

Bineînţeles că în onomastica grupului există o nepotrivire: tânăr june – bătrân. Istoriceşte, explicaţia o găsim în necesitatea îngroşării rândurilor celor ce luptau pentru apărarea ţinutului. Societatea Junilor Bătrâni are ca membri bărbaţii căsătoriţi din zona „Pe Tocile”. Sediul Societăţii se găseşte în curtea Bisericii Sfânta Treime – Pe Tocile.
Vestimentar, Junii Bătrâni poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri, dar fără panglici tricolore la pălărie, fiind şi aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupări. În ultimul timp, exceptând şerjile, membrii Societăţii poartă tricolorul ca panglică în bandulieră. Pe piept poartă lentă tricoloră.
În vechime, „bătrânii”, în fapt, oamenii căsătoriţi, însoţeau alaiul aşezându-se în urma grupurilor de Juni, constituindu-se ca organizaţie, sub numele de „Societatea Junilor Bătrâni”, în anul 1877.
Ei organizează parastasul Junilor, după tradiţie, în ziua de Florii, la Biserica Sf. Treime – Pe Tocile. Jocurile strămoşeşti se ţin în fiecare an în Duminica de Rusalii, la Crucea din Varişte, ridicată în 1816, de protopopul Voina Pitiş, locul fiind cunoscut şi sub numele de „Pajiştea mare”.


Junii Bătrâni organizează tradiţionalul „Joc strămoşesc” pentru ca Junii Tineri să scoată fetele la joc.
În luna septembrie a fiecărui an, Societatea Junilor Bătrâni organizează tradiţionalul „Maial din Poiana mică”. De ce în Poiana mică? Pentru că din contribuţiile membrilor aici a fost edificată „Cabana Junilor” din Poiana mică, construcţie naţionalizată de regimul comunist.
Junii Bătrâni ajută grupul Junilor Tineri prin organizarea „Jocului strămoşesc” şi a „Maialului”, prilej cu care confecționează cocarde cu tricolor pe care le împart participanţilor la evenimente, în schimbul unei danii ce se colectează în „biscăn” – un fel de puşculiţă, iar banii strânşi sunt donaţi Grupului Junilor Tineri.
Din bunurile păstrate azi în cadrul Societăţii Junilor Bătrâni, reautorizaţi în anul 1991, se regăsesc steagul original, confecționat în 1977, care poartă vechiul suport de lemn cu ținte, pe care sunt menţionate numele tuturor membrilor, buzdugane, lente, ruji, biscăne, o colectie de documente, vechile tablouri ale Junilor Bătrâni.
Cea de-a doua troiţă aflată sub îngrijirea Junilor Bătrâni este „Crucea de la Bisericuță” datând din anul 1945.

