În dialog cu RADU OSACIUC (Dimitri’s Bats)
Legenda spune că Radu Osaciuc avea o rudă ceva mai îndepărtată pe nume Dumitru. Plecat pentru totdeauna la un duel cu liliecii săi, înainte de a părăsi acest tărâm, Dumitru a lăsat scris ca stră stră stră stră nepotul său să se adune cu alți oameni talentați și să cutreiere lumea pentru a cânta.
Așa s-a format Dimitri’s Bats, trupă indie, alternative, pop spontan, aș spune eu, de pe meleagurile noastre, dar cu iz de pământuri străine.
Cu ocazia lansării noului lor EP jucăuș, Monobloc, am stat de vorbă cu Radu, vocalist și compozitor principal al trupei, despre perseverență când vine vorba de a face ceva în care să crezi, despre chimia necesară unei trupe, despre cum se nasc piesele Dimitri’s Bats, videoclipuri colorate, consumerism și planuri de viitor.
Dar mai întâi de toate, vă spun că Dimitri’s Bats înseamnă: Radu Osaciuc (voce), Ana-Maria Wolf (bass), Marius Acsintoaie (chitară), Andrei Drăgușanu (chitară) și Andrei Costache (tobe).
Radu, când și de ce să dea lumea play la o piesă Dimitri’s Bats?
Piesele noastre nu sunt la fel, dar avem piese pentru toate mood-urile. De pe ultimul EP, cel puțin, ai Heavy, care nu mi se pare o piesă bună de făcut sport pe ea, dar e o piesă bună de mers spre casă sau de reflectare asupra relațiilor.
După aceea, ai Timeout, care e o piesă bună să faci sport pe ea. Cred că lumea ar trebui să asculte Dimitri’s Bats – sau ce muzică ascultă în general, dar acum vorbim de Dimitri’s – când simte că i se potrivește. Nu am avut niciodată în minte ideea asta.
Mi se pare că Drake a zis asta, la un moment dat, că atunci când intră în studio, face muzică gândindu-se că el conduce o mașină noaptea. Probabil, pe unele chestii specifice, pot să zic uite, asta e bună de dansat, asta e bună de stat cumințel.
Oricum, nici pe Drake nu-l cred…
Da, dar asta zice, că el așa testează dacă piesa e bună, dacă e potrivită pentru momentele când conduci seara.
Piesele sunt dedicate unor stări diferite, dar cumva totul se înglobează sub denumirea de indie cu influențe elctro-pop?
Da, ceva de genul…
Poți adăuga acestui stil și un adjectiv pe care în mod normal nu l-ai asocia cu muzica?
Cred că ar fi dancy, hyper și melancolic. E funny că atunci când îți urci piesele la agregatori, au niște chestii pe care să le bifezi: sex music, happy moods… și mereu când urc o piesă stau și îmi bat capul, oare asta ce e?
Revenind la prima întrebare, nu ai spus de ce să dea lumea play.
Pentru că e marfă 🙂 Adică, eu sunt ăla care își ascultă muzica, e weird la petreceri când se întâmplă asta, nu o fac niciodată, că intru în pământ de rușine. Dar după ce lucrez la ceva, am pe repeat chestia aia.
Dacă mie nu-mi place, nu pot să am așteptarea ca altcineva să zică că e bună. Eu nu prea cred artiștii care zic că eh, eu nu-mi ascult muzica, that’s bullshit. I love it, d-asta ajunge la oameni și chiar e făcută cu pasiune și interes.
Cine e Dimitri și de ce își petrece timpul cu liliecii?
Una dintre legende este despre verișorul unui străbunic de-al meu, care era la o masă în familie – ei sunt din Ucraina, din lanțul meu de familie sunt ucrainieni -, iar acest Dumitru a venit la masă și toți știau că el are o moară și se plângea foarte des că erau lilieci în moară.
Ăștia făceau mișto de el şi, la un moment dat, el s-a îmbătat, a luat o bâtă, ceva, s-a dus să rezolve liliecii și nu s-a mai întors. De aici a venit mitul lui Dumitru.
Dacă nu mă înșel, tu ai mai activat într-o trupă al cărei stil muzical se apropia de cel pe care îl abordezi acum. Cum ai rămas fidel unui stil de muzică despre care nu știai dacă va fi plăcut sau nu la noi?
Nu știu nici eu cum de am rămas fidel unui stil de muzică. Cred că, pentru că fac muzică dintr-o zonă foarte onestă. Asta îmi place să fac când vine vorba de muzică, nu o gândesc foarte clar în linii de se încadrează în indie pop, în underground, în alternativ, whatever, este pur și simplu chestia că noi ne aflăm aici.
Dacă iei o piesă individuală Dimitri’s Bats, iei Timeout de exemplu și o dai cuiva, o poate băga în altă categorie. Cred că e mai degrabă fix zona asta de indie alternativ care îți oferă libertatea să faci cam ce vrei.
Îți dau un exemplu, că de-a lungul carierei am fost contactat de tot felul de label-uri, nu neapărat cu Dimitri’s, dar era vorba de hai să facem ceva într-o anumită zonă, iar rezistența mea a fost la hai să facem asta, foarte specific, și mi se pare că în zona asta, mai ales când ești independent, ești destul de liber să experimentezi.
Dacă vrei să faci o baladă, faci o baladă, noi dacă vrem să facem o piesă care să fie punkăreală, păi noi scoatem o piesă așa, pentru că așa simțim, cred că ăsta este argumentul pentru care suntem în zona asta de alternativ, indie-pop.
Asta admir și la foarte mulți artiști din afară, spre exemplu, that’s what they do, se duc și se joacă cu stilurile muzicale.
Cred că asta e, libertatea pe care ți-o oferă zona asta, nu e intenționată, bă stăm aici și cântăm numai asta, nu are nicio treabă. Și cu cealaltă trupă la fel, era bă, hai să cântăm. Ce? Ce simțim.
Cred că reinventarea face parte și din munca de artist.
Da, ai nevoie de asta. Eu simt nevoia să văd ce se întâmplă dacă fac și altceva, ideea de challenge yourself, hai mă să fac o piesă dnb. Și e mișto chestia asta, pe mine mă atrage foarte mult.
Cum ați ajuns să fiți Dimitri’s Bats… totuși?
Eu când aveam cealaltă trupă, mi se cam luase într-un fel. O aveam de când aveam 16 ani, trăgeam, dar nu era foarte organizat tot și eu tot produceam și făceam muzică care nu mi se pare că se potrivea.
Acolo era un pic mai rocky treaba și zic hai că mă duc în zone d-astea cu electro prea mult. Și aveam acest bagaj de piese, pe care mă gândeam că o să le scot solo, eram băi, gata, le scot, le pun doar online, cu trupa, îmi fac datoria de a cânta live și să scot asta din mine. Numele îl aveam, eram gen ok, Dimitri’s Bats, știam toată duda.
Între timp, Marius, Bop, chitaristul, el voia să facă o trupă și m-a sunat pe mine și zice băi, ești unul dintre cei mai șmecheri soliști, crezi că ai avea timp de un alt proiect? Și am zis hai să ne vedem să discutăm, dar am pus condiția să nu mai fiu the main composer.
Am încercat cu trupa aia, nu a existat chimie, doar eu cu Marius eram pe felie, s-a dus la vale, eu nu mai voiam să cânt, mi-am dat seama că nu mai voiam nici Sophisticated Lemons, și mi-a venit ideea, băi am piesele astea, l-am cunoscut pe Marius, din Sophisticated Lemons, am rămas în relații foarte bune cu Andrei, care e chitaristul de acum, și le-am propus să facem o trupă.
De acolo l-am găsit pe Andrei Costache, care e la tobă, și tot din trupa cealaltă a venit primul nostru basist, Cristian Drâmbă, care acum nu mai face parte din proiect.
De unde zici că a venit conexiunea dintre voi?
Andrei mă știa, știa care e treaba cu piesele și ce pot să fac și lui îi plăceau, i-au plăcut și lui Marius. Cred că i-a legat treaba asta, am zis bă, io sunt dispus să îmi investesc timpul și să îmi dau interesul pe treaba asta, dacă vă place, marfă, dacă nu vă place, I’ m sorry.
Cred că demo-urile arătate inițial au fost, pe lângă că ne înțelegeam foarte ok, am ieșit la bere, am stat. Într-o trupă, petreci foarte mult timp cu oamenii ăia, e foarte important să te înțelegi cu ei.
Personal, pot fi cei mai șmecheri muzicieni, când cineva vrea să intre în trupă, trebuie să ies, să cunosc omul.
Aș vrea să vorbim și despre ultimul vostru EP, Monobloc. De la ce piesă a plecat, prin ce concept s-a unit?
Prima compusă a fost Love Runs Out, care e compusă de 10 ani cred.
Eu am foarte mult demo-uri și din când în când mai mergem la studio și mai trec prin ele, și a intrat piesa asta, iar ei au fost băi ce-i asta?, eu nu mă gândeam că baladele vor funcționa, mă gândeam că sunt așa…și am am zis hai s-o cântăm live, noi o cântăm cam de când e Dimitri’s . Asta a fost prima, dar nu era în ideea unui concept, lumea ne întreba când o lansăm.
Apoi a fost Get Your Fix și am început să am ideea de a scoate un EP, aveam niște piese noi pe care voiam să le băgăm în momentele live și aveam opțiunea A, în care scoatem single cu single, care mi se pare o idee bună.
Noi de curând ne-am apucat să push ourselves și să ne punem în fața oamenilor, să tratăm un pic mai serior partea asta, am zis hai să scoatem, să fim consistenți. Eu nu eram neapărat pro ideii de a scoate un material mai mare, pentru că mi se pare că dacă nu ai foarte mulți oameni care te ascultă, e mai ușor să te focusezi song by song, dar în același timp, îi dai unui nou ascultător un material de 6 piese și zici uite cam ce facem acuma, pe partea asta de marketing ajută.
Toată ideea EP-ului cred că a plecat de la Get Your Fix, care mi-a dat mie inspirația, ea fiind o piesă despre consumerism și fiind printre primele dăți când am început să scriu altceva înafară de love, fun songs. Get Your Fix a fost prima care a avut un mesaj diferit, e fix ideea de consumerism, că se vinde ideea de dragoste, iar prin dragoste se vinde absolut orice. Vrei să fii fericit cu familia? Bea nu știu ce.
Get Your Fix: reclame, dragoste și consumerism. Ai spune că suntem consumatori superficiali de muzică?
Pe de-o parte da, pe de-o parte nu, depinde. Sunt două tipuri de ascultători: activi și pasivi. Celor activi, nu contează, nu îmi place discuția că aia e muzică bună, aia e muzică proastă. Exact ca orice alt mediu artistc, muzica are… one job: to make you feel, să te facă să dansezi, să zâmbești, să plângi.
Ascultătorilor pasivi nu prea le pasă, ajunge la urechea lor ceva mainstream sau de pe TikTok, și ei știu piesa aia, dar nu leagă niciun fel de atașament emoțional, mai degrabă leagă un trend de o piesă. Acolo mi se pare că este partea superficială a ascultătorilor.
Mie îmi place să merg mai degrabă către publicul care ascultă activ, dar n-ai ce să faci. Dacă ajungi să îți meargă o piesă pe TikTok și să fie un mare trend, cum e Steve Lacie, care a avut piesa aia cu Bad Habit, omul câștigător de Grammy, dar o piesă a ajuns virală, o bucată de 15 secunde a ajuns fucking huge.
Există filmări de la concertele lui, sumt săli pline, oamenii nu știu restul pieselor, dar când intră piesa aia, nu cântă până nu ajung la alea 15 secunde, cred că e o senzație foarte dubioasă.
Cum consumi tu muzica și ce fel de muzică?
E foarte all over the place. Eu, când eram mic, taică-miu îmi punea The Doors, Queen, apoi a schimbat-o pe raggae, aveam niște cover-uri de la Bob Marley, apoi când am auzit originalul nu îl știam, pentru că alea erau cover-uri după piesele lui.
După, pe la 11-12 ani am început să ascult old school hip-hop și am rămas pe asta până pe la 18, ascultând și rock în paralel.
Acum ascult alternative stuff, dar nu e chestia principală, mult pop. În liceu era chestia asta, bă, ăsta nu pare că ascultă muzică cool de care ascult și eu. Dacă îmi trezește ceva, are loc în playlist, nu am un criteriu.
Dar ai un top artist?
Am momente, acum de exemplu îmi place mult albumul nou de la Paramore. Tot turneul nostru am descoperit Tzanca Uraganu, cu Alo, Delta Force, dar asta e ideea, chiar dacă e de fun, it does something to you.
Am avut o perioadă când ascultam numai indie, alternative, fiind o trupă de acest gen, m-am gândit că ar fi bine să învăț, dar cred că, de fapt, te limitează.
Ce e creativitatea pentru tine, o sclipire sau un mușchi care trebuie antrenat?
Ambele. Poate fi și o sclipire, toate piesele de pe EP, le-am compus mai mult din sclipiri, dar trebuie să știi unde să le duci, iar asta vine din experiență, aici vine partea cu exersarea. La Stuck In My Mind de exemplu, aveam un demo și am vrut să-i provoc pe colegii din trupă să compună și ei, pentru că te ajută input-ul din afară. Piesa a ajuns la Andrei, piesa era în variantă acustică, iar el mi-a trimis-o cam cum arată acum, funky, disco.
Niciodată nu m-aș fi gândit la asta. Trebuie să tot încerci să scrii. Nu există un secret, you have to do it, să îți dai provocarea să termini o piesă și apoi îți dai seama că mușchiul devine mai ușor de controlat. Dacă ai face pe o rețetă, riști să îți iasă o piesă sterilă, fără substanță.
Aveți în general niște videoclipuri foarte jucăușe, colorate. Care e elementul pe care îl căutați mereu să îl aveți prezent în clipurile voastre? Sau cum vă gândiți că ați vrea să arate produsul final?
Elementul comun e mai degrabă vibe-ul. La început, aveam un fel de chestie, voiam ca în fiecare clip să se regăsească un element care să dea play la muzică, un casetofon, un jukebox. Asta a fost la primul EP, când ne prezentam și noi mai dark, Dimitri’s Bats această trupă cu poze blurry, apoi am fugit de chestia asta, pentru că mi-am dat seama că bă, nu pot să fiu dark tot timpul, e weird.
Poate la următorul EP o să fim tot așa și o să apărem pe scenă doar în negru. Revenind, de obicei clipurile le fac eu cu Sonia Ciocan, partenera mea, și de obicei stăm, ascultăm piesa, separat, și the best ideas win. Intervine și bugetul, hai să facem un clip cu dinozauri, gata, tati, ne dă cineva 100 de mii de euro. Dar vibe-ul cred că le unește.
Piesa Dimitri’s Bats pe care să dea neapărat oamenii play dacă nu v-au ascultat niciodată.
Prima noastră piesă, Cold, mi se pare că e reprezentativă, You’ve seen us before, but we’re not the same. Dacă vrei să-i arăți cuiva Dimitri’s Bats, care n-are nicio treabă cu zona asta de alternativ și vrei să fii like ah, sunt marfă băieții ăștia, Get Your Fix cred că ar fi.
Toate piesele îmi plac, they are all my babies. Pentru Heavy am primit multe aprecieri. Mi-e greu să aleg una.
Planuri de viitor?
Vom scoate toate piesele ca single, pentru a le da o șansă fiecăreia în parte. Vom continua turneul, încercăm să ne conturăm o comunitate și în afară. Dar cred că cel mai greu e să keep at it. Noi avem câteva luni de când suntem super activi și nu vreau să mai treacă timp fără să lansăm muzică, e mușchiul despre care vorbeam, să știi ce trebuie să faci ca să termini cât mai eficient o piesă.
De exmplu, acum înregistrez direct vocea care vreau să apară în masterul final, pentru că atunci este cel mai bun feeling. La Heavy exact asta e, prima dată când am scos vorbele alea într-un microfon, aia e. Dar da, vrem să keep at it, trebuie să fii acolo, datoria e la noi.
Interviu de ALINA BĂLAN
Foto © Năluca | Andrei Mușat
Citește aici mai multe Articole din MUZICĂ – INTERVIURI.
