albumului, și nu Londra?

Așa cum probabil știi, fiul meu, Andrew, este percuționistul meu și trăiește în Barcelona de 15 ani. În timpul pandemiei, am început să creez niște demo-uri, pentru că îi spusesem deja lui Andrew că îmi doresc să înregistrez un al treilea album, în Marea Britanie. Pandemia a schimbat, însă, totul.

Terminasem vreo 12 cântece în Logic [program de editare audio], nu erau grozave, dar acum că mă gândesc, poate că n-ar fi rău să le lansez la un moment pe post de bonusuri la album. În fine, scrisesem tobele în Logic, le-am trimis lui Andrew în Barcelona, el a înregistrat tobe reale, eu am mai adăugat niște voci, am mixat cântecele, le-am trimis la Barcelona, iar Andrew a mers cu ele la studio. Cei de la studio au fost încântați, mai ales că aveau resurse de a lucra oldschool

A fost o experiență extraordinară! Am scos mixerul audio din camera de control, l-am adus în studio, am luat și inginerul de sunet cu noi, toată lumea era pe poziții, iar producătorul ,,dirija” trupa de la chitara electrică. Formația a tras fiecare piesa de vreo 10-12 ori, eu am înregistrat vocea și cam asta a fost rezultatul final.

Un proces fascinant! Eu eram obișnuit să înregistrez voci energice, însă producătorul mi-a spus ,,cântă mai relaxat”. ,,Ești sigur?”, l-am întrebat. ,,Da, vocea ta poate face asta”, mi-a răspuns.

Am făcut asta și cred că acest fapt oferă cântecelor o sensibilitate pe care nu cred că aș fi obținut-o altfel. 

Albumul sună grozav! Chiar zilele trecute am arătat The Sinner unui inginer de sunet și i-am zis că așa aș vrea să sune și viitorul album pe care voi avea ocazia să-l înregistrez…

Wow, este grozav că spui asta. Există o groază de muzică soul contemporană pe care o ascult, și cred că de multe ori, tobele sunt incredibil de ,,moarte”.

Mereu mă întreb ,,de ce ai făcut asta, de ce ai pus microfoanele la tobe în așa fel?!”. Tobele au nevoie de viață! Adaugă niște reverb, dă-le niste viață, scoate păturile din toba mare! 

Tim, muzica ta este cât se poate de eclectică. Ai început cu blues în Smile, ai ajuns la rock progresiv în Morgan, iar acum, piesele noi parcă sună puțin a Steely Dan…

E adevărat ce spui. Ce auzi tu este un mix eclectic al tuturor lucrurilor pe care le-am iubit. Nu încerc dinadins să imit anumite sonorități, dar asta este ceva ce se întâmplă la un nivel visceral.

Adică da, sigur, la fel ca și tine, aș fi arătat un album unui producător și i-aș fi zis ,,uite, ascultă asta, putem să obținem sonoritatea asta?”.

Acum câteva zile cineva mi-a spus cineva că o anumită progresie de acorduri sună precum Steely Dan. Reacția mea imediata a fost ,,serios?! Care?! Arată-mi!”. Nu a putut să-mi spună cu exactitate despre ce progresie era vorba, însă mi-a zis că piesa avea acea esență a celor de la Steely Dan. Eu sunt flatat de asta, mai ales că eu nu am fost vreun mare fan al lor. 

Am realizat cât de grozavi sunt abia în 1998, când lucram în Lisabona. Închiriasem un Renault Clio cu care mă plimbam prin oraș și nu aveam nicio muzică pe care să o ascult în mașină.

Am intrat într-un magazin de discuri și am recunoscut doar trei albume: unul era al lui Paco de Lucia, celălalt al lui Patty Lovelace, o grozavă cântăreață americană de country, și al treilea era The Best of Steely Dan Remastered.

Le-am cumpărat pe toate trei, însă n-am scos Steely Dan din casetofonul mașinii nici măcar după o săptămână! Atunci am fost introdus în lumea unor cântece de care auzisem doar în mod superficial și am început să văd felul în care sunt construite și cât de frumoase sunt.

La 30 de ani după Smile, am descoperit Steely Dan! Doamne, câți ani aveam? 1998… 50 de ani! Aveam 50 de ani!

Tim Staffell
De la stânga la dreapta: Roger Taylor, Brian May, Tim Staffell, Londra, 1968.

Tim, ți-ai dorit vreodată să te îndepărtezi de entitatea Queen și dacă da, cât de greu ți-a fost?

Asta este o întrebare foarte importantă. Inițial, mi-am spus că acest fapt o să fie un impediment, pentru că nu cânt aceeași muzică, nu sunt un performer teatral precum Freddie sau Queen, sunt un simplu cantautor.

Deși m-am gândit că această conexiune o să îmi fie de folos din punct de vedere al marketing-ului, mereu m-a îngrijorat faptul că întrebările fanilor se repetau constant, toate având  legătură cu ceea ce se petrecea pe vremuri.

Simțeam că asta mă ținea pe loc, pentru că undeva acolo, o mică parte din mine spunea ,,bine, bine, bine, înțeleg, dar putem să vorbim acum și despre piesele mele?!”. 

Cu toate acestea, trebuie să recunosc că includerea mea în film m-a onorat și am început să îmi formez un nou respect pentru fani. Ce mi se întâmplă în ultima perioadă legat de Queen… cred că am devenit mult mai onorat.

În trecut, simțeam că această conexiune este și vă rămâne un obstacol, însă acum cred că este parte din ADN-ul meu, deci n-am de cât să mă obișnuiesc cu asta!

Tim Staffell
Tim Staffell & Freddie Mercury (dreapta), Londra, 1969

La urma urmei, și mie mi-ar fi fost foarte greu să-ți descopăr muzica, dacă nu te-aș fi cunoscut prin intermediul Queen. Numele tău este în cărțile de istorie, lucru cu care nu mulți muzicieni se pot lăuda…

Ai dreptate. Am citit că pe Spotify sunt urcate 100,000 de cântece în fiecare zi!

Sunt atât de mulți muzicieni care încearcă să facă asta, încât nu-mi rămâne decât să le mulțumesc lui Brian, Roger și Jim Beach și să fiu recunoscător pentru faptul că mi-au ținut ușa deschisă.

Ușa este puțin crăpată, suficient încât să-mi pot strecura și eu muzica…

Interviu de ALEX MUŞAT | Muzică | Interviuri

Urmărește întregul interviu cu Tim aici:

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută