„Decizia de a pleca”, un thriller seducător prin ambiguitate
Premisa atracţiei romantice dintre un investigator şi o femme fatale suspectă de crimă de la care pleacă filmul sud-coreean Decizia de a pleca (premiera: 17 februarie) nu pare una ieşită din comun, fiindu-ne deja familiară din producţii occidentale pendulând ca tonalitate între Noir şi Thriller erotic – de la The Big Sleep sau Laura până la Basic Instinct – , dar trebuie ţinut cont că scenariul şi regia sunt semnate de Park Chan-wook (Thirst, Oldboy, I’m a Cyborg But That’s OK), cineast reputat pentru imaginaţia sa, deseori… extremă. Aflat la primul său lungmetraj în şase ani, după memorabilul The Handmaiden (pentru care a primit premiul BAFTA), Park Chan-wook ne livrează un construct narativ extraordinar de alambicat şi de subtil, un puzzle despre dragoste şi atracţie în raport cu inocenţa şi onestitatea personajelor angajate în jocul existenţial, care nu se relevă a fi chiar simplu de asamblat de către spectator, întrucât, dintr-un anumit punct, acesta trebuie să se poziţioneze, inclusiv moral, faţă de relaţia acestora.
Pentru detectivul burnt-out ce anchetează moartea unui bărbat căzut inexplicabil de pe o stâncă, momentul în care văduva lui – imigrantă ilegală suspectată de implicare din cauza lipsei aparente de reacţie emoţională la tragica pierdere suferită – începe să îl obsedeze… vine extrem de repede. La fel de urgent abandonăm tropul omului legii sfâşiat între datorie şi dragoste din Crime/Noir-ul clasic, pentru că suntem traşi şi scufundaţi de regizor într-un mister lipsit de antagonişti, de “buni” şi “răi”, mister ce se complică progresiv, fiind splendid pus în scenă, filmat şi montat (premiul pentru regie câştigat de Park Chan-wook cu Decizia de a pleca, anul trecut, la Cannes este absolut meritat).
Efectiv, fiecare pas din evoluţia legăturii interzise dintre cei doi şi a aprofundării detaliilor de context, fiecare nouă secvenţă deconcertează cinefilul, pentru că nu respectă aşteptata dinamică “romantică” şi adaugă tot mai multe şi fine nuanţe la profilul psihologic al fiecărui personaj, reuşind însă, paradoxal, să le conserve şi o doză semnificativă de impenetrabilitate. Este dragostea împărtăşită? Are mecanica relaţiei ceva supranatural? Cât e sinceritate şi cât manipulare? Toate variantele de răspuns par plauzibile în Decizia de a pleca, care trebuie privit cu alţi ochi decât ca pe un produs de fast food cinematografic. De altfel, ochii se dovedesc a fi în continuare o obsesie pentru Park Chan-wook şi o eventuală desluşire a misterului filmului trebuie căutată în interpretarea semnificaţiei modului în care (se) privesc personajele sale pe marele ecran.
Alte Articole, Știri din FILM.
