PREMIERĂ | „Nelinişte”, de Ivan Vîrîpaev, la Teatrul Odeon
De Ioan Big
„Nelinişte”, de Ivan Vîrîpaev, la Teatrul Odeon
Luna mai aduce o nouă premieră pe scena Teatrului Odeon, piesa Nelinişte, scrisă de dramaturgul polonez de origine rusă Ivan Vîrîpaev, una dintre figurile proeminente ale mişcării New Drama ruse, interzis în prezent în teatrele din ţara natală, din cauza poziţionării sale anti-război.
Familiar cu textele lui Vîrîpaev, întrucât a montat în anii trecuţi UFO la TNB şi Iluzii la Teatrul Naţional din Craiova, Bobi Pricop, unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai tinerei generaţii, este cel care semnează punerea în scenă a aşteptatului spectacol de la Odeon.
„Neliniște este, în primul rând, un spectacol despre relația dintre artă și viață, dintre creație și creator, dintre dragoste, Dumnezeu și toate lucrurile cărora încercăm să le dăm un sens (tocmai prin credință, artă sau dragoste). La fel ca viața, teatrul este & provoacă neliniște; fiecare dintre noi este un ghem de neliniști pe care arta, sub toate formele ei, încearcă – și poate chiar ajută – să (ni) le descâlcească.
Ce m-a interesat la piesa lui Vîrîpaev, dincolo de poezia extraordinară a textului, este faptul că transformă un interviu de PR despre premiile Nobel și o carieră de succes în literatură într-o chestionare a granițelor dintre artist și arta sa, dintre trecutul întunecat al creatorului și lumina pe care creația sa o aduce în lume.
Mi se pare important să deschidem această conversație, mai ales acum, când există atâtea controverse despre viețile personale ale unor artiști canonici — cărora li se contestă poate dreptul de a mai fi considerați astfel, din pricina unor alegeri personale absolut condamnabile.
Așa că Neliniște este și un spectacol despre poveștile pe care ni le fabricăm (despre noi sau despre alții), despre vulnerabilitate și emoție, despre mituri personale și adevăruri alternative.
În plus, mă bucur foarte mult că am șansa de a lucra acest spectacol cu echipa extraordinară de la Odeon și cu doamna Dorina Lazăr, într-un rol absolut fantastic, de o forță și un adevăr scenic copleșitoare.
Recent, am descoperit că ne leagă și o emoție personală – Dorina Lazăr a făcut parte din prima generație de studenți ai Sandei Manu, iar eu – din ultima. Așa că, în acest context, întâlnirea aceasta și neliniștea ei sunt cu atât mai speciale.” – BOBI PRICOP, regizor.
