Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 02/05/2023
Film / Videodome

VIDEODOME | “THE FUNHOUSE” (1981, r: Tobe Hooper)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “THE FUNHOUSE” (1981, r: Tobe Hooper) Share VIDEODOME | “THE FUNHOUSE” (1981, r: Tobe Hooper)
the funhouse


“THE FUNHOUSE”

(1981, r: Tobe Hooper)

Circul, carnavalul şi bâlciul au fost întoteauna medii preferate de cineaştii Horror datorită faptului că publicul a fost mereu atras de ciudăţenii şi de senzaţii tari sau ieşite din comun – fapt speculat de Tod Browning încă din 1932 cu “Freaks” -, iar opoziţia între entertainmentul popular şi accesibil oferit de acestea, variat, multicolor şi inofensiv, şi inducerea spaimei şi angoasei prin inversarea extremă a misiei şi comportamentului performerilor faţă de consumatori a reprezentat o tentaţie care, în permanenţă, a jalonat genul prin realizări substanţiale, precum clasicul “Carnival of Souls”  din 1962 sau filmele produse de Hammer, de la “Circus of Horror” (1960, cu Donald Pleasence), “Berserk!” (1967, cu Joan Crawford) şi până la “Vampire Circus” din ’72, “Something Wicked This Way Comes” (1983, cu Jonathan Pryce, Pam Grier şi Jason Robards), adaptare după nuvela şi scenariul regretatului Ray Bradbury.

the funhouse

Asta… ca să nu punem la socoteală multitudinea de pelicule Horror cu clovni precum “Stitches” (2012), franciza “Killjoy” (2000-2012) sau “It” (1990), mini-seria TV realizată pe baza cărţii lui Stephen King sau lungmetrajele, mai popular, cu Bill Skarsgård în rolul clovnului dansator Pennywise.

Chiar şi fascinantele “Santa Sangre” (1989) al lui Alejandro Jodorowsky sau “Balada triste de trompeta” (2010) a lui Alex de la Iglesia pot fi integrate în acest spaţiu.

Asupra multora dintre cele enumerate mai sus vom mai reveni însă pe larg în episoade viitoare din Videodome, dar acum să ne concentrăm pe “The Funhouse”. Alături de George A. Romero (“Night of the Living Dead” – 1968), Wes Craven (“The Hills have Eyes” – 1977) şi de Sam Raimi (“The Evil Dead” – 1981), Tobe Hooper (“The Texas Chain Saw Massacre” – 1974) este unul din cineaştii-fenomen a Hollywoodului ca pasiune şi expertiză dedicată unei nişe speciale din cultura Pop (în cazul lor cinematografia Horror), un creator de filme ‘clasice’ sau ‘cult’ în acest gen cinematografic, precum “Poltergeist”, “Salem’s Lot” sau “Eaten Alive”.

Scena de început din “The Funhouse” este un omagiu deferent adus câtorva decenii de filme de groază, de la Frankenstein-ul lui Boris Karloff (pe televizorul din sufragerie rulează “Bride Of Frankenstein” al lui James Whale din ‘35) şi “Dead of Night” (1945) până la “Psycho” al lui Hitchcock (lucru care nu avea să îi reuşească mai târziu lui Gus Van Sant, exact datorită lipsei credinţei şi dedicării pentru acest gen cinematografic, doar aparent facil de abordat) şi “Halloween”-ul lui John Carpenter.

Povestea din “The Funhouse” e simplă: două cupluri de adolescenţi trăiesc din plin experienţele inedite oferite de un bâlci ambulant (galeria anomaliilor, magicieni, un spectacol de striptease, etc.) dar, după decizia luată sub influenţa marijuanei de a-şi petrece clandestin noaptea în ‘tunelul groazei’, ajung să asiste involuntar la uciderea ghicitoarei Madame Zena (Sylvia Miles, actriţă nominalizată în carieră de două ori la Oscar) de către un necunoscut mascat în monstrul creat de Dr. Frankenstein, frustrat că aceasta nu l-a satisfăcut sexual.

the funhouse

De aici încolo, lucrurile devin periculoase, mai ales că tinerii descoperă că sunt sechestraţi fără posibilitate aparentă de evadare împreună cu lunaticul criminal în… “The Funhouse”. Filmul lui Hooper îşi găseşte o ascendenţă discretă în mai puţin cunoscutul “Carnival of Blood” (1970, r: Leonard Kirtman) în care doi tineri proaspăt logodiţi decid să sărbătorească petrecându-şi seara într-un bâlci în care un criminal se amuză ucigând femei pe bandă rulantă şi o descendenţă de dată recentă, nu lipsită de interes, “Dark Ride” (2006, r: Craig Singer), peliculă centrată în jurul unui grup de şase prieteni vânaţi de un psihopat într-un parc de distracţii… doi, patru, şase!

“The Funhouse” continuă să fie şi acum foarte entertaining mai ales pentru că nu îşi propune să fie gore, sângeros la extrem, ci este construit pe principiul ‘scary’, nu vrea să şocheze visceral ci să dea frisoane spectatorului pe modelul tratamentului cu electroşocuri.

the funhouse

Pe un palier mai profund, filmul poate fi interpretat ca o meditaţie asupra consecinţelor sexului (văzând filmul veţi înţelege de ce) construită cu un umor cinic şi care i-ar permite re-etichetarea în ‘comedie neagră’.

În afara lui Miles, prezenţe memorabile au şi William Finley, unul din actorii-fetiş ai lui Brian De Palma (“Sisters”, “The Fury”, “Dressed to Kill”) în rolul iluzionistului alcoolic şi Kevin Conway (“Slaughterhouse Five”, “The Quick and the Dead”), căruia i s-au încredinţat nu mai puţin de trei partituri.

“The Funhouse” reprezintă, incontestabil, un treat vizual, un film de colecţie (căutaţi ediţia Arrow) pentru fanii înveteraţi al genului Horror.

Text de IOAN BIG | VIDEODOME

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută