Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 01/02/2023
Artă & Cultură / Teatru Film

Drumul între teatru şi film are două sensuri

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii Drumul între teatru şi film are două sensuri Share Drumul între teatru şi film are două sensuri
Drumul între teatru şi film


Drumul între teatru şi film are două sensuri

Cu Romina VTM şi Taximetrişti succese de public certificate de box-office şi cu la fel de promiţătoarele Ramon şi Ouăle, franceza şi ardelenii programate a fi lansate în februarie, se pare că ofensiva comediilor româneşti în a-şi asigura un loc stabil printre opţiunile spectatorilor – care a câştigat serios teren datorită unor producţii precum Nunţi, botezuri, înmormântări, Mirciulică şi, evident, Teambuilding – continuă în 2023.

Într-o realitate apăsătoare şi impredictibilă, chiar avem nevoie de asemenea pretexte pentru a ne detaşa zâmbind, măcar pentru scurt timp, de problemele din viaţa cotidiană, indiferent câte rezerve am avea faţă de calitatea umorului dintr-o poveste sau alta.

Succesul unei comedii este dat în mare măsură de personaje, de modul în care acestea transmit hazul şi aici e provocarea actorilor care le interpretează, să le facă suficient de amuzante, emoţionante, agasante sau relevante, astfel încât să ne ataşăm instantaneu de ele, cumva, şi apoi să ne rămână fixate în memorie. Şi poate n-ar fi rău să ne propunem ca, măcar pe unii dintre aceştia, să îi vedem performând pe viu şi nu doar pe un ecran, să trăim cu ei experienţa live, iar pentru asta, noi trebuie să facem primul pas… să mergem la teatru!

Dacă v-a plăcut Taximetrişti, de exemplu, căutaţi să vedeţi la Apollo 111 piesa după care a fost făcut filmul şi veţi putea savura din nou povestea, tot cu Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Victoria Răileanu şi Maria Popistaşu, dar spusă într-un mod nuanţat diferit.

Tot la Apollo 111, în februarie, se joacă Sara/Mara, o altă comedie semnată de autorii Taximetriştilor, Bogdan Theodor Olteanu şi Adrian Nicolae, în a cărei distribuţie se regăsesc Alexandru Ion, Mădălina Stoica sau Carol Ionescu, figuri deja familiare din film, plus că, la acelaşi teatru, Alexandru Ion joacă în Medea’s Boys, dacă nu aţi apucat încă să vedeţi spectacolul. Rolando Matsangos vă invită, în schimb, la Romantic fools, la Godot, iar Nicoleta Hâncu, alături de Carol Ionescu, la noul spectacol regizat de Andrei Huţuleac la TDR, Interesul general.

În general, textele dramatice sunt adaptate pentru cinema şi nu invers, dar drumul între cele două forme de expresie are, totuşi, un sens de întoarcere: putem trăi experienţe cool în sălile de teatru, nu neapărat prin reluarea unei poveşti de film, ci datorită actorilor cu care am rămas în minte din acele comedii.

Rebarbor
Rebarbor @ Teatrul Odeon

Ramon o să vă facă sigur să ajungeţi la Odeon pentru One Man Aproape Show-ul lui Pavel Bartoş, dar poate şi la Rebarbor, cu Elvira Deatcu, Marius Damian şi Cezar Antal, parte din distribuţia filmului. Sau, aşa cum fanii trioului de oieri hăbăuci din franciza Pup-o, mă! îl pot revedea pe Cosmin Seleşi în Te despart de nu te vezi, la sala “Luceafărul”, cei ai dl. Oprea, din Teambuilding, îl pot redescoperi pe Şerban Pavlu pe scena de la Bulandra, în Artă sau Cină cu prieteni, asta dacă nu au aflat deja de nou-nouţul Platonov, spectacol a cărui avanpremieră e programată pe 18 şi 19 februarie.

Din fericire, fiecare dintre noi îşi poate upgrada după gust traseul de going out cultural având drept “motor de căutare” interpreţii personajelor favorite din filme, deoarece o varietate rezonabil de mare de experienţe teatrale care îi au ca protagonişti se petrece pe scenele din Bucureşti, deci… avem de unde alege.

» Text de IOAN BIG

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută