„Puss in Boots: The Last Wish” – Unde ai fost tu, Motane?
Se-ntâmplă uneori ca în peisajul arhiîncărcat al cinematografiei să apară câte un film care întrece așteptările tuturor fără nimic care să prevestească asta. Printre drame psihologice despre obezitate sau filme de război, Motanul Încălțat, zis Puss, și-a făcut loc cu coatele lui mici de și a scos capul la suprafață în poate cel mai bun film de la DreamWorks din ultimul deceniu.
În urmă cu mai bine de unsprezece ani, Puss fura inimile tuturor în seria de filme Shrek, și, spre mirarea nimănui, studiourile s-au decis să profite de situație și si îi ofere motănelului latino propriul său film. Deși s-a bucurat de un succes moderat atât din partea criticilor cât și a fanilor, filmul a rămas de sine stătător, fără vreun plan de a urma modelul Shrek și a deveni o franciză. Până în 2022, când DreamWorks a lansat de nicăieri o continuare care s-a instalat rapid în capul tuturor listelor pentru cele mai bune animații.
Puss, acum un veteran în ale spadei, realizează că și-a pierdut de-a lungul escapadelor sale primejdioase 8 dintre cele 9 vieți de care dispune orice pisică. De frică să nu și-o piardă și pe ultima și cu un nou adversar pe urmele sale pe nume Wolf, Puss se hotărăște să se retragă din activitate și merge să trăiască împreună cu o familie de urși. Curând însă își dă seama că nu poate sta de parte de pericol și că menirea lui a fost și va fi întotdeauna să îi salveze pe cei ce au nevoie, indiferent dacă asta înseamnă că își pune și ultima lui viață la încercare. Puss acceptă provocarea, chiar dacă Wolf este cel mai de temut inamic cu care a avut vreodată ocazia să se înfrunte și știe că există riscul să fie și ultimul.
Ce la prima vedere poate părea o poveste simplă în care protagonistul își ia inima în dinți și demonstrează încă o dată că dacă este cu adevărat curajos și dacă are în față un scop nobil poate trece peste orice se transformă ușor-ușor într-o adevărată discuție filozofică. Despre ce înseamnă de fapt prietenia, loialitatea, sacrificiul de sine, îmbătrânirea și inevitabilitatea morții. N-am putut să nu mă gândesc în timp ce îl urmăream că probabil filmul și implicit povestea au atins niște corzi sensibile pentru adulții din sală mai degrabă decât pentru copii. Pentru că deși la suprafață este un film pentru copii, odată ce stai să analizezi în adevăratul sens al cuvântului ce au ales scenariștii să reprezinte îți dai seama că e mai mult de-atât.
Are o animație absolut minunată care îmi aduce ușor aminte de Spider-Man: Into the Spiderverse, iar voice-acting-ul din partea actorilor este de nota 10, în frunte cu Antonio Banderas, Salma Hayek și surpriza plăcută, vocea antagonistului, Wagner Moura. Este fun, plin de candoare și de momente amuzante și inteligent construite. Mi-a fost dor să văd un film de genul ăsta.
Text de ŞTEFAN IANCU
Născut pe 26 decembrie 1997, Ştefan Iancu a interpretat roluri în peste zece producţii româneşti şi străine, lungmetraje şi filme de televiziune. A făcut parte din distribuţia unor filme precum Kyra Kyralina de Dan Piţa, Walking with the enemy de Mark Schmidt şi Amintiri din epoca de aur, proiect de Cristian Mungiu. A împărţit, la vârsta de cinci ani, platoul de filmare cu Keira Knightley şi câţiva ani mai târziu, cu Steven Seagal. În 2018, a primit Premiul Gopo pentru „Tânără speranţă”, pentru rolul din Un pas în urma serafimilor. Joaca actualmente în serialul TV Vlad.
Citește aici mai multe articole din FILME – POINT OF VIEW.
