Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 07/03/2023
Muzică

EXCLUSIV | Interviu cu TONY KING, manager-ul și confidentul starurilor: “Mereu mi-a plăcut să trăiesc neobservat”

Alex Mușat De Alex Mușat
Comentarii EXCLUSIV | Interviu cu TONY KING, manager-ul și confidentul starurilor: “Mereu mi-a plăcut să trăiesc neobservat” Share EXCLUSIV | Interviu cu TONY KING, manager-ul și confidentul starurilor: “Mereu mi-a plăcut să trăiesc neobservat”
TONY KING


Interviu cu TONY KING, manager-ul și confidentul starurilor: “Mereu mi-a plăcut să trăiesc neobservat”

Prima oară când l-am văzut pe John Lennon, dansa cu Tony King. Nimic neobișnuit în asta, doar că nu se aflau într-un club, nu exista muzică, iar Tony era costumat din cap până în picioare în Regina Elisabeta”, scrie Elton John în autobiografia sa, Me.

De altfel, oricât de absurdă ar părea, povestea de mai sus nu este nici pe departe cea mai fascinantă din cariera de jumătate de secol a manager-ului Tony King, influent arhitect din umbră al industriei muzicale pop și prieten al starurilor rock.

Tony l-a văzut pe Elton John încercând să se sinucidă, aruncându-se într-o piscină în mijlocului unei fastuoase petreceri în Los Angeles, l-a oprit pe John Lennon din a priza cocaină cu David Bowie în baie, în timpul decernării premiilor Grammy, a confecționat ani de zile țigările cu marijuana ale membrilor Rolling Stones, l-a ținut de mână pe Freddie Mercury pe patul de moarte, a petrecut sălbatic în cluburile disco ale New York-ului anilor ’70, a ascultat (I Can’t Get No) Satisfaction înaintea oricărui alt membru al publicului, și-a petrecut verile în casa lui George Harrison și a lui Pattie Boyd, în mijlocul freneziei Beatlemania și încă primește un telefon zilnic de la bunul său prieten și partener în năzbâtii, Elton John.

TONY KING

Din păcate, Elton nu a sunat în timpul conversației noastre pe Zoom, însă Tony și-a adus aminte că a fost telefonat cu câteva zile în urmă de Klaus Voormann, ilustru basist al anilor ’70, colaborator al lui John Lennon, Ringo Starr și George Harrison și creator al influentului artwork al albumului Beatles, Revolver: “Tony, încă mai ești la fel de amuzant precum te țin eu minte?”.

De altfel, această abilitate de a fi mereu haios, însoțită de “un relativ bun gust în materie de muzică și haine”, l-a făcut pe Tony King să se transforme nu doar într-unul dintre excelenții manageri ai secolului trecut, ci și într-un amic și confident al starurilor rock, fie că vorbim despre lunga sa prietenie cu Freddie Mercury, sau despre bizara perioadă petrecută alături de un John Lennon dependent de droguri, în New York-ul anilor ’70.

Între 1961 și 1964, Tony a avut rolul de promotion manager (un termen-umbrelă relativ pretențios, care însemna, de fapt, că acesta trebuia să conducă mașinile superstarurilor și să le plimbe prin Londra puternic schimbată de mișcările culturale ale deceniului șaizecist), iar în perioada 1970-1973 a devenit A&R manager la Apple Records, casa de discuri înființată de Beatles, unde își amintește adesea amuzat de “numărul fix de role de hârtie igienică pe care asistentul lui Ringo Starr trebuia să i le cumpere toboșarului în fiecare săptămână”.

În anii ’80, Tony a ocupat postul de Creative Director al RCA Records New York, iar timp de două decenii i-a însoțit pe Rolling Stones în cinci turnee mondiale, având rolul de press executive și asigurându-se că face “totul ca la carte”.

TONY KING

Tony King , costumat în Regina Elisabeta și John Lennon, promovând albumul Mind Games, 1973

Aici poți vedea colecția mea de vinyl-uri”, îmi spune Tony, mișcând camera de la laptop, “asta e o poză cu Tina Turner și Mick Jagger la Live Aid, eu i-am pus să facă fotografia asta pentru mine, acolo sunt eu cu John [Lennon], iar pe perete e un colaj pe care John și Yoko l-au realizat special pentru mine. Tabloul original Andy Warhol semnat de John e pe perete, în sufragerie”. Camerele apartamentului lui Tony King par mai degrabă încăperi ale unui muzeu al culturii pop, ticsite cu tablouri artpop, autografe, figurine, boxset-uri, vinyl-uri și discuri de aur, iar la 81 de ani, acesta recunoaște că e timpul să se retragă, însă nu înainte de a-și promova prima sa carte, autobiografia The Tastemaker.

Cei de la editură au vrut să o numească The Kingmaker, dar am refuzat vehement. Unu la mână, pentru că Trump poartă această poreclă și doi la mână, nu eu i-am făcut pe oamenii ăștia, eu doar i-am ajutat. Până la urmă, am ajuns la The Tastemaker, pentru că Elton spune mereu că am gusturi grozave în materie de modă și artă”.

Una peste alta, este clar că fără influența lui Tony, un tânăr Elton John poate că nici nu ar fi fost tentat să se îmbrace în costume mulate, cu pene, peruci și sclipici, John Lennon nu ar fi revenit niciodată pe scenă și Beatles ar fi compus total diferit, căci tânărul Tony King le oferea constant lui John, Paul, George și Ringo vinyl-uri cu muzică nouă. De altfel, chiar și acum, cu o modestie aparte, Tony face ceea ce știe mai bine: să influențeze din umbră parcursul legendarilor artiști ai lumii, fără pretenția posterității sau a unei recunoașteri aparte.

Tony, l-ai sfătuit pe bunul tău prieten, Freddie Mercury, să-și recunoască homosexualitatea față de partenera sa, Mary Austin, l-ai impresionat pe tânărul Elton John cu hainele tale, le ofereai non-stop celor de la Beatles discuri și ești motivul pentru care John Lennon s-a urcat pentru ultima oară pe scenă, la Madison Square Garden, în 1974. Te-ai gândit vreodată că munca ta contribuie la construirea istoriei muzicii pop a secolului XX?

Niciodată nu m-am gândit la asta, doar îmi făceam meseria, fie că petreceam o noapte la Madison Square Garden, fie că filmam o reclamă pentru TV îmbrăcat în Regina Elisabeta, sau îi priveam pe Beatles înregistrând All You Need Is Love. Am fost mereu acolo, dar niciodată nu m-am gândit că asta va deveni parte din istorie. Eu doar mă simțeam bine alături de toată lumea.

Mereu mi-ai părut un individ cât se poate de relaxat…

Am fost relaxat și nu prea. Când lucram pentru The Rolling Stones, aveam de-a face cu multă presiune înainte de a pleca în turnee: colaborările cu presa, crearea artwork-urilor albumelor și-așa mai departe. Simțeam presiunea, mai ales că trebuia să repetăm în Toronto timp de 5 săptămâni înainte de turnee și pentru mine, asta însemna să muncesc 18 ore pe zi.

Îmi începeam ziua la 6 dimineața, iar prin 1989-1990 nu exista social media, ci faxuri. De fapt, s-ar putea să nu fi folosit nici faxuri, ci mai degrabă, telefoane. Aveam multe responsabilități și da, am fost adesea stresat, dar n-am simțit vreodată că nu știu ce fac, mereu am fost stăpân pe situație.

TONY KING

Tony King, Keith Richards și Ronnie Wood (The Rolling Stones)

Nu prea pare un mediu de lucru pe care majoritatea oamenilor l-ar gestiona bine…

Așa este. Am renunțat la scoală la 16 ani și am rămas în business până acum doi ani – ceea ce m-a oprit, într-un final, a fost pandemia. După aceea, am decis să scriu o carte, lucru pe care nu mi l-am dorit vreodată, dar în timpul pandemiei a devenit din ce în ce mai evident faptul că poate acum e momentul. Când am început să discut cu scriitorul-fantomă, am realizat brusc ce fel de viață am avut! Când începi să vorbești despre asta, aproape că nici ție nu-ți vine să crezi, te gândești “Dumnezeule, nici n-am realizat că am făcut toate lucrurile astea!”.

Ai fost prins în mijlocul exceselor anilor ’70, un deceniu adesea mistificat în filme și televiziune. Te întreb ca o persoană născută în anii ’90: au fost anii ’70 atât de sălbatici precum îi vedem astăzi?

Da! Eram înconjurați de foarte multe droguri și toată lumea le consuma. Oriunde mergeai, mereu exista cocaină… multă cocaină. Da, era această nebunie a cocainei, oameni precum Fleetwood Mac, Zeppelin, Elton, toată lumea priza cocaină. Mulți au murit devreme, precum Brian Epstein sau Keith Moon. În plus, eu am dus propria luptă, aceea de a fi un bărbat homosexual în New York-ul anilor ’80, o luptă pe care o ducea oricine trăia în Greenwich Village sau în San Francisco. Cu toții aveam de-a face cu pierderi imense, tineri care mureau în feluri îngrozitoare…

Te-ai gândit vreodată că ai fost aproape de moarte?

Da, am devenit și eu pozitiv mulți ani mai târziu, dar de 15 ani iau medicamente și totul e bine. La vremea respectivă, însă, când oamenii mureau pe capete, eram cu toții îngroziți la gândul că puteam să fim următorii. Țin minte că m-am testat pentru prima oară în urma sfatului unui doctor gay din Greenwich Village, el a fost primul care a tras semnalele de alarmă: “aveți grijă, aveți grijă, se răspândește”.

Mi-am făcut un test, am plecat într-o vacanță în Vermont și când m-am întors, l-am sunat. Mi-a spus că sunt incredibil de norocos că sunt negativ, pentru că majoritatea celor pe care îi trata fuseseră testați pozitiv, ceea ce la vremea respectiva însemna o condamnare la moarte. Nu exista absolut nimic care să-i ajute.

Îmi aduc aminte de o poveste emoționantă, cea în care Freddie Mercury te-a rugat să îi livrezi un tablou lui Elton John, cu foarte puțin timp înainte de a muri…

Da, Freddie mi-a dat tabloul și m-a rugat să mă asigur că ajunge la Elton. Știa că e pe moarte, știa că ăsta era sfârșitul. De Crăciun, m-am dus la Elton și i-am spus că am un cadou, l-a văzut și a început să plângă, bineînțeles. Era un tablou superb, realizat de un pictor pe care îl colecționa. A fost un moment atât de trist și un gest atât de frumos din partea lui Freddie să se gândească la Elton și să îi ofere acest dar.

Asta ne spune multe despre grija pe care Freddie o purta prietenilor săi, nu-i așa?

Freddie era un gentleman excepțional, extraordinar. L-am iubit și am îndrăgit toate lucrurile pe care le făcea. Spre exemplu, obișnuia să organizeze prânzuri duminica, unde își chema toți prietenii. Ducea o viață cât se poate de normală. Era înconjurat, desigur, de toată nebunia de a fi Freddie, dar după aceea, la final, stătea acasă tot timpul. Îi plăcea să stea acasă, să mănânce cu prietenii… nu vreau să pară că îl propovăduiesc, dar era un om extraordinar de nobil.

TONY KING

Tony King și Freddie Mercury, 1981

Tony, cum ai gestionat succesul? Povesteai recent despre faptul că John Lennon s-a adaptat succesului abia în ultimii ani ai vieții.

Să-ți spun ceva: am avut mereu un grup de prieteni normali, oameni care nu aveau de-a face cu industria muzicală. În plus, în 1981 m-am lăsat de băut, nu am mai pus gura pe alcool de 42 de ani. Am întâlnit mulți oameni la adunările Alcoholics Anonymous în New York și mi-am format prietenii care m-au ținut cu picioarele pe pământ.

Când spui nu drogurilor și îți schimbi viața, începi să îți faci cunoștințe noi. De fapt, mereu am fost o persoană cu picioarele pe pământ, chiar și în perioada în care petreceam non-stop aveam o viață normală, prieteni normali… chiar astăzi am distribuit pe Facebook o poză cu amicii mei.

Îmi aduc aminte că m-am întors dintr-un turneu cu Rolling Stones, ieșeam la cină cu câțiva amici în New York și așteptam să mi se deschidă ușa la mașină, pentru că mă obișnuisem atât de mult să călătoresc cu Stones și să avem oameni care sa facă asta. Prietenii mi-au spus: “Tony, suntem acasă acum, ne deschidem singuri ușile!”.

Terapeutul meu din New York numea asta “coming home to yourself”. Realizezi că trăiești o viață care nu te definește, deci trebuie să te întorci la tine, pentru că asta nu se schimbă niciodată. Uneori scapi acest fapt din vedere și te îndepărtezi de tine prin droguri, faimă, sau bani, așa că  trebuie să te întorci acasă, la fel cum ai spus și tu că a făcut John cu fiul său, Sean. Elton are și el acum doi băieți pe care îi iubește, foarte drăguți și manierați. Și el s-a “întors acasă”. Asta li se întâmplă supraviețuitorilor, realizezi că trebuie să fii tu însuți.

Crezi că faptul că ai fost mereu o persoană cu picioarele pe pământ te-a făcut atât de îndrăgit în rândul oamenilor cu care ai lucrat? Ai fost legătura lor cu lumea reală?

Da. Plus că sunt și amuzant!

… și ai și gusturi bune în materie de haine!

Oh, da! Dar eram mereu amuzant și îi făceam pe oameni să râdă. Zilele trecute m-a sunat Klaus Voorman [artist vizual și muzician colaborator al lui John Lennon, George Harrison și Ringo Starr și creator al artwork-ului pentru albumul Beatles, Revolver].

Tony, ești la fel de amuzant precum te țin eu minte?

Probabil, Klaus”, i-am răspuns, “nu cred că s-au schimbat multe!”.

Țin minte că am mers într-un weekend la casa lui George Harrison, iar dimineața am început să bem șampanie cu suc de portocale. Deodată, Eric Clapton, Klaus, George și câțiva membri Procol Harum au început o improvizație muzicală în sufragerie, iar eu eram atât de obosit din cauza nopții de dinainte, încât am adormit pe canapea. Când m-am trezit, Klaus mi-a spus “Oh, uite-l! Viața și moartea unei petreceri!”. I-am zis lui Klaus zilele trecute că mă gândesc des la remarca lui, iar el mi-a spus că asta sună bine ca și titlu de carte!

Încă de când era un muzician complet necunoscut, Elton John a admirat teribil stilul tău. Recent, tot Elton remarca faptul că “Tony King ar fi atras toate privirile, chiar și în timpul unei invazii extraterestre”.

Da, știu că a spus asta, dar nu știu ce să zic despre asta! Eram, într-adevăr, o creatură exotică, plutind prin birourile Dick James Music, cu fularul zburând în vânt, cu ghetele mele și pantalonii de catifea.

Tony, deși spui că nu ai creat oamenii cu care ai lucrat, cu siguranță i-ai influențat enorm.

Da, cred că așa este, chiar și când colaboram cu Stones, eram destul de rațional și mă asiguram că lucrurile merg bine. De fapt, după ultimul turneu pe care l-am realizat, A Bigger Bang, Mick Jagger mi-a oferit o broșă deosebită și mi-a mulțumit pentru faptul că m-am asigurat mereu că lucrurile sunt în ordine.  Mi-a plăcut… cam la asta se rezumă ce fac, nu-i așa?

TONY KING

Tony King & Mick Jagger, anii ‘90

Spune-mi, te rog, despre începuturile tale în industria muzicală.

Pe vremea aceea, totul se rezuma la Elvis și rock’n’roll… am vrut să lucrez în industria muzicală, pentru că eram total devotat lui Elvis Presley. Iubeam rock’n’roll-ul, îi admiram pe Little Richard, Fats Domino, Jerry Lee Lewis și colecționam discuri americane. Iubesc anii ’50, iubesc să dansez, am fost din prima un băiat rock’n’roll. Din momentul în care am început să lucrez, nu m-a oprit nimic. Whoosh!

Este absolut fascinant faptul că la doar 19 ani aveai deja responsabilitatea de a lua vedetele americane de pe aeroport și de a le conduce cu mașina prin Londra.

Știu, mie-mi spui?! Mai ales când am aflat că trebuie să merg la aeroport și să le iau pe fetele de la The Ronettes. Am ajuns târziu, din cauza unui ambuteiaj, eram complet îngrijorat, iar când le-am întâlnit, mă așteptau toate pe o bancă, însoțite de faimoasele lor frizuri. Le-am spus că sunt Tony și că treaba mea este să am grijă de ele cât sunt în Londra. În cartea sa, Ronnie [Spector, membră a trio-ului vocal The Ronettes] a scris că mi-am luat meseria “foarte în serios”. Ne-am distrat de minune!

EXCLUSIV | Interviu cu TONY KING, manager-ul și confidentul starurilor: “Mereu mi-a plăcut să trăiesc neobservat”

Tony King, producătorul muzical Phil Spector, The Ronettes & George Harrison, 1964

Dacă tânărul Tony King ar fi văzut măcar un sfert din viața pe care ai trăit-o, cu siguranță ar fi fost surprins!

Oh, nici nu ar fi crezut! Marea mea ambiție a fost să mă duc în America, deci să trăiesc acolo timp de 20 ani a fost incredibil de special! Aș vrea, totuși, să trăiesc acolo acum? Nu prea… Mă simt foarte bine în Londra, în apartamentul meu din Primrose Hill. New York-ul era foarte distractiv pe vremuri, îmi plăcea să merg să dansez în Studio 54, iubeam disco-ul, dar acum îmi place mult mai mult aici. Am un parc vis-à-vis, locuri de unde îmi fac cumpărăturile… sunt fericit!

Pare că ai dus mereu o viață cât se poate de neobservată…

Așa trăiesc eu! Cred că așa ar fi trebuit să îmi numesc cartea: “Trăind neobservat!”. Sunt ca o pisică ce se ghemuiește într-o cutie.

TONY KING

Tony King, anii ‘50

Tony, uitându-te în urmă, ai schimba ceva?

Nu. Bună întrebare, stai să mă gândesc. Nu. Totul s-a întâmplat așa cum a trebuit să se întâmple. Nu pot să mă gândesc la vreunul din lucrurile pe care le-am făcut, la locurile unde am stat, la oamenii pe care i-am întâlnit… nu. Poate am fost prea promiscuu la un moment dat, dar acelea erau vremurile, oamenii consumau droguri și se comportau ciudat. Acum nu mai sunt promiscuu, sunt prea bătrân pentru asta!

Acum că pandemia e pe sfârșite, ce planuri ai, te întorci în turneele cu Elton?

Nu, sunt pensionat. Lucrez la promovarea cărții și după aceea mă voi retrage, nu voi mai avea nimic de făcut, împlinesc 81 de ani luna viitoare. E un cântec foarte frumos al unui artist blues, Chuck Willis, se numește Hang Up My Rock’n’Roll Shoes, ar trebui să-l asculți. Cred că e timpul să îmi pun și deoparte pantofii rock’n’roll…

Interviu de ALEX MUŞAT

Foto: arhiva personală Tony King

Urmărește interviul integral cu Tony King:

Alte Articole, Știri din MUZICĂ.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută