Sâmbătă, 22 aprilie, a avut loc cea de-a patra ediție a evenimentului Urme pe Play, un concurs de alergare montană organizat de Asociația Tură în Natură, ce se desfășoară în Munții Lotru și Cindrel. Peste 300 de adulți și 50 de copii au luat startul în cadrul competiției organizate la Rășinari. Aceștia s-au putut bucura de o zi superbă de primăvară, într-un cadru cu peisaje deosebite și au fost așteptați la finiș cu bucate tradiționale.
Probele de maraton, masculin și feminin, și cea de ultra au fost anunțate ca și curse de selecție pentru Campionatul Mondial de alergare montană, ce va avea loc în Austria, la începutul lunii iunie. Componența podiumurilor acestor categorii sau, cu alte cuvinte, cei mai rapizi alergători dintre cei legitimați au fost: 1. Valentin Toma 2. Alexandru Blejdea 3. Andrei Gabriel Preda – la categoria Maraton Elite Masculin, 1. Andreea Pîșcu 2. Raluca Burtea 3. Ionela Dobrița – la categoria Maraton Elite Feminin, 1. Slovak Ianco 2. Alexandro Stroia 3. Dan-Alexandru Hriscu – la categoria Ultramaraton Elite Masculin.
În probele destinate publicului general câștigătorii au fost: Iulian Pop și Andra Anghel – cros, Adrian Brănescu și Ingrid Mutter – semimaraton, Alexandru Focșa și Valentina Cruciat – maraton, Andrei-Gabriel Drăgan și Adriana Ploșniță – ultramaraton.
Proiectul Urme pe Play e un eveniment finanțat de primăria Rășinari cu scopul promovării turismului ecoturistic și a vizibilității potențialului ecoturistic al zonei.
”Pe lângă performanțele sportive, Urme pe Play își propune să angreneze toată comunitatea în jurul valorilor ecologice, sportive și a turismului blând. Pentru alergătorii care participă la acest concurs experiența e pe primul loc. Acest lucru e posibil doar prin colaborarea cu furnizorii locali, voluntarii implicați și dedicați acestui tip de activitate, cu autoritățile locale și cu partenerii. Ca organizatori dorim să le mulțumim tuturor acestor persoane care au fost alături de noi, cu sprijin material, cu sprijin logistic, cu timpul și energia lor. Ecourile evenimentului sunt pozitive, în momentul de față se discută la superlativ despre traseu, despre implicarea locală, despre energia pozitivă cu care au fost primiți oaspeții sosiți din întreaga țară, dar și din afară”, declară organizatorii evenimentului.
Printre noutățile care au marcat ediția din acest an și care au contribuit la îmbunătățirea experienței, dar și la facilitarea organizării, se numără aplicația Urme Pe Play care se găsește gratis pe Android sau IoS. E utilă atât celor care doresc să alerge, cât și celor care doresc să viziteze trasee sau bucăți din traseele propuse de Asociația Tură în Natură. O altă noutate e filmarea și transmiterea live a evenimentului. Rezumate ale evenimentului pot fi urmărite pe pagina de facebook EuroSport. Filmările au fost făcute atât din zona de start – finiș, cât și de pe traseu cu ajutorul unor camere montante pe cameramanii echipați cu biciclete electrice, respective drone.
Foto: Dani Cruciat, responsabilul de trasee și alergător de ultramaraton