Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 06/05/2023
Muzică

Interviu cu ZOLTÁN ANDRÁS | Cum se țin sarmalele la rece timp de 30 de ani

Eusebiu Tudoroiu De Eusebiu Tudoroiu
Comentarii Interviu cu ZOLTÁN ANDRÁS | Cum se țin sarmalele la rece timp de 30 de ani Share Interviu cu ZOLTÁN ANDRÁS | Cum se țin sarmalele la rece timp de 30 de ani
Zoltan Andras Sarmalele Reci


ZOLTÁN ANDRÁS | Cum se țin sarmalele la rece timp de 30 de ani

În cele trei decenii de carieră, SARMALELE RECI au abordat în versurile pieselor teme sociale cu care publicul de toate vârstele a rezonat încă de la început, iar muzical, au experimentat melanjuri inedite de rock, jazz, punk, funk și, pe alocuri, chiar folclor… efervescența fiind unul dintre lucrurile care-i definește cel mai bine.

De altfel, în dialogul nostru, ZOLTÁN ANDRÁS a identificat trupa, al cărei membru fondator este, cu noțiunea de „lăutari de oraș”, cei care îi veselesc pe oameni live și care îi scot din cenușiul cotidian.

Florin Dumitrescu, textierul Sarmalelor, alături de Zoltán, de Emil Viciu și colegii lor, au creat în timp hit-uri precum Aurolac, Violeta, Gașca de la bloc, Țara te vrea prost, Ana are mere sau Blonda din blocul meu, ce au ajuns apoi în mintea și sufletul fanilor în timpul a mii de concerte de neuitat.

Zilele acestea, Zoltán Andras, Emil Viciu, Mircea Laszlo Horváth, Ciprian Almășan și Bogdan Valentin Bereucă își vizitează din nou fanii din toată țara, în turneul aniversar Sarmalele Reci – Anul 30, care se întinde până la finalul verii și acoperă aproape 20 de orașe, începând din 12 mai

Zoltan Andras Sarmalele Reci

Zoli, care e secretul de a rămâne mereu fresh, cu sarmalele la rece?

Vezi tu, metafora asta se referă tocmai la o stare de spirit care s-a născut odată cu ceea ce, în România, oamenii au perceput ca recâștigarea libertății, democrației și o mulțime de idealuri care trăiau în sufletul oamenilor și pe care multă vreme le-au tot căutat și experimentat fără ca ele să se poată dezvolta pe deplin.

Pentru că știm cu toții că foarte multă vreme încă a mai fost o inerție a comunismului și a metehnelor care s-au împământenit în societatea estică. Starea asta de spirit a libertății și a exprimării libere a fost ceea ce a dus la formarea acestui grup.

În acest context, înaintea noastră tocmai apăruseră o mulțime de trupe care voiau să cânte în engleză pentru că era acesta iluzie a occidentului. Fără să stăpânească tocmai bine limba și fără să aibă la dispoziție niște mijloace de expresie grozave, oamenii încercau totuși să imite muzica din afară.

Noi am reacționat chiar la asta. Ne-am zis că putem continua, fără să fim constrânși de o cenzură sau de o ideologie comunistă și să exprimăm ce e frumos și trăiește în sufletul oamenilor, într-o limbă cu care ei se identifică. Ca simbol a fost ce are omul de rând să-ți ofere cel mai bun când te duci la el în casă.

Și identificarea cea mai potrivită din mediul autohton au fost sarmalele. Bun, dar noi ne-am născut ca trupă într-un context ambivalent, când exista o căutare, iar oamenii se simtețeau frustrați.

Asta a vrut Florin Dumitrescu, textierul nostru, să exprime prin această metaforă a Sarmalelor Reci. Iar în măsura în care noi am rămas fideli acestui proiect și ne-am asumat să mergem mai departe, și am recunoscut că întotdeauna într-o societate, sunt lucruri pe care le poți observa și exprima astfel încât oamenii să se poată identifica cu ele, da, sarmalele sunt în continuare reci.

Zoltan Andras Sarmalele Reci

V-ați gândit în tot acest timp la datoria pe care o aveți față de public?

Nu știu dacă noi ne gândeam la o misiune. Dacă aveam maturitatea spirituală să o conștientizăm. Am devenit conștienți de ea pe măsură ce am înaintat în timp, pe măsură ce s-au adunat sutele și miile de concerte în spatele nostru.

Chimia care se întâmplă când urci pe scenă și vrei să exprimi ceva în care crezi, iar oamenilor le place, e că se creează ceva tainic între tine și public, greu de exprimat în cuvinte. Lucrurile astea, cu timpul, s-au amplificat, s-au transmis de la om la om, oamenii au vorbit și au chemat și pe alții la concerte.

Publicul nostru s-a multiplicat precum semințele care sunt semănate pe ogor și cresc. Fenomenul a devenit unul de masă pentru că oamenii s-au identificat cu aceste mesaje, le-au plăcut, au ascultat și au avut propriile trăiri. Și au și venit după concert și ne-au spus. Unii își i-au inima în dinți și vin și îți mulțumesc pentru ceea ce faci.

Și atunci îți spui: „Rostul meu e să urc pe scenă, să le cânt oamenilor, să-i ajut să iasă din cotidianul cenușiu, să-și găsească idealurile sau să creadă mai puternic în ele“.

Asta s-a conturat tot mai mult cu timpul. La început era doar un instinct că trebuie să urcăm pe scenă și să le cântăm oamenilor aceste lucruri. Iar datoria nu e una mesianică, noi nu salvăm lumea.

Noi vrem să aducem un pic de căldură și voioșie. Mai ales Florin Dumitrescu insista la început pe imaginea de „lăutari de oraș”. Noi suntem cei care, pe viu, în întâlnirea cu oamenii, aducem buna dispoziție.

Care sunt eroii voștri muzicali?

Motivațiile și inspirațiile sunt multiple pentru că și membri care au contribuit la acest grup sunt diverși.

Bineînțeles că există muzica clasicilor de rock, din anii ’60-’70, începând cu Beatles, care erau mai cuminței, dar care aveau o muzicalitate și niște versuri foarte frumoase, continuând chiar cu muzica autohtonă a Phoenix-ilor și a tuturor predecesorilor noștri, cu Sex Pistol, cu toată mișcarea punk-rock, tot ceea ce a venit ca referință din lumea anglo-saxonă.

Nu atât de mult ideologic, cât mai degrabă ca energie, ca productivitate, cu cât de multă îndrăzneală au avut trupele acelea. Asta a fost ceva ce a inspirat toate generațiile. Curajul lor, atitudinea și așa mai departe.

Firește, continuând cu trupele de rock și hard-rock care cântă bine. AC/DC, Alice Cooper, Led Zepplin, Pink Floyd și toți greii de care n-are cum să nu-ți placă.

Toți cei care au fost creativi, au scris muzică frumoasă, au scris versuri expresive, au creat lumi paralele cu realitatea prozaică a politicienilor care urmăresc doar niște planuri economice și o falsă bunăstare a oamenilor.

Muzica punk s-a născut tocmai din acest protest contra minciunii.

Deci asta a stat, în linii mari, în fundal, în ceea ce ascultam noi și ne inspira.  

Zoltan Andras
Foto Mircea Netea

Seamănă oare o altă trupă de pe lumea asta cu Sarmalele Reci? 

Ar fi un gest narcisist să ne comparăm, prin urmare mie nu mi-a trecut prin minte să caut o asemănare cu alte trupe. Dintre ascultători s-au mai găsit oameni care să caute să ne pună alături de alte formații.

Dar mie nu mi-ar veni acum în minte niciun fel de comparație.

Azi, în anul aniversării celor 30 de ani, care sunt trei elemente care definesc trupa?

Cred că un pilon principal care ne-a dat această longevitate e seriozitatea. Faptul că am luat foarte în serios treaba asta. Din diverse motive, cum e întrebarea de mai devreme, conștiența datoriei față de public, dar și a profesionalismului. Așa cum ia orice artist în serios munca sa.

Cu asta am lucrat noi mereu și la repetiții, și când am compus, și când am urcat pe scenă. Nu în sensul rigid, ci în sensul de solemnitate. Eu știu că trebuie să fac asta pentru că asta îmi doresc și trebuie să mă dedic.

Un alt lucru e ceva mai inefabil, care se datorează poate faptului că fiecare om e unic și are ceva dat de destin. Fiecare membru al grupului are sau a avut inocența de a fi deschis la nou. De a-ți permite să-ți vină inspirația și de a nu te oglindi prea mult în ce ai realizat, a nu te mândri cu niște realizări care țin deja de domeniul trecutului, ci a fi deschis la ce vine. Potențialul de a crea noi orizonturi.

Și, în al treilea rând, cred că n-ar trebui să uităm niciodată faptul că noi n-am exista fără publicul care să consolideze ceea ce facem. Frumusețea e în ochii privitorului. Ăsta e al treilea element care ne-a ținut în viață.

Zoltan Andras Sarmalele Reci [3] Foto Mircea Netea

Vă surprinde ceva privind înapoi la cei 30 de ani scurși?

La început n-am urcat pe scenă cu ideea de a înțepeni acolo.

Tot timpul am avut acest sentiment că stăm pe scenă câtă vreme suntem doriți și suntem relevanți. Și dacă vom simți la un moment dat că nu mai e cazul, ne dăm jos de pe scenă, ne ducem acasă și facem altceva. Mai ales la început, era un gând foarte pregnant.

Apoi, pe măsură ce lucrurile au crescut, am pierdut noțiunea asta. Nu ne-am uitat la ceas. Nu ne așteptam să ajungem la această vârstă, prin urmare putem spune că e un dar al destinului nostru, nu doar să atingem vârsta asta, dar chiar să fim proaspeți și cu chef de a cânta.

Cred că darul cel mai mare pe care l-am primit de la destin a fost realizarea că asta ne-a ținut în viață, asta ne-a dat energie. Faptul că facem ceva ce dăruind vei dobândi, cum spune Steinhardt. Fără să ne propunem asta ca motto, am trăit-o pe propria piele.

Zoltan Andras Sarmalele Reci [3] Foto Mircea Netea

Zoltan Andras Sarmalele Reci

Care a fost cel mai greu lucru cu care v-ați confruntat, în planul carierei, în toată acestă perioadă?

Cel puțin în România, lucrurile s-au diferențiat foarte tare cu fiecare deceniu, în ultimii 30 de ani.

Primii ani au fost marcați de o totală dezorganizare a ceea ce poate fi numit piața muzicală, care tocmai apărea. Apăreau posturi de radio private, eram foarte des chemați să cântăm. Apăreau ca ciupercile după ploaie scenele în aer liber, cu mii de oameni care veneau să asculte pentru că stătuseră destul și erau dornici de așa ceva.

Posturi de TV care la început au fost fidele misiunii televiziunii. Pentru că mai întâi au existat sălile de spectacol, apoi televiziunea a spus „Hai să ne adresăm și celorlalți care nu intră în sala de spectacole”, au făcut platourile de filmare și au adus artiștii de pe scenă în casele oamenilor. Ăsta era conținutul inițial. Muzica și dansul. Inițial televiziunile libere au fost fidele acestei misiuni.

Apoi, a urmat o perioadă în care această rețea de radio și televiziuni își făcuseră renume și au început să caute noi surse de venit din reclame și industria de consum. O etapă în care erau sponsorii și se făceau multe spectacole în care sponsorul era în fundal. Și a fost o explozie și mai mare de spectacole în aer liber.

