Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 14/03/2023
Film / Videodome

VIDEODOME | “[•REC]” (2007-2014, r: Jaume Balagueró & Paco Plaza)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “[•REC]” (2007-2014, r: Jaume Balagueró & Paco Plaza) Share VIDEODOME | “[•REC]” (2007-2014, r: Jaume Balagueró & Paco Plaza)
•REC


“[•REC]” (2007-2014, r: Jaume Balagueró & Paco Plaza)

Abordarea din perspectiva found footage/faux-docu handheld style este departe de a fi nouă în Horror (“Cannibal Holocaust” al lui Ruggero Deodato din 1980 reprezintă un reper relevant, chiar dincolo de notorietatea lui “The Blair Witch Project” din 1999), însă a fost dusă în derizoriu prin tentativele amatoriceşti de mascare a lipsei de resurse de către autorii de proiecte DIY din noul mileniu. Nu este, din fericire, cazul lui “[•REC]” (câştigător a numeroase premii, inclusiv la Fantasporto şi Sitges), produs cinematografic care, realmente, dă frisoane exact prin filmarea cronologică cap-coadă, fără excese de mişcări obositoare pentru spectatori a obiectivului, din perspectivă POV (‘point of view’/‘first-person shot’).

Într-un interviu promo dat în primăvara lui 2008 la Glasgow Film Festival, cineastul Jaume Balagueró spunea: “What we wanted was to build a classic horror story, but, ahh, telling it in the way of a TV show.”. Pentru o trecere în revista a francizei ne întoarcem deci cu 15 ani în urmă, iar unele spoilere sunt inevitabile.

•REC

[•REC]”. Urmărită continuu de către cameramanul Pablo, juna reporteriţă Ángela Vidal (Manuela Velasco, premiul Goya pentru rol la categoria “Best New Actress”) îşi face datoria de jurnalist pentru seria de documentare TV numită “În timp ce dormeai” încercând să prezinte obiectiv viaţa profesională a unui colectiv de pompieri din Barcelona, implicaţi în mod curent în rezolvarea unor incidente minore (salvarea de animale de companie, deblocări de uşi, etc.) şi mai rar expuşi realmente rezolvării de crize de o magnitudine semnificativă.

Apelul nocturn ce are ca subiect reclamaţia despre o femeie în vârstă încuiată în apartament care ţipă fără încetare pare a face parte din cazurile obişnuite, astfel încât nu sunt trimişi decât doi oameni din echipă, Álex şi Manu, pentru a lămuri situaţia, fiind aşteptaţi la faţa locului de o patrulă de poliţie. Tandemul reporter-operator primeşte permisiunea să îi însoţească în misiunea considerată banală. Pe ideea “Trebuie să filmăm totul!” se bazează întreaga construcţie narativă şi vizuală.

Din momentul intrării în imobil, realitatea se modifică radical pentru aceşti oameni, care nu încearcă altceva decât să îşi facă meseria… ei sunt la slujbă. Poliţistul este muşcat de bătrâna zombificată îmbrăcată doar într-un furou însângerat, clădirea este sigilată integral pe exterior cu material plastic în baza unui misterios protocol ‘Biologic-Nuclear-Chimic’, reacţie pe care o vom reîntâlni mai târziu, de exemplu, în filmul danez “Sorgenfri”/”What We Become” din 2015, locatarii intră în panică, mai ales după ce unul dintre pompieri cade (sau este aruncat) de pe casa scărilor şi suferă răni grave, iar singura persoană care intră în clădire este un aşa-zis inspector sanitar îmbrăcat în costum de protecţie biochimică, cu mască pe faţă.

Oficialităţile care i-au sechestrat nu oferă absolut nicio explicaţie, limitându-se la asigurări generice că nu există motive de îngrijorare. Pus la zid, intrusul trimis de autorităţi mărturiseşte că e vorba de un virus asemănător turbării ce se răspândeşte prin salivă, al cărui viteză de atac depinde de grupa sanguină a potenţialului infectat.

•REC

Totul începe, uşor-uşor, să se lege retrospectiv, din testimoniale: Max, câinele fetiţei Jennifer, dus la veterinar, intrat în comă şi revenit inexplicabil la viaţă, atacă restul animalelor şi este eutanasiat… dar animalul determină ulterior transformarea inclusiv a fetei, ce ajunge să îşi muşte mama. Panica supravieţuitorilor, care simt că sunt abandonaţi, devine din ce în ce mai de înţeles (“There’s something more to this place. Our cells don’t work. Neither does the TV or radio. We’re isolated.”).

Balagueró & Plaza nu se mulţumesc însă doar cu atât şi introduc aspectul religios: originea o reprezintă o enzimă creată de un agent al Vaticanului despre care acesta crede că e cauza biologică a posesiei demonice, ce a suferit pe parcursul analizelor din laboratorul încropit în propria locuintă o mutaţie şi a devenit contagioasă. Dau legătura mai departe… “We have to tape everything, Pablo. For fuck’s sake.”.

Sequel-ul “[•REC] 2” se consumă imediat după evenimentele din precedentul şi are ca centru de interes ‘Pacientul Zero’, prima persoană utilizată drept cobai de către clericul-cercetător, al cărui experimente s-au desfăşurat la ultimul etaj a imobilului în care s-a declanşat criza. O echipă GEO (Grupo Especial de Operaciones), înarmată până-n dinţi şi înzestrată cu camere video (amintesc involuntar de soldaţii din “Aliens”-ul lui James Cameron), care livrează imagini inclusiv spectatorilor, îl escortează pe Dr. Owen, oficial din Ministerul Sănătăţii, în interior, în tentativa de a preleva o probă de sânge de la infectată pentru a crea un antidot.

Se dovedeşte că medicul este şi preot, experimentat în ritualuri mai puţin cunoscute enoriaşilor, iar situaţia se complică şi mai mult prin pătrunderea clandestină în clădire al tatălui lui Jennifer (fetiţa din filmul original) ajutat de un pompier, şi de un trio de adolescenţi rebeli care se infiltrează prin instalaţia de canalizare. “Refusing to leave until the proper blood is retrieved, Dr. Owen leads the group into hell, facing a community of the possessed who would like nothing more than to feast upon the living.” (Brian Orndorf, dvdtalk.com). Ne oprim aici cu detaliile.

VIDEODOME | “[•REC]” (2007-2014, r: Jaume Balagueró & Paco Plaza)

Mai departe… Lansat simultan cu banda desenată care aduce multe lămuriri suplimentare, “[•REC] historias inéditas” (Hernán Migoya a adaptat cinci poveşti din universul schiţat de filme: “Encerrados”, “Tristana”, “Zoombii” – segment foarte interesant care arată un zombie ce infectează animalele dintr-o grădină zoologică, “El experimento” – povestea preotului Albelda care a experimentat pe fată, plus actul final care explică ce s-a întâmplat cu câinele), “[•REC] 3: Génesis”, în care Jaume Balagueró nu s-a mai implicat deoarece îşi finaliza la acea vreme Horror-Thriller-ul său “Mientras duermes”/2011, renunţă după scurt timp la tehnica found footage (operatorul de la nuntă, plus telefoanele mobile şi camerele personale ale invitaţilor, ceva imagini de pe camerele de securitate) în favoarea filmărilor tradiţionale, se consumă în mare parte la lumina zilei, şi are o naraţiune plasată temporal în paralel cu primele două filme, dar fără o legătură directă cu acestea: în timpul petrecerii organizate într-o vilă somptuoasă din afara oraşului, o rudă a mirelui generează infecţia/epidemia zombie (deja putem vorbim de un film ‘Z’ în sensul mainstream), unul după altul nuntaşii începând să se transforme (vomitând sange sau atacând pe cei din jur).

Mireasa Clara încearcă să scape cu ajutorul preotului care le vorbeşte despre natura demonilor citând din Epistola lui Iuda şi reuşeşte ulterior să întârzie asaltul infectaţilor prin rugăciuni şi apă sfinţită… în oglindă putem vedea reflecţii a tinerei portugheze Tristana Medeiros care a fost ‘Pacientul Zero’, ajunsă posedată de Diavol după ce a fost violată – pentru asta, vezi referirea de mai sus la comics-ul “Tristana”. Mirele Koldo li se alătură eroic (nu e o glumă, junele apare în armură!) într-o poveste de iubire care se sfârşeşte tragic, în ciuda faptului că prelatul mai face un efort de a stopa zombies recitand din Biblie la sistemul de amplificare instalat în locaţie.

În cazul acestui film, Horror-ul pierde în mod previzibil teren în detrimentul acţiunii pigmentate cu accente de umor negru şi melodramă. Colin D. Miller (movieramblings.com): “Unlike the original films, there is a lot of humour in REC 3: Genesis. Some of it works, some of it doesn’t… it’s another strange decision by the filmakers. It’s almost like learning George A. Romero decided to follow up Day of the Dead with something like Shaun of the Dead… The romance feels slightly out of place here too. While watching Clara and Koldo profess their undying love for one another I couldn’t help feeling that the once promising horror series I loved had been reduced to a silly soap opera.”.

•REC

Şi acum vine surpriza, “[•REC] 4: Apocalipsis”, sequel la “[•REC] 2”, realizat fără Paco Plaza (exmatriculat din franciză), semnat de Jaume Balagueró şi de Manu Díez (scenaristul numărului doi din serie), cu reporteriţa Ángela Vidal (Manuela Velasco) din cel dintai (care este evacuată din imobil cu ajutorul echipei de intervenţii speciale militare dirijate de doctorul Guzmán), în rolul principal. Amănunt esenţial (în sens pozitiv): dacă urmăriţi 1+2+4 sărind peste generice, veţi beneficia de o istorisire fluentă, respectând cronologia evenimentelor! Mai ales că cineaştii au inspiraţia (dincolo de cea… a renunţa complet la filmările ‘din mană’), de a schimba un spaţiu claustrofob cu altul: din blocul micuţ de apartamente se trece pe un tanc petrolier ce navighează solitar în largul mării, foarte departe de continent, special amenajat pentru carantină şi securizat de soldaţi.

Virusul demonic al carui purtător, se pare, a devenit Ángela, se apucă să zburde în mod ucigaş pe navă (pe care se află sechestrată pentru teste şi una dintre invitatele de la nunta din precedentul “Genesis”, o bătrânică ce nu apucase să ajungă la chef deoarece adormise în camera de hotel), prin intermediul unei maimuţe infectate scăpate din laborator (primat-bucătar-mancare…). Problema? Dincolo de continuitatea de apreciat, filmul nu are o conexiune de profunzime cu celelalte întrucat abandonează ambiguitatea generată de implicarea religioasă, înlocuind-o cu una mai degrabă SF (virusul-vierme organic) care generează doar o elementară luptă pentru supravieţuire (Gore din belşug). Mai concret, cu toate că ar trebui să închidă franciza, “Apocalipsis” te lasă frustrat, cu foarte multe întrebări fără răspunsuri la care cinefilul ar avea un drept legitim.

•REC

Buuun…  dacă tot am trecut în revistă cele patru producţii spaniole, să amintim şi de ‘paraziţii’ americani, “QUARANTINE” (2008, USA, r: John Erick Dowdle) şi “QUARANTINE 2: TERMINAL” (2011, USA, r: John G. Pogue). “Quarantine” este un copy-paste ordinar imposibil de recomandat, din aproape toate punctele de vedere (singura diferenţă majoră fiind schimbarea sursei infecţiei… virusul sustras dintr-un laborator de către un fanatic sectant), al celui dintai “[•REC]”, care beneficiază însă de o distribuţie cu nume ceva mai sonore, importate în mare parte din televiziune: Jennifer Carpenter (serialul “Dexter”), Steve Harris (serialul “The Practice”), Jay Hernandez (Diablo în “Suicide Squad”), Columbus Short (“Stomp the Yard”, “The Losers”), Rade Serbedzija (“Eyes Wide Shut”, “Taken 2”), Greg Germann (serialul “Ally McBeal”), Bernard White (serialul “Silicon Valley”).

Cel de-al doilea, DTV-ul “QUARANTINE 2: TERMINAL”, nu mai are vreo legătură cu nimic altceva (se face doar o referire anemică la clădirea de apartamente din L.A. aflată în carantină), conservând doar embrionul conceptului (infecţia în spaţiu închis): un pasager grăsuliu, muşcat de hamsterul virusat, declanşează nebunia sângeroasă într-un avion care trebuie să aterizeze de urgenţă în Las Vegas pentru a fi băgat în… carantină. Actori de liga a doua în roluri neinteresante, Mercedes Mason (Ofelia Salazar în serialul “Fear the Walking Dead”), Mattie Liptak (“Maggie”), Ignacio Serricchio (serialul “General Hospital”), plus o pisică infectată, într-o producţie al cărei scenariu este plin de clişee şi de platitudini (“It’s just not my day to fly.” sau “Stop the plane. Let me off!”), risipind în vânt un buget de aproape patru milioane de dolari. Iar aşteptările legate de tensiune şi suspans ale spectatorului rămân tot… în aer. “The film takes a chance in dispensing with the camera POV. The problem is nothing was added to fill the void.” (bloodygoodhorror.com).

Anecdotică de final: a.) Doi ilustratori reputaţi, implicaţi în realizarea comics-urilor “The Walking Dead” şi “Fear the Walking Dead”, create de Robert Kirkman, au legătură cu franciza “[•REC]”, mai exact Tony Moore (grafica pentru afişul lui “Genesis”) şi Charlie Adlard (autorul posterului american a lansării “Apocalypse”); b.) În 2013 pentru Windows şi, un an mai târziu, pentru PlayStation, a fost lansat jocul video creat de canadienii de la Red Barrels, “Outlast”, un first-person survival horror game, inspirat de speculaţiile religie-ştiinţă ce definesc franciza “[•REC]”.

Text de IOAN BIG

Alte Articole, Știri din FILM-VIDEODOME.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută