Povestea tigrului care în 2011 a evadat de la Zoo Sibiu, câteva ore mai târziu fiind împușcat în Pădurea Dumbrava, a inspirat un film care va avea avanpremiera în orașul nostru.
Evenimentul va avea loc în cadrul ESTE FILM Festival, programat între 10 și 14 mai la Sibiu cu o selecție de filme europene apreciate internațional, cu o competiție de scurtmetraje, dar și cu filme românești lansate în premieră națională sau locală.
”Deschidem a 7-a ediție cu un film românesc, TIGRU, proiectat în avanpremieră națională. Proiecția va avea loc miercuri, 10 mai, de la ora 20:00, la sala mare a Centrului Cultural “Ion Besoiu” Sibiu. Filmul va fi urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri, în prezența regizorului Andrei Tănase, a actorului Alex Velea și a producătoarei Irena Isbășescu”, transmit orgnizatorii festivalului.
Filmul ”TIGRU” spune povestea Verei, în vârstă de 31 de ani, medic veterinar la o gradină zoologică dintr-o mică localitate din Transilvania, măcinată de probleme personale și în pragul unei căderi nervoase. Un tigru de la Zoo evadează, iar Vera este nevoită să plece în căutarea lui.
Filmul a fost nominalizat la Marele Premiu al Juriului în cadrul Festival premiers plans D’Angers 2023.
“În iarna lui 2011, în urma neatenţiei unui îngrijitor, o tigroaică a scăpat de la grădina zoologică din Sibiu. După ce s-a plimbat nestingherită câteva ore printr-o pădure din apropiere, tigroaica a fost împuşcată de unul din vânătorii care porniseră pe urmele ei. Imaginile difuzate la ştiri, cu cadavrul său urcat în bena unei furgonete vechi, în timp ce diverşi gură-cască îi făceau poze, m-au impresionat într-un mod greu de descris. Iniţial mi s-au părut sfâşietor de triste. O mini-tragedie absurdă şi evitabilă, la care îţi doreşti să nu fi asistat vreodată. Dar apoi mi-am dat seama că acel animal maiestuos, care îşi ducea zilele într-o cuşcă dintr-un zoo de provincie, a avut parte de câteva ore de libertate, poate pentru prima oară în viaţa lui. A respirat aerul pădurii şi a murit liber”, descrie regizorul filmul, într-un articol pe site-ul de specialitate cinemagia.ro.