“Craii de Curtea-Veche” în Bucureştiul unui alt Caragiale, la TNB
Craii de Curtea-Veche, una dintre cele mai importante scrieri din istoria literaturii române, devine spectacol luna aceasta la TNB, în viziunea reputatului regizor Dragoş Galgoţiu, semnatar nu doar al punerii în scenă, ci şi al dramatizării, decorului şi coloanei sonore.
Creionat pe parcursul a două decenii, romanul reprezintă o incursiune aparte în viața unei Capitale vechi și crepusculare, de pe la jumătatea secolului al XIX-lea până în preajma Primului Război Mondial. Craii de Curtea-Veche, lucrarea lui Mateiu, fiul nelegitim al lui Ion Luca Caragiale, scoate la suprafață un București pluristratificat, o urbe doar aparent respectabilă, măcinată (şi alimentată) în fapt în măruntaiele sale, în mahalale, de orgii, vicii și corupție, dincolo de imaginea “micului Paris” aristocrat de tip La Belle Époque.
“Craii de Curtea Veche e o poveste a lumilor dispărute, este un fel de O mie și una de nopți în care descoperim fragmente ale vieții îngropate în memorie, uneori este vorba despre alte secole, ca în reveriile lui Pașadia, alteori sunt povești cu demoni, ca în poveștile lui Pantazi. Mereu însă poveștile sunt îngropate, lumile mor, luminile sunt departe.
Doar bordelul, alcoolul, melancolia sau disperarea, degradarea, sunt prezente în jurul personajelor. Ce e bizar e că și lumea aceea este acum departe.
Lumile care dispar par mai bune, e iluzia pe care o avem și privindu-ne în oglindă, pentru că tinerețea este și ea ca lumile care mor, se îndepărtează mereu.”, spune DRAGOŞ GALGOŢIU, aflat la prima sa colaborare cu Naţionalul bucureştean.
În montarea de la TNB, susţinută de o distribuţie în care se regăsesc performeri redutabili, precum Marian Râlea (Cara), Claudiu Bleonţ (Pirgu), Ioan Andrei Ionescu (Pantazi), Mihai Calotă (Paşadia) sau Magda Catone (Sultana), “craii”, personajele-clovn cu biografii tenebroase sau suprafirești, cu gusturi subțiri și mici deșertăciuni, ce iubesc pătimaș, petrec sau râd, își plimbă melancolia în birturi sau își găsesc uitarea în bordeluri – îmbrăcaţi în costumele de epocă imaginate de Lia Manţoc -, într-un Bucureşti care, după cum scria Mateiu Caragiale, „rămăsese credincios vechei sale datini de stricăciune; Şi totuşi, desfrâul mă uimi mai puţin decât descreierarea ce domnea în toate rândurile”.
Prin călătoria pe care ne-o propune în misterul, decadenţa şi poezia Capitalei de la 1900, fără îndoială, vom avea parte de o experienţă teatrală-eveniment, mai ales că, din perspectiva lui Dragoş Galgoţiu, “Craii de Curtea Veche e o ”livadă de vișini”, e o nocturnă sau un vals de Chopin.
Romanul repovestește mitul Paradisului pierdut, dar o face amețindu-ne cu mult farmec, este o poveste plină de povești care merită să fie, toate, celebrate pe scenă.”.
Recomandare de IOAN BIG | Teatru
Foto: Florin Ghioca
Grafică: Sabina Spătariu