A fost perioada când oamenii s-au obișnuit să meargă la spectacole pe gratis. S-a creat o falsă piață. Iar radiourile și televiziunile au susținut o întreagă paletă de trupe care se difuzau în heavy rotation. O perioadă în care lumea afla de trupele care sunt acum în conștiența publicului.

În al treilea deceniu, când a apărut internetul foarte puternic, cu rețelele de socializare, a fost momentul când radiourile și posturile de TV n-au mai jucat un rol la fel de important. Au întors spatele misiunii lor inițiale, iar politicienii și talk-show-urile au luat locul conținutului artistic și atunci trupele s-au refugiat pe YouTube, pe Facebook etc.

Dar, miracolul a fost că live-ul a continuat, de data asta fără să mai fie susținute de radio și TV. S-a scindat totul între radio comercial, unde trupele care n-au neapărat un public plătitor sunt difuzate alături de reclame, iar noi, cei care urcăm pe scenă și avem un public plătitor, am păstrat legătura cu oamenii prin internet, afișe, astfel încât permanent la concerte există cei care vin din proprie inițiativă. Nu pentru că li s-a spus la TV, ci pur și simplu pentru că există un public fidel.

Cumva s-a revenit la starea inițială care e mult mai naturală. Oamenii, din propria lor voință, țin legătura cu trupele fără să mai existe o pompare artificială din partea mass-media așa cum era acum 20-25 de ani când existau mai degrabă un interes comercial.

Cam asta s-a întâmplat în astea trei decenii, iar acum lucrurile stau mult mai organic.

Ce sfat ți-ai da ție, cel din 1993?

Nu mi-aș da niciun sfat pentu că toate experiențele care s-au acumulat sunt, cumva, unice. Astfel, dacă eu mi-aș da sfaturi, cred că ar fi destul de descurajant.

Lucrurile pe care le-am învățat și păstrat ca lucruri bune le-am dobândit prin trecerea prin experiențele respective. Cred că nu mi-ar fi fost de folos să vină cineva să-mi pună un manual în brațe.

Pentru că noi tot timpul am avut acesta atitudine rebelă. Eu cel din ’93-’94 sigur n-aș fi acceptat sfaturi și nu mi-aș permite cu experiența de acum să spun „fă așa”.

Și în continuare cred că la fel sunt. Vreau să fiu deschis să fac lucruri noi.

Ce vă entuziasmează cel mai tare când urcați și sunteți pe scenă?

Ne bucurăm cel mai mult de dragostea pe care ne-o dă publicul. Asta bineînțeles că n-ar fi posibil dacă noi n-am fi sinceri, dacă nu ne-ar plăcea cu adevărat ce facem. Ei simt acest lucru și ne transmit înapoi ce le dăm noi.

Asta creează acea emoție de dinainte de spectacol, de parcă ar fi prima oară, de fiecare dată. Bucuria că ne vom întâlni cu niște oameni, poate pe unii îi cunoaștem, pe cel mai mulți nu-i cunoaștem.

Zoltan Andras Sarmalele Reci

Ce va fi în următorii 30 de ani pentru Sarmalele Reci?

Anul ăsta, pe 14 septembrie 2023, la Arenele Romane, închidem acest turneu aniversar cu un recensământ al publicului nostru. Vom vedea cât de mulți dintre cei care ne plac vor veni la București să fie alături de noi.

Și independent de asta, vrem să mergem mai departe, să scoatem piese noi și, câtă vreme ne place, să continuăm să cântăm.

O trupă e ca un vin pe care cu cât îl lași mai mult în pivniță, odată cu trecerea timpulu, își arată mai clar nuanțele.

Zoltan Andras Sarmalele Reci

Interviu de EUSEBIU TUDOROIU | Muzică | Interviuri

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută