TERRENCE MUSEKIWA: “Influenţa Necunoscutului”
În peisajul din ce în ce mai animat al show-urilor de artă contemporană din Bucureşti, fără îndoială că o notă aparte face expoziția personală al artistului zimbabwian Terrence Musekiwa, Pesvedzero Isingazivikanwe / Influence of the Unknown, ce poate fi vizitată până pe 1 aprilie la Galeria Catinca Tabacaru din Calea Giuleşti 14.
În lucrările sale, centrate pe fețele de piatră sculptate în materialul specific țării natale, cabluri de internet se asociază cu tuburi de cartuşe sau teuri de golf, fragmente textile multicolore cu deşeuri lemnoase, în configurarea unor impresionante corpuri ce trimit deopotrivă la sorgintea africană milenară a tânărului artist şi la excesele civilizaţiei occidentale moderne.
Abordarea tradițională a lui TERRENCE MUSEKIWA, care expune zilele acestea şi la Art Basel Hong Kong (23-25 martie), cu privire la truditul pietrei, își are originile în ascendența sa Chikaranga, transmisă pe linia tatălui, sculptorul Kennedy Musekiwa, dar introducând metode contemporane de sculptură și asamblaj, selecția sa de materiale – obiecte cotidiene și artefacte istorice – urmează un fir narativ şi, pentru o decodificare sumară, ne-am adresat chiar autorului.
TERRENCE MUSEKIWA, Influence of the Unknown (exhibition), Galeria Catinca Tabacaru Foto: Cătălin Georgescu
Propun să plecăm chiar de la titlul expoziţiei, Influenţa Necunoscutului. Terrence, ce înseamnă pentru tine… “necunoscutul”?
E o întrebare bună. Ca să-ţi răspund, trebuie să mă întorc la locul unde am crescut, la cum am fost educat, la începuturile mele ca om şi ca artist. Am crescut într-o simbioză de culturi, iar evoluţia mea e strâns legată de familie, mai ales de tatăl meu [sculptorul Kennedy Musekiwa], care a avut o influenţă foarte puternică, inspirându-mă în drumul meu – pe parcursul căruia am studiat la National Gallery of Zimbabwe – spre artistul care sunt azi.
De la momentul inspiraţiei, a urmat o muncă intensă prin care mi-am căutat vocea, expresia artistică. Am petrecut mult timp în definirea echilibrului între felul în care lumea pe care o percepem şi lumea pe care nu o vedem, dar în care trăim, interacţionează şi am căutat să găsesc un mod de a exprima aceeaşi lume, unind cele două perspective. Eu sunt produsul generaţiilor trecute, de la stră-stră-stră-străbunicul meu încoace şi vine vremea ca eu, la rândul meu, să devin parte din şirul acesta generaţional.
Altfel, cred că suntem influenţaţi de multe lucruri pe care nu le cunoaştem cu precizie, dar trebuie să urmăm aceste tradiţii ale strămoşilor nostri, pentru că ele ne fac ceea ce suntem şi ne călăuzesc pe termen lung. Dacă nu ne respectăm tradiţiile vom plăti, într-un fel sau altul. Istoria noastra africană e foarte bogată şi plină de semnificaţii, iar în lucrările mele sunt multe influenţe pe care le respect şi care vin din ea, iar pentru a le exprima mi-am creat propriile personaje, ca şi propria filosofie a materialelor pe care le folosesc.
Pe de altă parte, tehnologia ne influenţează la rândul său, dar nu ştim niciodată ce direcţie ne imprimă influenţele moderne la care suntem supuşi, inclusiv pe parte spirituală, poate cea mai puternică, fără ca noi să ne dăm întotdeauna seama… de asta am ales titlul Influence of the Unknown.
TERRENCE MUSEKIWA, Influence of the Unknown (exhibition), Galeria Catinca Tabacaru Foto: Cătălin Georgescu
Deci când spui că “nu ştim unele lucruri”, de fapt vrei să sugerezi că ştim acele lucruri, dar nu le înţelegem. Altfel, cum m-ar putea influenţa ceva “necunoscut”, ceva de care nu ştiu că există?
Da, asta e ceea ce vreau să spun. Influenţa de care vorbesc vine din istoria noastră. Suntem născuţi din tradiţii, de mici ascultăm poveşti spuse de părinţi şi bunici, şi, în felul acesta, ne respectăm bătrânii, pe cei înţelepţi. Dacă nu ascultăm ce ni se spune, nu avem cum să îi onorăm pe vârstnici, iar asta duce la conflicte interioare, pentru că, neţinând seama de tradiţiile şi de cunoaşterea ce ne este transmisă din urmă, nu putem progresa. Cu cât suntem mai profund legaţi de trecut, cu atât poarta către cunoaştere se va deschide, până când influenţa acelui “necunoscut” devine cunoscută.
TERRENCE MUSEKIWA, Influence of the Unknown (exhibition), Galeria Catinca Tabacaru, Foto: Cătălin Georgescu
Perspectiva este interesantă pentru că, în accepţiunea occidentală, heritage-ul transmis tradiţional este bazat pe cunoaştere, pe “cunoscut” şi nu pe “necunoscut”. Spune-ne câteva cuvinte despre cultura milenară Shona de care aparţii…
Sunt anumite lucruri pe care oamenii din culturi diferite de a lor nu le pot înţelege, pentru că nu sunt parte din felul lor de a fi – anumite detalii nici măcar nu pot fi explicate raţional -, dar în cultura Shona ele sunt perfect inteligibile. Acolo, familia este cea care călăuzeşte viaţa omului şi sunt lucruri care trebuie făcute într-un anumit fel. De exemplu, dacă vrei să renovezi casa mamei tale, trebuie să îi ceri permisiunea ca tu să fii cel care face acoperişul din paie… asta pentru că tu trebuie să ştii dacă ce vrei tu să faci, iarba din jurul casei, ca să spun aşa, este în acord cu casa însăşi.
E o parabolă, dar ea reprezintă o metodologie de care nu putem fi conştienţi până nu înţelegem că trebuie să ne transformăm în vehicule călăuzitoare pentru energiile strămoşilor şi ale familiei noastre. Dacă vrei să schimbi orice la casa ta, trebuie să-ţi întrebi mama, să-i ceri permisiunea. Dacă ea nu este acolo, întrebi o rudă apropiată din partea mamei tale, poate pe mama ei, un frate sau o soră, de exemplu. Doar aceştia sunt în măsură să te ajute să începi, iar dacă ei nu sunt prin preajmă tu nu te poţi apuca să renovezi, pentru că, dacă lucrezi pe cont propriu, atunci nu mai renovezi o casă ci, de fapt, construieşti una nouă, care vine cu încărcătura sa proprie, ce va fi influenţată şi va influenţa oamenii la rândul ei.
Ce ţi-am povestit acum sunt numai câteva aspecte care ne influenţează viaţa zi de zi. Generaţiile mai tinere nu înţeleg însă ce spun eu, fiindcă ei sunt supuşi altor influenţe, din alte zone ale vieţii. Eu ştiu de exemplu că, în cultura noastră africană, există tabu-uri, lucruri pe care nu trebuie să le facem sub nicio formă, iar dacă încalci aceste tabu-uri vei plăti la un moment dat, vei simţi efectele pe termen lung. Poate nu vei plăti la propriu, dar undeva, în existenţa ta, vei fi atins de efectele acestei încălcări.
Ce vreau să spun este, pe scurt, că suntem supuşi în fiecare clipă influenţelor spirituale, ancestrale, pe unele le ştim şi le percepem, pe altele nu, dar dacă nu le vedem nu înseamnă că ele nu există. Noi trebuie să ne trăim viaţa în aşa fel încât să arătăm respect trecutului, să ne purtăm astfel încât să nu tulburăm energiile din jurul nostru. Nu cred că ştiu să explic mai bine de-atât. Poate că, la un moment dat, voi fi conştient de tot ce s-a întâmplat relevant în lumea asta, dar, în clipa de faţă, cu certitudine sunt lucruri pe care eu nu le cunosc în amănunt, însă pe care trebuie să le respect şi să le urmez, iar asta defineşte persoana care sunt eu acum.
TERRENCE MUSEKIWA | 59th International Art Exhibition of La Biennale di Venezia 2022, (foto: FB Catinca Tabacaru)
Eşti un artist foarte conştient de realitatea prezentului, cu care te joci pe această frontieră dintre ‘ştiut’ şi ‘neştiut’. O expoziţie a ta, din 2017, se intitula chiar Standing on a line, not being on the either side. Cum e să performezi în zona dintre tradiţiile africane şi modernitatea occidentală? Eşti în egală măsură bine primit ca rezident în ambele lumi?
Răspunsul la întrebarea aceasta trebuie dat într-un fel în care să mi-l clarific inclusiv eu… dar înţeleg foarte bine întrebarea, e foarte bună şi îţi mulţumesc pentru ea. Eu m-am născut în Zimbabwe, acolo e patria mea. Zimbabwe înseamnă literalmente “casă din piatră”, acolo m-am născut eu, într-o casă din şi a pietrelor, iar asta înseamnă că sunt un descendent al “pietrei celei mari”, că vreau, nu vreau, sunt parte din lumea aceasta. Oriunde aş călători, oriunde aş lucra, încerc să devin cumva parte a acelei noi lumi, mă conectez la locul respectiv, dar duc permanent cu mine bagajul meu emoţional şi istoric, al locului naşterii mele, pe care să îl leg la cultura locului respectiv.
De exemplu, acum locuiesc în UK şi am căutat aici materiale pe care să le pot folosi ca elemente de legătură cu energiile locale… şi am ales cablurile, mai exact cablurile banale de Internet, care mă conectează, şi la propriu şi la figurat, cu izvorul acestora, şi, în acelaşi timp, reprezintă pentru mine o metaforă a legăturilor inter-generaţionale, cu alte cuvinte, temele mele preferate. Lumea întreagă e formată din conexiuni între oameni… tu ai intrat în contact cu mine, de exemplu, dar noi doi ne aflăm în lumi total diferite şi atunci cum putem să ne găsim unii pe altii, cum putem să spunem sau să ascultăm poveşti care aparţin unor lumi distincte?
De asta aleg eu materiale universale, cum sunt cablurile de Internet – toată lumea le foloseşte întrucât ele unesc oamenii, la fel cum telefonul e ceva banal azi şi, dacă n-ai telefon, eşti izolat de ceilalţi [Terrence Musekiwa este şi autorul seriei The Telephones, 2018-2022, care combină piatra cioplită cu receptoare de telefon din anii ’60, ca trimitere la trecutul colonial al statului Zimbabwe – n.r.].
The Telephones | Terrence Musekiwa (foto: catincatabacaru.com)
Astfel am ajuns eu să folosesc eu cablurile ca simbol al legăturilor inter-umane, iar dintre materiale, cel pe care l-am utilizat de obicei este cuprul, pentru că e un material specific din Zimbabwe. Se găseşte din belşug acolo, dar l-am găsit apoi şi în Occident, l-am descoperit şi unde sunt eu în clipa de faţă, deci am început să mă întreb… atunci de ce aş folosi eu cuprul?
Tocmai pentru că e un mineral şi pentru că parte din cuprul care provine din Africa se găseşte acum în Europa, în acelaşi loc în care mă aflu şi eu, deci e din nou parte din mine. În felul acesta simt că nu mă distanţez de locurile natale, ci mai degrabă integrez, transpun tot ce aduc din zona de baştină în spaţiul în care mă aflu la un moment dat.
Vreau să rămân fidel identităţii mele africane, să îmi rămân fidel mie însumi, continuând să fiu, în acelaşi timp, parte din marea istorie globală şi din evenimentele care se întâmplă în prezent. De aceea aleg personajele şi temele pe care lucrez, de aceea am ales piatra din Zimbabwe, care este un material foarte puternic din ţara mea natală, de aceea aduc toate acestea în Occident… care devine, astfel, fundamentul alegerilor mele. Piatra însăşi decide în felul acesta cu ce alt material vrea să fie conectată. Piatra reprezintă cultura publică contemporană şi, în procesul de creaţie, totul se îmbină, se împleteşte, iar povestea devine cu atât mai solidă.
Lost in the Correct Side | Terrence Musekiwa, (foto: catincatabacaru.com)
În expoziţia Influence of the Unknown ai o lucrare intitulată Lost in the Correct Side. Cum te poţi rătăci pe partea “corectă”? Sau, dacă se întâmplă, ar trebui să fii fericit, nu?
De ce să se întâmple să fii fericit? Pentru că eşti deja, mai mult sau mai puţin, fericit. Doar că, uneori, trebuie să fii suficient de conştient de tine însuţi, încât să înţelegi că te afli în locul potrivit, în matricea potrivită, şi abia când înţelegi totul poţi să fii cu adevărat şi complet fericit. Până să te înţelegi te simţi însă rătăcit… până să înţelegi că te afli pe partea bună, “corectă”, eşti, cumva, pierdut. La final, când te regăseşti acolo unde îţi este menit să fii, vine acel moment când ţi se clarifică totul, ţi se limpezeşte viziunea de sine, şi atunci conştientizezi că e bine că te afli acolo unde ai ajuns.
Momentul acesta de claritate îţi confirmă faptul că eşti în locul tău şi de-acolo începi să înţelegi ce ai pierdut sau ce ai dobândit. Sentimentele co-există, treci simultan prin ele, prin sentimentul rătăcirii şi acela al clarităţii, al apartenenţei. Apoi începi să te mişti, şi uneori iei hotărârea să o apuci într-o anume direcţie, dar nu ştii precis ce anume te face să te mişti într-acolo, nu ştii dacă decizia e cea bună, însă, în cele din urmă, totul se aşează. Asta înseamnă, pentru mine, să fii pierdut pe partea bună… Lost in the Correct Side.
Coming From Where We Are Going Exhibition| Terrence Musekiwa (foto: catincatabacaru.com)
Diferenţele conceptuale sunt uşor detectabile, însă Influence of the Unknown prezintă şi unele trăsături comune cu precedenta ta expoziţie solo, Coming From Where We Are Going, din 2019, de la Catinca Tabacaru Gallery din New York.
De fapt, am început să lucrez la Influence of the Unknown încă din 2016… atunci am început să pun cap la cat câteva idei, doar că mi-a fost greu să aloc timp în calupuri mari acestui proiect, aşa că am început să adun idei şi materiale, puţin câte puţin, şi le-am pus de-o parte, în aşteptarea momentului potrivit pentru a le reuni, iar până la venirea acestuia m-am ocupat de felurite proiecte mai mici.
Când m-am mutat la New York, am discutat cu Catinca şi atunci am început să îmi conturez în minte cum va arăta acest proiect, această expoziţie. Apoi, mi-am clarificat conceptul, dar dimensiunea lui încă nu îmi era limpede, nu îmi era clar cum voi îmbina influenţele lumii din care vin eu cu cele ale lumii în care mă aflu în prezent. Am căutat echilibrul dintre aceste două lumi, căutând, de fapt, răspunsul la întrebarea: ‘Unde mă aflu eu, mai exact?’. Pentru că, cel mai probabil, aveam să încep lucrul la proiect în Occident, iar mai apoi aveam să mă găsesc din nou în Africa… care ar fi cea mai bună cale de a armoniza cele două lumi?
Pe urmă, după ce am găsit ideile, am putut să încep lucrul, dar nu am reuşit de fapt să demarez Influence of the Unknown înainte de a înţelege bine de care parte mă poziţionez şi înainte de a alege “the correct side”, mai ales că deja ştiam cum e fiecare dintre cele două părţi ale lumii mele, partea occidentală şi partea africană, cea din care provin, cea faţă de care simt o legătură indisolubilă, care încă mă cheamă, mă atrage. Mi-a fost atunci clar că trebuie să fiu consecvent, că e nevoie să persist în abordarea africană a procesului creativ, în metodologia africană, fiindcă doar aşa pot deveni cine sunt eu cu adevărat, aşa pot deveni relevant pentru generaţiile următoare.
Astfel îmi aleg titlurile expoziţiilor şi temele acestora, aşa călătoresc din punct de vedere conceptual, aşa îmi descopăr fiinţa interioară.
Ubuntu and the earth | Terrence Musekiwa
Decoperirea fiinţei, regăsirea identităţii, pare a fi şi punctul de plecare în instalaţia Ubuntu and the earth, pe care ai prezentat-o anul trecut la Dak’Art, Bienala de la Dakar. Poţi să îmi spui câteva cuvinte despre declinarea temei?
Mă voi referi în mod foarte specific la această lucrare. Vezi tu, eu m-am născut în Zimbabwe, iar Zimbabwe este o ţară cu 6 limbi oficiale, care provin din aproape 27 de alte ţări, deci Zimbabwe este un melanj al acestor culturi şi al acestor limbi.
Când am creat Ubuntu and the earth, m-am gândit în primul rând la pământ şi la toate populaţiile care au migrat pe continentul african, care, în migraţia lor, au creat ţările şi popoarele de acum. La urma urmelor, toţi suntem africani, dar pentru mine, la momentul acela, pământul ţării mele s-a transformat în acel material roşu [culoarea roşiatică al solului din Zimbabwe este dată de bogăţia de minerale, care-l face foarte ofertant pentru agricultură – n.r.].
Culoarea neagră reprezentă migraţia pâinii pe continent, fiindcă Zimbabwe a fost considerat coşul de pâine al Africii în timpul colonizării, era sursa de aprovizionare cu alimente a Africii, deci am dezvoltat metafora aceasta, solul roşu din Zimbabwe, ce reprezintă bogăţia alimentelor comunităţii africane… aşa m-am gândit şi am ales la început. Apoi, mi-am propus să îmbin elementele astea cu ce se află la vest de Zimbabwe, întrucât pământul nostru e foarte fertil, a atras şi a alimentat migraţia multor oameni de pe întreg continentul. Aceştia s-au stabilit din Tanzania până în Africa de Sud, Botswana sau Lesotho, peste tot, iar zimbabwenii sunt, la rândul lor, oameni care au venit din toate colţurile Africii şi s-au stabilit aici, construind Great Zimbabwe, oraşul care acum e în ruine, dar care a fost leagănul civilizaţiei noastre.
Deci solul roşiatic l-am reprezentat prin mătasea de culoare asemănătoare lui şi este simbolul pământului african, nu al unui loc anume, iar negrul simbolizează migraţia popoarelor, răspândirea lor în diferitele tărâmuri, în ţările de azi. La începuturi însă, era doar un mare continent, un singur loc, o singură origine. De aceea cred eu că e importantă negritudinea.
TERRENCE MUSEKIWA, Influence of the Unknown (exhibition), Galeria Catinca Tabacaru Foto: Cătălin Georgescu
Ai început să absorbi cunoaştere încă de copil, de la tatăl tău, apoi ţi-ai descoperit propria voce. “To my father was a business. I have taken it as a storytelling material”, spuneai. Care au fost, mai concret, circumstanţele în care dorinţa ta de a te exprima prin sculptură a devenit dominantă?
Istoria familiei mele m-a influenţat profund. Am crescut într-o familie de sculptori, toţi sculptau, iar eu am studiat sculptura chiar în şcoală, doar bunicul meu a lucrat într-o fabrică de textile, în vremea Rhodesiei, făcea broderie pe materiale, pe haine. Zilnic, el făcea naveta de la locuinţa lui până în oraş, unde lucra în fabrică împreună cu mulţi alţi oameni… era slujba lui, deşi o făcea cu artă.
Sigur că, atât pentru el, cât şi pentru tatăl meu, sculptor, astea erau nişte meserii din care doar îşi câştigau existenţa, însă ei spuneau cu-adevărat poveşti prin arta lor. Până la urmă, totul devine comercial, trebuie să fii simultan un storyteller şi să vinzi… arta evoluează inevitabil în sensul acesta.
La rândul meu, am încercat să spun o poveste, am încercat să aplic metodologia şi storytelling-ul african în arta mea, adică am vrut să încorporez tradiţiile strămoşeşti, să ne ascultăm bătrânii, după cum spuneam mai devreme, pentru că ei vin din vremurile vechi, sunt păstrătorii tradiţiilor, obiceiurilor, valorilor noastre. Dar cum aş putea eu să exprim concret tradiţiile şi istoria fără să folosesc hârtia şi creionul?
Aş putea, de exemplu, să exprim toate astea într-un limbaj vizual care să poată fi înţeles de toată lumea, să spun astfel poveştile pe care mi le ziceau şi mie bunicii mei, cele cu care am crescut. Şi sunt multe asemenea poveşti care sunt încă vii, care se spun şi în ziua de azi, cum este povestea zeului-şarpe Nyami Nyami, care trăieşte în fluviul Zambezi.
Este o legendă fundamentală pentru poporul Tonga, localizat la graniţa dintre Zambia şi Zimbabwe. Legenda rămâne foarte importantă, este cea care dă cheia înţelegerii istoriei construirii barajului Kariba, acolo unde n-ar fi trebuit să existe o construcţie care să distrugă natura şi să altereze cursul fluviului. Nyami Nyami, Zeul Fluviului, este reprezentat ca un şarpe cu cap de peşte, de obicei sculptat în lemn, şi întruchipează legendele poporului Tonga, este elementul pe care, dacă-l cunoşti, îi înţelegi semnificaţia şi pătrunzi sensul poveştilor.
Lucrările mele sunt cumva interpretabile la fel – dacă mi-ai văzut câteva sculpturi, începi să mă cunoşti, să înţelegi de unde îmi iau inspiraţia, cum evoluez, ce vreau să spun acum şi către ce ţintesc în viitor.
TERRENCE MUSEKIWA (foto: FB Catinca Tabacaru)
Referitor la ceea ce vrei să comunici prin arta ta mi-am făcut o oarecare idee, însă nu putem încheia fără să aduc în discuţie şi cum comunici. Ca tânăr sculptor născut în Zimbabwe, dar rezident în Londra, dacă ţi s-ar comanda o lucrare acum, în 2023, ce materiale ai alege?
Pentru mine, simpla alegere a materialului cu care urmează să lucrez înseamnă o conexiune cu ce urmează să realizez. Trebuie să-ţi mai spun ceva despre mine, ceva care îţi va limpezi motivele pentru care aleg anume materiale pentru lucrările mele. Între strămoşii mei au fost foarte multi înţelepţi şi vindecători.
Bunica mea, de exemplu, a fost şaman, ea avea abilitatea de a vindeca oamenii, de a-i ajuta prin magie, aşa că, vreau, nu vreau, eu fac parte din această energie cosmică şi o simt din plin când îmi aleg uneltele şi materialele. Am atunci nevoie de un moment de linişte ca să îmi pot da seama de energiile pe care le aduc prin materialele alese, să înţeleg dacă lucrarea se potriveşte în exterior sau în interior, trebuie să clarific toate aceste vibraţii.
Ce vreau să spun e că nu există alegeri predestinate, cel puţin în ce mă priveşte – totul depinde de mişcarea mea din momentul respectiv. Pot să încep o călătorie spre un anume loc, dar, din pricina unui alt proiect care mă preocupă, pot să nu ajung să folosesc materialele pe care mi le alesesem la începutul drumului, şi atunci intervine schimbarea. În final, îmi creez o legătură spirituală cu materialele pe care le pot folosi, oriunde aş fi, iar asta devine parte din procesul de creaţie al sculpturilor mele.
Uite, am fost în România, apoi am venit aici, la Londra. În România am aflat unele lucruri pe care le-am adus cu mine, iar în Londra am găsit alte idei şi, bineînţeles, am adus cu mine informaţii din ţara mea natală, Zimbabwe. Totul se amalgamează şi devine un singur întreg. Materialele pe care le folosesc sunt alese şi în funcţie de viziunea asupra lucrării pe care o creez.
Se întâmplă şi să folosesc un anume material care îmi place mie personal, să aleg dintr-un pur impuls şi atunci lucrarea devine o imagine a mea şi nu a materialului folosit, pentru că l-am ales cu instinctele mele carnale, pentru plăcerea mea. Dar când mă conectez spiritual cu materialul, viziunea mea se clarifică, totul se luminează, totul devine posibil. Aşa aleg eu… nu ştiu să explic mai bine.
Interviu de IOAN BIG | CLIN D’OEIL
Foto header: TERRENCE MUSEKIWA, Influence of the Unknown exhibition, 2023, Galeria Catinca Tabacaru Foto: Cătălin Georgescu