CLIN D’OEIL | Pregătind „Fantoma de la Operă” cu scenograful GARY McCANN

CLIN D’OEIL | Pregatind „Fantoma de la Operă” cu scenograful GARY McCANN

Premiera de la Opera Naţională Bucureşti al celui mai longeviv Musical din istoria Broadway-ului şi al doilea din cea a West End-ului (după Les Misérables), The Phantom of the Opera, reprezintă, fără îndoială, evenimentul primăverii în artele spectacolului şi nu doar pentru că va face accesibilă live publicului român muzica lui Andrew Lloyd Webber, dar şi datorită faptului că reprezintă o producţie realmente originală, cu un look inedit şi proaspăt, independent de cel al montărilor occidentale, care se joacă din 1986 încoace în acelaşi format vizual, creat de scenografa Maria Björnson.

Responsabil de noua viziune asupra costumelor personajelor şi a spaţiilor în care se consumă obsesia Fantomei pentru soprana Christine Daaé, este reputatul designer de teatru Gary McCann.

Gary McCann are o activitate catalogabilă drept prodigioasă, fie şi dacă ne limităm numai la anul 2022, când a creat decorurile şi costumele pentru mai mult de 10 spectacole din întreaga Europă, de la Opera de Bilbao (Anna Bolena) la Nederlandse Opera (Hansel and Gretel), printre care se numără şi Musical-urile Saturday Night Fever şi Titanic: The Musical. Animaţi de curiozitate în privinţa a cum va arăta Fantoma de la Operă pe scena Operei noastre, l-am descusut un pic pe Gary McCann pe tema asta, iar designerul irlandez a avut chiar amabilitatea să ne permită să privim câteva dintre schiţele lui de decor şi costume.

Gary, ai un portofoliu extraordinar în spaţiul spectacolelor de Musical, întrucât ai creat scenografia şi costumele deopotrivă pentru clasice ca The Sound of Music ori My Fair Lady şi pentru lucrări contemporane precum Cilla sau Titanic. Unde plasezi Fantoma de la Operă în raport cu celelalte proiecte?

Musical-ul The Phantom of the Opera e renumit ca fiind un festin vizual. Este un spectacol pe care oamenii îl asociază foarte puternic, invariabil, cu decoruri şi costume extrem de spectaculoase. Aşteptările din partea publicului, legate de ceea ce speră să vadă pe scenă, sunt deci uriaşe, aşteptări care nu sunt însă la fel de mari în cazul unor proiecte ca Sunetul Muzicii sau My Fair Lady.

Importanţa design-ului în Fantoma de la Operă este enormă, mai ales dacă te gândeşti conceptual, că trebuie să creezi ambientul complex al unei întregi clădiri destinate spectacolelor de operă, fiindcă tu trebuie să vezi ca spectator cum arată nu doar scena acestei Opere imaginare, dar şi tot restul, de la backstage până la acel ‚underworld’ din subsolul clădirii, deci volumul de spaţii de creat, de medii şi ambienturi specifice, este uriaş, aş putea spune chiar… epic.

Epic din perspectiva anvergurii la care se lucrează, epic în termeni de necesar de buget şi de resurse umane din partea teatrului care produce spectacolul, epic în termenii numărului impresionant de costume ce trebuie create şi produse şi aşa mai departe.

Sigur că, în esenţa lui, Fantoma de la Operă e un Musical, însă avem de-a face cu un Musical diferit de toate celelalte prin complexitatea dată de numărul mare de tablouri scenografice, iar ceea ce e uşor de perceput este scara la care e conceput acest spectacol, care îl face incomparabil cu oricare altă producţie de gen.

Cum ai abordat procesul de design al Fantomei de la Operă? Ce diferenţe sunt între modul tău de lucru la un asemenea Musical faţă de, să spunem, o operă modernă precum Peter Grimes?

În termeni de stil, nu-mi place să fiu categorisit sau etichetat. Cred că oricine îşi aruncă o privire la ce-am creat în ultimii 20 de ani, va descoperi aproape imediat că niciun proiect al meu nu seamănă atât de bine cu altul, încât să fie considerat similar ca abordare. Există designeri care, în mod clar, au o anume estetică şi îţi poti da seama văzând un spectacol că este creat de unul sau altul, însă, în ce mă priveşte, nu-mi place să mă repet, fiind convins că e important să abordez cu prospeţime fiecare producţie nouă.

Când lucrez la un proiect sunt un număr de factori pe care îi pun întotdeauna în balanţă: oamenii cu care colaborez, ţara în care lucrez, specificul publicului local, opera artistică în sine, compozitorul şi biografia lui.

Toate acestea sunt foarte importante atunci când mă apuc să creez un design nou, iar a compara Fantoma de la Operă cu Peter Grimes e un mod chiar foarte interesant de a pune în discuţie limitele muncii mele, ele fiind… extremele opuse. Fantoma este încrustată cu ornamente, acoperită în foiţă de aur, îmbrăcată în mătase şi decorată decandent cu candelabre, pe când Peter Grimes [spectacol în regia lui Paul Curran, pus în scenă la Opera La Fenice din Veneţia în 2022 – n.r.] era completamente despuiat, o cutie de plywood în jurul căreia se mişca o rază de lumină, care se desfăcea sugerând diverse aranjamente scenice într-un fel foarte simplu şi primitiv şi, deliberat din partea mea, foarte sărăcăcios.

Fantoma e la celălalt capăt al spectrului, total excesiv şi extravagant, pentru că tocmai asta este şi aşteptarea generală dindărătul unei montări noi al acestui spectacol.

Versiunea din 2023 a Fantomei de la Operă de la ONB nu este o replică, ci o producţie originală, inclusiv scenografia şi costumele. Îmi poţi da unele indicii despre viziunea estetică şi eventualele influenţe în conceperea acestora?

Au fost mai multe surse de inspiraţie lucrând la acest proiect, în primul rând cele derivate din studiul stilului francez din secolele XVIII şi XIX, care pe mine mă interesează în mod deosebit întrucât a fost o perioadă esenţială în istoria decoraţiunilor şi a designului interior. După aceea, mi-am propus să includ şi o trimitere fină spre începuturile design-ului în secolul XX şi am integrat inclusiv câteva elemente de Art Nouveau. Privind la proscenium, de exemplu, îmi place să cred că arată undeva între Barocul francez şi Art Nouveau.

Sunt stiluri complet diferite însă m-am gândit că explorarea fuziunii lor ar putea naşte o modalitate interesantă de a crea un nou look pentru acest spectacol. În termeni de procese digitale, vreau să cred că eu creez set-uri vizuale care arată clasic înglobând modernitatea sub forma tehnologiilor digitale pe care le folosesc în combinaţie cu scenografia. În ultimele luni, am utilizat motoare de Inteligenţă Artificială pentru a genera idei de artwork şi artă conceptuală, şi la fel au stat lucrurile şi cu procesul pentru The Phantom of the Opera.

Posibilitatea utilizării noilor tehnologii a grăbit întregul proces, iar asta s-a dovedit nemaipomenit de util, mai ales în condiţiile unui calendar comprimat, cu termene de predare extrem de strânse. Pe de altă parte, atunci când lucrezi cu un motor IA, nu poţi fi sigur de ceea ce va rezulta până la capăt, pentru că ai putea sfârşi cu nişte mutaţii foarte stranii, ori este cu adevărat excitant pentru un artist vizual sau pentru un scenograf să curatorieze astfel de ciudăţenii. Am absorbit nenumărate chestii ieşite din comun ce au venit dinspre Inteligenţa Artificială, pe care le-am ascuns apoi în design-ul meu.

Dacă, de exemplu, priveşti de la distanţă îngerii de pe proscenium sunt foarte drăguţi, însă dacă te uiţi la ei mai îndeaproape o să îţi sară în ochi unele anomalii: unii au trei braţe sau, dimpotrivă, membre lipsă, alţii au chipuri distorsionate, iar câţiva par a se contopi cu materialul. Toate sunt rezultatul noilor tehnologii, a exploatării glitch-urilor digitale pe care acestea le pot genera.

Referitor la asta, e de notorietate că deţinătorii drepturilor pentru Fantoma de la Operă sunt foarte reticenţi cu aprobarea unor versiuni originale. Cât de lin a funcţionat pe partea ta relaţia cu aceştia?

Sunt conştient de faptul că cei din Really Useful Group au monitorizat cu mare atenţie proiectul, dar eu, personal, nu am intrat în contact direct cu ei. Ştiu că au inspectat în detaliu absolut orice aspect şi au decis că aprobă şi le place ceea ce au văzut sau urmează să vadă. Nu pot decât să sper că va fi în întregime şi cazul nostru, deoarece sunt convins că propunem ceva care păstrează look-ul clasic al Fantomei, însă adaugă un soi de nouă dimensiune acesteia, dându-i până la urmă spectacolului, în fond, un look nou şi proaspăt.

Repet însă, cu certitudine conţine acel fast, acea spectaculozitate şi decandenţă pe care spectatorii se aşteaptă să o vadă în Fantoma de la Operă, deci nu-mi rămâne decât să sper că The Really Useful Group vor fi satisfăcuţi cu asta.

Gary, ai lucrat deja la ONB, în 2014, pentru La Traviata, cu regizorul Peter Curran, cu care, de altfel, colaborezi frecvent. Este prima ta interacţiune însă cu Răzvan Ioan Dincă în postura de regizor. Cum a început totul?

Cred că răspunsul se găseşte, în cea mai mare parte, în faptul că La Traviata a reprezentat un succes major al Operei Naţionale Bucureşti. A fost primul spectacol în spaţiul renovat al operei, iar Paul [Curran] şi cu mine am propus atunci o interpretare foarte frumoasă, în stilul glamour ai anilor ’50, cu pereţi auriţi, multe candelabre, o imensă scară în spirală şi, bineînţeles, costume haute-couture în spiritul 1950. Este genul de spectacol rezistent la trecerea timpului care s-a bucurat de o suită consistentă de reprezentaţii la Operă.

Răzvan era pe atunci director artistic acolo şi i-am rămas probabil pe radar, şi-a amintit de ceea ce lucrasem şi când a demarat Fantoma a simţit că cerinţele design-ului prezintă unele similarităţi cu ce văzuse că am făcut deja pentru La Traviata. Aşa că el a considerat că aş fi scenograful potrivit pentru acest proiect.

Interviu de IOAN BIG

Foto & ilustraţii: Courtesy of Gary McCann