Născut lângă Sibiu, la Rășinari, în 1842, Ilarie Mitrea a studiat pe rând la Sibiu, Cluj și Viena. În 1864 și-a prezentat la Wurzburg teza de doctorat cu tema “De cloroformio”, în care susținea, în premieră pentru acele vremuri, folosirea narcozei în chirurgie. În același an s-a întors în Transilvania, unde i s-a propus să rămână ca asistent universitar în capitala imperiului, însă, în schimb, a ales să călătorească. A fost medic în garnizoana militară din portul adriatic Pola și pe vasul ”Peter Godefroy” care făcea cursa Hamburg – Brisbane, fiind considerat primul român care a călcat în Australia.
Peste doar câteva luni se îmbarcă ca medic militar în corpul expediționar ce-l însoțea pe împăratul Maximilian de Habsburg în Mexic. După executarea împăratului, a mai rămas un scurt timp ca medic în serviciul Republicii mexicane. Cu toate că se afla de cele mai multe ori pe linia frontului, lupta de eliberare națională a mexicanilor conduși de Benito Juarez fiind în plină desfășurare, acest lucru nu l-a împiedicat pe Mitrea să exploreze limba, cultura, arta poporului, aducând cu el colecții etnografice diverse și foarte valoroase. Pentru decizia de a rămâne în Mexic după împușcarea lui Maximilian, Mitrea a fost primit cu ostilitate în Transilvania, așa că își continuă aventura, iar timp de peste două decenii a stat în insulele arhipeleagului indonezian, ca medic în armata olandeză. E perioada în care prinde contur activitatea sa de colecţionar. La întoarcere, Mitrea a donat Muzeului Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” o colecţie impresionantă de insecte, moluşte, crustacee, peşti, amfibieni, reptile, păsări, mamifere și piese etnografice.
Gestul său de mare donator a fost răsplătit de Regele Carol I cu două medalii Coroana României. În semn de recunoştinţă o sală de la Muzeul Antipa îi poartă numele. Casa în care s-a născut Ilarie Mitrea există și astăzi în Rășinari, pe strada care îi poartă numele, la numărul 734.
Text de RĂZVAN SĂDEAN
CITEȘTE ȘI:
Sibieni celebri #9 – Emil Cioran: de pe Coasta Boacii în mansarda din Paris cu vedere spre moarte
Sibieni celebri #8 – Adrian Ordean: sibianul care și-a pus inima în hiturile anilor ’90-2000
Sibieni celebri #7 – Carl Dörschlag: pictorul care a crescut o generație de artiști transilvăneni
Sibieni celebri #6 – Andreas Rieger: forjorul care a pus umărul la prosperitatea Sibiului
Sibieni celebri #5 – Emil Hurezeanu: de la librar la ambasador, veșnic îndrăgostit de Sibiu
Sibieni celebri #3 – Götz Teutsch: violoncelistul sibian care a fermecat-o pe Maria Tănase
Sibieni celebri #1 – Radu Stanca: ”Sunt cel mai frumos din orașul acesta”