Începută de Charles Dickens, în toamna anului 1843, sub forma unui pamflet, care avea titlul „An Appeal to the People of England on behalf of the Poor Man’s Child”, povestea pe care o cunoaștem astăzi sub denumirea de „A Christmas Carol” a luat naștere după ce scriitorului i-a fost prezentat un raport (sub forma unor interviuri realizate de prietenul său, jurnalistul John Forster) privind situația copiilor care lucrau în fabricile și minele din Marea Britanie a secolului al XIX-lea.
Personajul Martha Cratchit, fiica lui Bob Cratchit, fiind inspirat de fetițele care coseau rochii pentru cetățenii clasei de mijloc, 16 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Prima ediție a nuvelei conținând ilustrațiile caricaturistului John Leech, în care apar imagini specifice Revoluției Industriale (precum coșurile uriașe de fum, plasate simbolic în spatele spiritelor Ignoranță și Dorință, pentru a arăta cum cei săraci au fost neglijați și, în cele din urmă, uitați de societatea în care trăiau).
Astfel, după ce a decis să renunțe la forma de pamflet, Dickens a integrat ideile despre realitatea vremurilor în noua sa poveste (căreia i-a adăugat și sintagma „A Ghost Story of Christmas”), construind personaje și istorisiri care au avut un impact mult mai puternic asupra cititorilor de atunci (la momentul apariției, nuvela căpătase statutul de „new gospel”) și, în cele din urmă, asupra generațiilor de până în prezent, fiind vorba despre situații încă relevante pentru omul contemporan, care îl poate zări și acum, în fiecare an, în apropierea sărbătorilor, pe Ebenezer Scrooge în diversele sale forme.
Totuși, un element important, care a ajutat la popularizarea poveștii, este modul în care ea a fost reprezentată, de-a lungul timpului, în universul Pop culture, produsele culturale oferindu-i, în funcție de perioadele în care au fost făcute, noi înțelesuri și reinterpretări, reușind să apropie cititorii, privitorii și ascultătorii de lumea lui Dickens.
Alături de călătoriile făcute de scriitor pentru a-și promova cartea (există un review realizat de publicația The New York Times, în anul 1867, care vorbește despre momentul în care Dickens a citit fragmente din nuvelă la faimoasa locație Steinway Hall din New York), prima piesă de teatru prin intermediul căreia personajele au fost aduse la viață a fost prezentată publicului în anul 1844, pe scena Teatrului Adelphi din Londra (avându-l, poate, și pe Dickens în public). Apoi, în 1901, J. C. Buckstone a adaptat puțin povestea, care a fost jucată, pentru prima dată sub denumirea de „Scrooge”, pe scena Teatrului Vaudeville, avându-l pe actorul britanic Seymour Hicks în rol principal.
Anul 1901 a marcat și prima reprezentare cinematografică a nuvelei, sub forma unui film mut (Scrooge, or, Marley’s Ghost), de 6 minute și 20 de secunde, realizat de Robert W. Paul, în care putem vedea fața lui Jacob Marley apărând în locul în care ar trebui să fie ușa locuinței lui Scrooge, urmată, în 1910, de o altă expunere mută și mult mai detaliată (aici făcându-și apariția și cele trei fantome ale trecutului, prezentului și viitorului), de 13 minute.
Pentru A Christmas Carol, tranziția de la filmele mute s-a făcut în anul 1935, când Seymour Hicks a reprezentat, din nou, perfect temperamentul lui Scrooge, în timp ce Donald Calthrop a adus la viață un Bob Cratchit ce părea extras din ilustrațiile lui John Leech, producția introducând, la început, și prefața scrisă de Dickens în 1843, în care autorul vorbea despre dorința de a bântui cititorii prin „fantoma unei idei”. Trei ani mai târziu, Edwin L. Marin a construit o altă variantă, concentrată, de data aceasta, pe viața familiei Cratchit.
Mai departe, în anul 1951 a apărut una dintre cele mai iubite reprezentări, anume Scrooge-ul regizorului Brian Desmond Hurst, care, păstrând umorul lui Dickens, și avându-l pe Alastair Sim în rol principal (care prezintă perfect durerea interioară a personajului), rămâne fidel paginilor și imaginarului din nuvelă. Într-o reinterpretare puțin diferită, Ms. Scrooge (1997) aduce în fața privitorilor un nou personaj, Doamna Ebenita Scrooge (jucată de Cicely Tyson), idee preluată, în 2008, și de Mattel Entertainment, pentru animația Barbie in A Christmas Carol.
Dacă până acum, personajele lui Dickens au apărut în fața noastră pe cont propriu, în The Man Who Invented Christmas (2017), autorul este și el introdus în poveste (fiind jucat de Dan Stevens, pe care îl recunoaștem din Beauty and the Beast), filmul urmărind perioada de șase săptămâni în care a scris A Christmas Carol, imaginată ca o călătorie unde eroii prind, alături de existența lui, pe rând, viață.
În final, una dintre cele mai recognoscibile variante ale poveștii este Scrooged-ul lui Richard Donner (1988), în care Frank Cross (Bill Murray), aflat în lumea divertismentului anilor ’80, ca director al unui post de televiziune, încearcă să facă un special care să atragă cel mai mare rating de Crăciun, fiind descris, plin de umor, ca un modern-day Scrooge (ce ne poate aminti și de personajul Phil Connors, din Ziua Cârtiței).
Dacă ne îndepărtăm de filmele enumerate mai sus, istorisirea din A Christmas Carol este extrem de prezentă și în lumea animațiilor. Pentru început, studioul japonez Topcraft (unde au lucrat și desenatorii care au înființat, mai târziu, Studio Ghibli) a lansat, în 1978, producția The Stingiest Man in Town, unde, deși s-au folosit elemente tradiționale de animație, au fost introduse și personaje cu caracteristici supranaturale, precum șoricei, pisici și câini vorbitori, alături de piese inspirate de un musical cu același nume.
Un alt desen animat inspirat de lumea lui Dickens, Bugs Bunny’s Christmas Carol, care face parte din universul Looney Tunes, a apărut în anul 1979, și îl prezintă pe Bugs Bunny prefăcându-se că este Fantoma Crăciunului pentru a-i schimba obiceiurile infractorului Yosemite Sam.
În 1983, Disney a lansat un special numit Mickey’s Christmas Carol, care îl are, ca personaj negativ, pe rățoiul Scrooge McDuck (cunoscut și ca Uncle Scrooge), creat de Carl Barks în 1947, în timp ce A Flintstone’s Christmas Carol, apărut în 1994, ne poartă prin Bedrock în timpul sărbătorilor de iarnă, când orașul vrea să monteze o piesă de teatru, în care Fred Flintstone joacă rolul lui Scrooge (transformându-se, pe parcurs, din cauza atenției dobândite, în bătrânul egoist).
Totuși, dintre toate animațiile cu tematică A Christmas Carol, cea mai iubită rămâne The Muppet Christmas Carol, din 1992, în care Ebenezer, jucat de Michael Caine, își trăiește povestea alături de broscoiul Kermit, Gonzo și Miss Piggy.
Alături de variantele deja prezentate, The Internet Database listează aproximativ 100 de reinterpretări ale poveștii, care includ atât filme (de la cel din 1901 până la „A Christmas Carol + Zombies”, din 2015), producții de teatru (existând chiar și o piesă jucată pe Broadway până în 2003) și compoziții muzicale inspirate de Marley și Scrooge (cum este „Men of Goodwill: Variations on A Christmas Carol”, a lui Benjamin Britten), cât și jocuri video („A Christams Carol: The Video Game” a fost lansat de Disney în 2009, iar „LEGO: A Christmas Carol” include un spațiu imersiv uriaș, care reface Londra Victoriană, punând la dispoziția jucătorilor 120 de personaje ce pot fi câștigate).
Astfel, după aproape 180 de ani, A Christmas Carol rămâne o parte importantă a universului Pop culture (alături de producții precum The Grinch, It’s a Wonderful Life sau Home Alone), amintind, în fiecare an, de ceea ce spunea Charles Dickens, care ne încuraja să privim lumea așa cum este și să ne deschidem inimile către cei din jurul nostru.
» Vezi alte articole din capitolul POP-UP STORiEs.
