“THE DROP” (2014, r: Michaёl R. Roskam)
“We’re dead already, we’re just walking around“, replica lui James Gandolfini din Thriller-ul american “The Drop”, pare şi acum premonitorie dat fiind faptul că a reprezentat ultimul rol al câştigătorului Globului de Aur pentru serialul “The Sopranos”, acesta decedând în 2013, în urma unui atac de cord, după mai puţin de o lună de la încheierea filmărilor. R.I.P. Mr. Gandolfini!
Subiectul rămâne totuşi “The Drop”, o poveste proiectată parcă special să nu aibă priză la publicul larg întrucât – deşi este co-produsă de un jucător important în industria filmului, Fox Searchlight – avem de-a face în acest caz cu o combinaţie de resurse creative stranie şi non-hollywoodiană mult prea uşor trecută cu vederea la vremea premierei sale de către cinefili.
O trecere în revistă ale componentelor acestui mix se poate dovedi folositoare, fiindcă “The Drop” e unul dintre filmele ce merită cu certitudine a fi (re)descoperit, chiar şi după un deceniu.
Primul de menţionat din alambicul “The Drop” este, fără îndoială, scriitorul pasionat de deviaţionism în psihologia şi comportamentul ‘furnicuţelor’ umane ce alcătuiesc societatea modernă, Dennis Lehane, autorul scenariului, care şi-a adaptat în acest caz propria nuveletă, “Animal Rescue” (2009).
Autorul bostonian cu origini irlandeze s-a dovedit a fi de-a lungul timpului un magnet pentru cineaşti: Clint Eastwood a semnat “Mystic River” în 2004 (şase nominalizări şi două premii Oscar), Ben Affleck şi-a făcut în 2007 debutul ca regizor în lungmetraj cu aclamatul “Gone Baby Gone” şi apoi a adaptat un alt roman al lui Dennis Lehane, “Live By Night” (cu Elle Fanning, Brendan Gleeson şi Zoe Saldana), în 2016, iar Martin Scorsese a realizat Mystery-Thriller-ul “Shutter Island” (2010), cu Leonardo DiCaprio, Ben Kingsley şi Mark Ruffalo.
O altă prezenţă inedită pe genericul unui film hollywoodian este cea a regizorului belgian Michaёl R. Roskam, luat în seamă de producătorii de peste Ocean la trei ani după debutul său cu excelentul Thriller dramatic “Bullhead” din 2011… abia după ce a fost nominalizat cu acesta la Oscar.
Roskam a insistat – o inspiraţie fericită – să îl includă în distribuţia lui “The Drop” pe actorul pe care îl lansase în plan internaţional cu “Bullhead”, un alt flamand, Matthias Schoenaerts (Shooting Star la Berlinale în 2003, dar, între timp, câştigător al unui César pentru rolul făcut în compania lui Marion Cotillard în “De rouille et d’os”/ “Rust and Bone”), alături de nume grele precum James Gandolfini, britanicul Tom Hardy (aflat atunci între Bane din “Dark Knight Rises” şi Mad Max din “Fury Road”) şi actriţa suedeză devenită celebră ca ‘the Girl with the Dragon Tattoo’, Noomi Rapace, care, după “Prometheus” al lui Ridley Scott şi “Sherlock Holmes”-ul lui Guy Ritchie, începuse să le ia faţa la Hollywood unor colegi de breaslă europeni, precum Colin Farrell sau Idris Elba, altfel… mai obişnuiţi ca ea la acea dată cu glamour-ul statutului de celebritate în Cetatea Viselor.
Echipa de producţie a lui “The Drop” este la fel de eclectică: operatorul belgian de origine greacă Nicolas Karakatsanis, vechi colaborator al lui Roskam, scenografa Thérèse DePrez (responsabila de “Black Swan” al lui Arronofsky şi de “Stoker” al lui Park Chan-wook), monteurul Christopher Tellefsen, un fost învăţăcel al Thelmei Schoonmaker, nominalizat la Oscar pentru “Moneyball”, dar mai cunoscut pentru “Capote” şi “Man on the Moon” al lui Milos Forman, la care se adăugă şi compozitorul Marco Beltrami (“The Hurt Locker”, “Snowpiercer“).
Cu o asemenea combinaţie era previzibil că rezultatul nu va fi unul comercial, însă, pe de altă parte, avea toate şansele să fie unul surprinzător de valoros calitativ, iar pariul a fost… câştigat.
Pentru cei care au avut răbdarea să citească până aici şi nu au comutat deja pe IMDb pentru sinopsis, să scriu totuşi câteva cuvinte despre povestea din acest film, construit pe temelia unei drame adulte: Bob, un barman naiv, timid şi uşor asocial, dar mulţumit de viaţa sa (Tom Hardy), angajat în locanta din Brooklyn a vărului său (James Gandolfini) este implicat aproape simultan în două aventuri, una care ţine de profesie (barul funcţionează paşnic şi “nevinovat” ca drop place, loc de tranzit pentru banii negri ai mafiei cecene, dar lucrurile se complică în urma unui jaf pus la cale de nişte amatori), iar celalaltă, de ordin afectiv, are ca obiect un pui de pitbull abandonat în tomberonul unei emigrante cu un trecut neclar (Noomi Rapace) de care Bob se simte atras în ciuda stresului constant provocat de fostul prieten al acesteia (Matthias Schoenaerts).
Farmecul… înfricoşător al acestei drame este dat de modul firesc şi banal, voit neşlefuit, în care se consumă tot soiul de lucruri ieşite din comun.
Spre deosebire de hiper-minuţia şi obsesia pentru stilistica vizuală al lui David Fincher din “Gone Girl”, de exemplu, Michaёl Roskam îşi propune prin “The Drop” să transmită spectatorului (cu o acuitate care sperie) o realitate, că toate acestea se întâmplă sau se pot întâmpla lângă noi sau, mai rău… chiar nouă, oamenilor obişnuiţi care ne vedem de treabă, de familie, de prieteni, care ne mulţumim cu micile satisfacţii oferite de letargia consumistă, într-o viaţă bourgeois mediocră în care propria voinţă sau personalitate sunt măcinate aparent fără efecte vizibile de către opţiunea asumată strict individual de a ignora sau a trece cu vederea ceea ce este neconvenabil sau disconfortabil.
Toate personajele au, chiar în momente de criză psihologică, o seninătate dătătoare de frisoane… nu mai există morală (civică) sau auto-control, voinţă sau discernământ, ele sunt lăsate să plutească lin pe apă în voia sorţii până la conştientizarea nevoii (sau speranţei) de mântuire!
Tom Hardy este cu totul excepţional în modul în care echilibrează ambiguu ingenuitatea de om simplu, “şi la vorbă şi la port”, cu cinismul ne-căutat generat de lecţiile de viaţă pe care le-a primit şi care i-au definit subiectiv valori precum loialitate, credinţă sau încredere în semeni.
“The Drop” este un film low-profile în parametri americani, însă atât de credibil prin eforturile unui ansamblu super-talentat de a ne transmite acea realitate încât ne face să uităm că este… doar un film.
Remarcabil!
Text de IOAN BIG
