Ceasurile Be Clockwise măsoară timpul nostru, al tuturor din 2010. Este un proiect la care au participat și participă tot mai mulți oameni, cu idei sau o mână de ajutor, ori mai simplu cu timpul lor.
Povestește-ne un pic despre tine: de unde ești, câți ani ani, ce ai mai făcut înainte de a te apuca de ceasornicarie?
Sunt Tudor Petrican, născut în 1983 la Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Consider că ce am învățat de-a lungul timpului, în copilărie, adolescență și apoi în timpul facultății, au pavat drumul spre antreprenoriat. La 17 ani făceam CD-uri cu muzică, ca mai târziu să am un mic business în IT. În 2010 am hotărât să construiesc ceasuri de perete. M-am gândit deseori de ce m-au atras ceasurile atât de mult încât am început să le și manufacturez.
Răspunsul era simplu, avea sens. Am zis că pot face ceva deosebit în acest domeniu, să aduc ceva nou și să transmit un mesaj. Totodată puteam să folosesc parte din deprinderile însușite până atunci și să învăț altele noi. Conceptul filosofic al timpului face și el parte din răspuns, de ce un ceas de perete.
Cum a apărut Be Clockwise? Mai exact, cum te-ai apucat de făcut ceasuri și cum ai ajuns să stăpânești atât de bine acest meșteșug?
Primele ceasuri de perete au prins formă în sufrageria unui apartament din Brașov. Împreună cu Andreea și Edi am învârtit primele roți, în anul 2010. Temele au fost personale, unde fiecare și-a folosit imaginația și așa au apărut primele ceasuri unicat. Ca la multe alte business-uri, primii clienți au fost prietenii și cunoștințele. Și au fost mulți. Au cerut ceasuri de perete decorative, după modele găsite pe internet sau creații noi, realizate la comandă după o idee. Cu ceasurile realizate pentru ei, am început să creăm portofoliul Be Clockwise, toate deosebite față de ce se găsea pe piață.
Pentru a ajunge la un public cât mai larg am învățat să fac site-ul. Totodată s-au reunit mai multe pasiuni în acest business și am descoperit că pot să fiu departamentul de creație, copywriter, webdesign, marketing, vânzări, fotograf, achiziții, distribuție, curier și maker de ceasuri. Evident că nu este ideală această abordare, dar nu am avut de ales.
Visul era să dezvolt această afacere și de a crea modele cât mai originale de ceas de perete. Am avut angajați și prieteni care veneau și împreună traforam ceasuri cu fluturi, pe care ulterior le vopseam și de acolo „zburau” la clienții din toată țara. Toate acestea se întâmplau la etajul al 2-lea, într-un apartament de bloc, într-o zonă circulată a Brașovului.
În 2017 am obținut o finanțare prin Start-Up Nation iar datorită experienței dobândite în cei 7 ani de ceasuri artizanale, am știut de ce am nevoie ca să creștem mai departe. Am mutat atelierul într-un spațiu industrial, la METROM, într-o fostă fabrică de armament. Am achiziționat utilaje cu care am început să construim ceasuri de perete de dimensiuni mari, ceasuri smart, și ceasuri digitale cu led-uri.
Cât e de greu să faci un ceas unicat (am vazut ca aveti asa ceva pe site)? Cât timp îți ia?
Într-un fel, toate ceasurile Be Clockwise sunt unicate. Totul începe cu o scânteie de idee. O aprinde un eveniment, o simțire sau un obiect. Acestea sunt ceasurile personale, la care lucrăm și ani, până la o formă concretă. Dar avem și ceasuri unice care în funcție de model, le realizăm într-una sau cîteva zile. La unele lucrează mai mulți specialiști strungari, operatori CNC, laser imprimantă 3D, electroniști și programatori.
Un astfel de ceas unicat este cel perete, VINCI, realizat dintr-un lanț și mai multe componente metalice, roți dințate. Între zalele lanțului sunt dispuse cele 12 ore, care, dacă te uiți la ele, se rotesc insesizabil și inevitabil. Este un ceas minimalist, industrial realizat cu piese și utilaje chiar în fost uzină METROM, unde se realiza acum mulți ani armament. Este și un concept care mi-a plăcut cum sună, „Make clocks not bombs”. VINCI este un ceas de perete de colecție. Putem și vom realiza un număr redus, fiecare numerotat cu un număr de serie. Este este deosebit și prin faptul că atrage atenția instant, iar mulți dintre privitori vor întreba cum funcționează sau cât este ora.
Ce nu se știe despre acest meșteșug?
Ceasornicarul este cel ce repară ceasuri sau le vinde. Noi suntem designeri de ceasuri. Planificăm atent și creăm aceste obiecte cu funcție, ce au și parte artă. Căutăm să oferim clientului o experiență pe termen lung, “mai mult decât se vede la suprafață“.
Realizarea unui ceas de perete modern pornește de la o schiță, urmată de cele mai multe de ori un desen realizat pe calculator. Va fi util când ulterior, diferite piese precum cadranul, vor fi tăiate cu ajutorul unui utilaj robotizat sau de mână. Este importantă și alegerea materialelor care să reziste în timp, să provină din surse responsabile și să fie cât mai prietenoase cu mediul.
Povestește-ne un pic despre ceasurile voastre. Prin ce se deosebesc ele de altele de pe piață?
În primul rând ceasurile noastre chiar funcționează. Suntem contactați de clienți ce au cumpărat din alte locuri un ceas de perete ce la scurt timp s-au stricat. Noi oferim service și după perioada de garanție. Produsele noastre sunt făcute la comandă după specificațiile clientului. Sunt ceasuri de perete personalizate ce se deosebesc prin design și funcții unice.
Realizăm ceasuri care merg invers, cu 24 de ore, ce indică zilele săptămânii, ceasuri cu pendule, cu LED-uri, afișaj digital, cu sincronizare radio, GPS și internet, ceasuri vizibile noaptea. Avem clienți, pasionați de instrumente ingenioase ce măsoară timpul, care ne solicită pentru a construi obiecte decorative și funcționale. Așa am ajuns să avem cea mai mare diversitate de ceasuri de perete deosebite.
Care au fost cele mai interesante sau ciudate comenzi pe care le-ați primit?
Îmi aduc aminte cu haz de o comandă, cândva pe la începuturi. Am mâncat foarte multe zile paste cu ton, după cele 25 de ceasuri realizate din conserve cu ton. Mai recent, am făcut ceasuri cu sens levogir (sens invers) și 13 ore. Fiecare ceas ar putea zice o poveste. Este o experiență să duci pe capota unui autovehicul, un ceas de perete imens cu diametrul de 2 metri, pe care să îl montezi într-un apartament la 5 metri înălțime.
De fiecare dată când faci ceva pentru prima dată este o provocare. Iar acest proiect a fost în continuu o noutate, câteodată chiar un experiment. De la ceasuri mici de apartament ce funcționează cu baterie, am ajuns să montam ceasuri stradale de 4 metri înălțime, cu ora sincronizată GPS prin sateliți.
Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit până acum?
Când am pornit în 2010, termenul de „antreprenor” nu era așa de cunoscut și nu am avut un model, sau pe cine să întreb de multe ori, cum să fac. O provocare personală a fost să învăț business singur. Apoi să îi las și pe alții să se implice și să am încredere în ei.
Pentru afacere, provocările sunt acolo și sunt multe: resurse financiare limitate, ceea ce face grea investiția în tehnologie, marketing sau dezvoltarea de produse noi. Mai este concurența cu alte firme mari dar și cea mai actuală provocare, lipsa resursei umane. Și poate paradoxal, dar nu incredibil, nici ceasornicarii nu au mai mult timp ca alții.
Aveți și comenzi din afara țării? Doriți să vă extindeți?
Nu am întreprins prea multe demersuri în acestă direcție, dar am avut comenzi pe care le-am onorat cu succes. Mai recent pot povesti despre cîteva modele vesele și colorate de ceasuri pentru copii. Am colaborat cu doi graficieni români, ce au desenat aceste obiecte decorative pentru camera copiilor. Astfel de ceasuri au mare succes în afara țării. Faptul că au pendulă și se balansează, le fac foarte atractive din punct de vedere vizual, pentru cei mici.
Altfel, da, este în plan să ne extindem. Piața internațională este generos de mare și este cerere de ceasuri de perete și de masă. O să ne ocupăm și de această parte, căutăm colegi noi care să creadă în ce facem și să ni se alăture în proiectul nostru.
Care e impactul pe care-ți dorești să-l aibă afacerea ta?
Este drept că trăim într-un secol în care ceasul nu mai este o raritate. Fiecare dintre noi deține aproape mereu, cel puțin un ceas. Știm mereu cât este ora. Dar paradoxal nu mulți știu cât este timpul. Aș vrea să facem pentru fiecare ceasul perfect, care să-l ispitească să își valorifice timpul, cu cât mai multă înțelepciune. Din când în când, să se oprească și să se întrebe dacă îi este bine, dacă face bine.
Avem foarte mulți clienți ce achiziționează ceasuri Be Clockwise pentru oameni dragi lor. Varietatea mare oferită de noi, face dintr-un ceas de perete, un cadou foarte reușit. Avem ceasuri pentru doctori, ingineri, arhitecți, soferi, muzicieni, pictori. Avem ceasuri de perete sofisticate dar și ceasuri de perete simple.
O altă categorie de persoane care s-a bucurat foarte mult de produsele noastre sunt seniorii, oamenii în vârstă și cei ce au grijă de ei. Am căutat să oferim cele mai bune soluții pentru cei ce suferă de diferite boli mintale. Avem ceasuri calendar ce indică ora, dar și ziua, luna sau momentele zilei. Au și alte funcții ca alarme, mementouri ce pot să ușureze viața pacienților ce suferă de pierderi de memorie și a celor ce îi au în grijă.
Vreau să construiesc o fabrică de ceasuri în România. Ceasurile nu vor dispărea, dar vor trebui adaptate la noile vremuri și tendințe digitale, smart , IOT. Îmi doresc în continuare să colaborez cu alte afaceri locale, să ne dezvoltăm împreună.
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din perioada în care ai dezvoltat acest brand?
Errando discimus. Sunt mai multe lecții pe care le-am învățat în 13 ani de activitate: să fiu mai răbdător cu mine și cu ceilalți; respectul trebuie să fie reciproc; banii nu sunt cei mai importanți. Viața este un război format din multe bătălii și este normal și bine să mai pierdem unele dintre ele. Un sfârșit este mereu un început. Pot să zic și ce nu am învățat încă: să nu mai las lucrurile în ceasul al doisprezecelea.
Ce planuri ai pentru Be Clockwise pentru 2023?
În anul 2021 am început să construim propriile mecanisme de ceas hibrid, smart. Deja le folosim cu succes la ceasurile stradale și de mari dimensiuni. Acum implementăm și mai multe funcții ce le vor face unice pe piața internațională. Doresc să ne facem treaba cel puțin la fel de bine, să creștem echipa, notorietatea și vânzările de ceasuri de perete. Anul 2023 este încă un pas în evoluția la ceea ce este un proiect de suflet, pe care vreau să îl duc cât mai departe.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR